În Seul e destul de frig în martie. Cu toate astea piețele cu mâncare coreeană sunt mereu pline. Se vând clătite cu semințe și miere, dumplings cu carne și legume cu ridichi murate și sos de soia. Peste tot miroase a bunătăți și responsabilii de informații turistice îmbrăcați corespunzător care stau pe stradă să ajute, m-au ocolit de teamă că trebuie să vorbească engleză. Atmosfera calmă și amabilitatea rece dar cumva prietenoasă a coreenilor, cu care tratează toți musafiri, fără discriminare, ascunde însă, o istorie recentă tulburătoare.
În ultimele luni, scena politică din Coreea de Sud a fost marcată de evenimