AcasăLumeaÎntre sălbatic și sacru...

Între sălbatic și sacru – Sulawesi și zona centrală a Indoneziei

Sulawesi este o insulă spectaculoasă și sălbatică, cu drumuri accesibile, dar cu sate care trăiesc în condiții modeste sau chiar precare și orașe mici marcate de un haos greu de descris. Atmosfera generală poate părea intensă, uneori apăsătoare, iar viața de zi cu zi reflectă un amestec de vitalitate și dezordine care e copleșitoare pentru cei veniți de pe alte continente.

Primii europeni care au ajuns pe insulă, au fost olandezii. Ei au deschis o piață de comerț cu  mirodenii și au încercat să își impună o influență culturală, reușind în mare parte doar sporadic, în zona de nord. Au avut succes mai mare în zona insulei Java decât în Sulawesi, deoarece musulmanii încă controlau mare parte din viața politică și comerț în majoritatea insulelor din zona arhipelagului indonezian. Hassanduin a fost unul dintre liderii locali care s-au opus influenței olandeze în Sulawesi, iar monopolul comercial s-a oprit datorită revoltelor conduse de el. Cu toate acestea, războaiele și nenumăratele violențe care au durat sute de ani au schimbat insula de-a lungul timpului. 

Acesta este și motivul pentru care aceasta este împărțită religios între un nord predominant creștin și un sud majoritar musulman, cu zone unde spiritualitatea animistă domină (mai ales în cele creștine.) Aici trăiesc peste 100 de grupuri etnice distincte, fiecare cu propria limbă, cultură și mitologie, de la torajani la bughinezi și minahasa, făcând acest teritoriu din mijlocul Indoneziei să fie extrem de interesant și diferit față de restul țării.

În Sulawesi am ajuns împreună cu prietena mea pe care am cunoscut-o în Bali acum 3 ani și care are unul din părinți cu origini bughineze, aproape de Toraja. Ea își dorea cumva să se întoarcă la locurile din copilărie, eu să explorez ceea ce e mai puțin popular pentru europenii veniți în Indonezia. Una din primele mele întrebări a fost legată de casele din Toraja și de ce au forma pe care o au.

În fază inițială, discutând cu prietena mea, am înțeles că structura vine de la omagiul pe care torajenii îl aduc lui anoa, care este o specie de bovină endemică din Sulawesi și insula Buton. Deși sunt înrudite cu bivolii, anoa sunt mult mai mici și arată diferit, fiind cel mai important element natural de care se leagă torajenii atunci când fac ritualuri religioase sau când construiesc case sau edificii religioase, prima lor sursă de ajutor în gospodărie, o sursă de hrană și un simbol local. De aceea, tot ce ține de decorații e legat de anoa: acoperișului caselor este în formă de coarne, casele tradiționale sunt decorate cu capul animalului pus pe una dintre fațade, părți din animal sunt păstrare și folosite în decorații.

Unele din cazările pentru turiști sunt construite pe piloni și sunt deasupra câmpurilor de orez. Am stat într-o astfel de mlașniă mai multe zile și am încercat să ne obișnuim cu ritmul liniștit al zilelor. Ziua cumpăram fructe de la săteni, dupămasa admiram șerpi ne veninoși  care săreau după muște chiar în curtea din fața casei noastre semiacvatice. Seara și dimineața, la primele ore, se auzeau rugăciuni de la moschee și imediat după, rugăciuni creștine. Tot dimineața primeam de la gazde mâncare (kassava prăjită, orez și cipsuri de pește) și, în timp ce le mestecam cu mintea aiurea pierdută prin lanurile de orez care se terminau într-o junglă deasă, puneam întrebări despre bughis și alte triburi locale. 

Maeștri navigatori și comercianți, aceștia foloseau în trecut, corăbiile lor tradiționale, cunoscute sub numele de phinisi, pentru a naviga pe vaste distanțe în arhipelagul indonezian și chiar mai departe, ajungând până în Australia. Această tradiție maritimă puternică le-a permis să stabilească rețele comerciale extinse. Bughis au ritualuri elaborate și semnificative legate de evenimentele importante ale vieții, cum ar fi nunțile și înmormântările.

 Ceremoniile funerare, în special, pot fi evenimente mari și costisitoare, marcate de sacrificii de animale (inclusiv bivolii anoa) și ritualuri complexe care durează mai multe zile. Tribul bughis are propria limbă, care este una dintre limbile majore din Sulawesi de nord. Istoric, au folosit un script unic, cunoscut sub numele de Lontara, care era scris pe frunze de palmier. Deși alfabetul latin este mai răspândit astăzi, scriptul Lontara este încă valorizat și utilizat în contexte culturale și tradiționale. Un concept cultural fundamental pentru bughis este Siri’, care se referă la onoarea personală și familială. Pierderea onoarei (malu) este considerată extrem de gravă și poate avea consecințe sociale semnificative. Menținerea și protejarea Siri’ influențează multe aspecte ale interacțiunilor sociale și comportamentului individual. De aceea cea mai importantă ceremonie la care trebuie să se participe în timpul vieții este înmormântarea care este și cea mai costisitoare și mai sofisticată. 

Au urmat câteva zile în care am căutat o înmormântare la care să mergem și la care să putem povesti cu participanții. Am contactat un localnic care a fost de acord să ne ducă la un asemenea ritual. Personal, pot să spun că a fost foarte greu de procesat ce s-a întâmplat acolo, pentru că diferența dintre restul zonelor Indoneziei și zona respectivă e destul de mare. Mai mult, cultura europeană e foarte greu de asociat cu orice provine din animism, astfel încât nu am mai reușit să înțeleg pe moment diferența dintre bine și rău, care se împletesc în toate acțiunile sătenilor care iau parte la ritual. Toate aceste aspecte, cumulate cu prea multă informație nouă care necesită timp pentru înțelegere au fost destul de șocante. 

Înmormantarea din Toraja

În primul rând, costul unei înmormântări e foarte ridicat și este mult mai mare decât al unei nunți, și are echivalentul a câteva mii de euro. Ca sa poată strânge bani și să poată familia să o organizeze, trebuie să aștepte și să se pregătească cu lunile sau cu anii. Asta înseamnă că, dacă o persoană a decedat azi, în funcție de posibilități, ceremonia de înhumare poate avea loc și peste un an sau doi. Pană atunci, decedatul se păstrează în casă, îmbălsămat, și se presupune că nu e mort, ci doar bolnav. Casa în care este păstrat e una specială și adăpostește doar trupul neînsuflețit. 

Casa mai mică din dreptul casei mai mari este folosită pe post de capelă temporară.

După înmormântare, corpul se depune în cripta familiei care e de obicei un loc săpat ori într-o stâncă, ori construit separat. O casă cu o uzualitate de acest fel, poate fi terminată cu mult înainte de deces așa că mulți torajeni își sculptează viitoarea criptă în timpul vieții. În ea se pot depozita mai multe trupuri din aceeași familie, de-a lungul timpului. Cu cât o casă folosită pentru decedați este mai colorată și mai mare, cu atât familia este mai bogată și va avea o viață foarte bună dincolo de aceasta. 

Nu m-am îmbrăcat corespunzător pentru ceremonie și domnul care ne ducea în sat, mi-a cerut să cumpăr un sarong (o fustă lungă tradițională) care să fie neagră și care să-mi acopere picioarele. Tot el mi l-a legat la brâu și mi-a arătat cum se poartă. Am urcat prin junglă pe un drum asfaltat doar pe bucăți aproape o oră. Pe drum, am aflat câteva informații în plus despre Torajeni. Aceștia sunt în mare parte animiști, religie caracterizată de o puternică zoolatrie – în acest caz, divinizarea animalului fiind axată pe anoa.

Animalul este ucis în cadrul înmormântării în ziua 1 și sacrificiul este unul în care animalul suferă, sacrificiul fiind unul lung, deoarece suferința bivolului ajută sufletul celui decedat să treacă dincolo mai ușor. Sacrificiul se face prin înfigerea unui tub de bambus în carotida animalului care aleargă în cerc, ghidat de un maestru de ceremonii. Sângele vărsat pe pământ este primit de către lumea de dincolo și astfel sufletul decedatului este absolvit de păcate. Deși sună foarte primitiv, și este, totul este filmat – în acest an torajenii de la înmormântarea la care am luat parte, aveau inclusiv drone cu care documentau tot procesul.

 Pe lângă sacrificiul anoa, se sacrifică și porci și ei sunt aduși în ziua 2, după ce este sacrificat anoa. Porcii sunt așezați pe jos și sunt legați cu bâte de bambus cu care sunt transportați spre locul de sacrificiu, de la ceremonie spre măcelărie, care e undeva în pădure aproape de înmormântare. Țipetele lor se aud la unison cu rugăciunile în tonalitate joasă ale bărbaților. Carnea de anoa este tăiată în bucăți și așezată pe pământ pe frunze mari de palmieri. În jurul ei vor sta în cerc bărbații din sat care au fost apropiați de cel decedat și se vor ruga, tot prin cântec. 

Rudele apropiate sunt cele care trebuie să sa dea un anoa pentru înmormântare, din partea familiei, fiind și cel mai costisitor sacrificiu. Coarnele animalelor sacrificate vor fi folosite la decorarea caselor în care se țin cereale sau în decorarea caselor mortuare și vor fi așezate unele sub altele în funcție de anii în care au fost efectuate ceremoniile.

Noi am ajuns în momentul în care se aduceau porcii cadou pentru sacrificiu. Fiecare familie aduce cam câte unul, care costa undeva la 200/300 de euro. Fiecare animal adus va fi luat în primire de un consiliu al satului, care se va ocupa de distribuirea cărnii pe triburi, după sacrificii, în funcție de rang și statut social. 

După ce familiile se plimbă pe la fiecare cerc de oameni (fiecare asistă la ceremonie în funcție de rang și în funcție de legătura cu decedatul), un grup de voluntari bocitori aduc cafea pentru bărbați și betel pentru femei. Am fost și noi invitați să mergem și la masa a 2 a zi, unde se servea din carnea de bivol. Am refuzat politicos, dar am servit ceai și prăjituri. M-am împrietenit cu o doamnă din familia decedatului, care știa puțină engleză și mi-a povestit despre ritualuri și despre ce mâncare se gătește în zilele acelea pentru invitați. Multă se face din carne de porc proaspătă și din plante – frunze de kassava sau rădăcini aromate. M-a întrebat dacă nu mi-e frică și am încercat să-i povestesc despre Ignat, deși nu părea deloc credibil că un alb care merge în Toraja a mai văzut porci vii sacrificați.

 Sulawesi e la cateva ore de mers pe mare de Filipine sud, unde, în zona Mindanao, există un trib unde se răpesc oameni și marea Sulu, unde pirați, atacă vase care se aventurează în zonă. Mai la nord și la est, e Papua. Din Sulawesi, distanța e undeva la 2 ore cu avionul. În Papua încă există triburi de canibali, triburi ale căror ritualuri sunt interzise de către guvernul indonezian. Asta face cumva animismul să pară mai ușor de digerat.

Ce e interesant de asemenea este că animiștii torajeni sunt creștini și merg unii duminica la biserică, înțelegând foarte bine cultura creștină. Bisericile lor arată normal, amplasamentul fiind aproape de protestantism, fără prea multe simboluri sau icoane, iar acestea sunt destul de răspândite în Toraja chiar și în zonele cele mai izolate.

În ciuda periferiei geografice și a unui mod de viață tradițional, torajenii ne-au întâmpinat cu o ospitalitate caldă și o curiozitate sinceră, invitându-ne în casele lor și împărtășind din puținul lor cu noi. Trăind într-un ritm dictat de ciclurile naturii, de poziția astrelor și de tradițiile transmise din generație în generație, comunitățile torajene mențin o legătură profundă cu credințele care nu au putut fi influențate de mersul lumii pe care noi îl cunoaștem. Toraja e o combinație de sălbăticie și tradiție. Din păcate, deși pare un colț de lume, Sulawesi are probleme mari când vine vorba de conservarea mediului înconjurător și poluare. În următorul material vom analiza cum jungla exploatată excesiv din Sulawesi de către companiile de OPC (Oil Palm Cultivation) reacționează și se întoarce împotriva locuitorilor.

Text și foto: Viorica Bold | Sulawesi, Indonesia

- Publicitate -

spot_img
spot_img

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

De același autor

Avem de-a face cu o bulă imobiliară?

Deși în România ne amuzăm adesea cu personajul fictiv Bulă, întrebarea...

Prezență record la vot și în Linz, Austria

Aproximativ 800 de persoane votaseră deja la secțiile de votare din...

- Sponsorii noștri -

spot_img

Citește și

Avem de-a face cu o bulă imobiliară?

Deși în România ne amuzăm adesea cu personajul fictiv Bulă, întrebarea de azi e cât se poate de serioasă: trăim într-o nouă bulă imobiliară, asemănătoare celei care a devastat Spania începând cu 2008? Am adresat această întrebare câtorva specialiști imobiliari din Spania ale căror opinii publice le urmăresc...

Ce mai înseamnă „acasă” pentru cei plecați? Sau ce am învățat, producând podcastul „România, dincolo de granițe”?

România are o diasporă uriașă, răspândită pe toate continentele. Oficial, vorbim de 5,7 milioane de români stabiliți în străinătate. Neoficial, s-ar putea să fie aproape de 10 milioane. Cine sunt acești oameni? Ce vieți duc? Și cât de mult ne mai pasă, în mod real, de România...

Când jungla se răzbună: Creșterea incidentelor cu animale sălbatice în zonele de expansiune a industriei uleiului de palmier

Industria uleiului de palmier din Sulawesi este un sector economic semnificativ, implicând numeroase companii care defrișează suprafețe întinse de păduri tropicale pentru a planta palmieri. Această expansiune a condus la pierderea biodiversității, distrugerea habitatelor naturale și conflicte sociale în interiorul comunităților locale. Companiile de ulei de palmier din...

Prezență record la vot și în Linz, Austria

Aproximativ 800 de persoane votaseră deja la secțiile de votare din Linz, Austria, sâmbătă până la ora 18.00. Cele două secții de votare din Linz acoperă întreaga Austrie Superioară, următoarele secții fiind cele din Viena, respectiv Salzburg. Potrivit membrilor din secții, numărul celor care au venit la vot...

„Votul nu e gratis”: Un român din Spania îndeamnă diaspora să meargă la urne, explicând cât costă, de fapt, votul fiecăruia

Un român stabilit în Spania le transmite conaționalilor din diaspora un mesaj original în prima zi de vot la alegerile prezidențiale: votul e un drept câștigat cu greu, dar și o cheltuială importantă suportată de toți contribuabilii. Elche, Spania – În ziua în care diaspora a început să...

„Mâinile Jos!”: Protestele anti-Trump din SUA și lupta pentru democrație marginalizate în presa mainstream

Statele Unite au fost scena unor proteste de amploare organizate sub sloganul „Hands Off” („Mâinile Jos”), inițiate de o coaliție de organizații progresiste. Mișcarea, care include sute de evenimente desfășurate în întreaga țară, reflectă un val tot mai mare de nemulțumire față de politicile recente ale administrației...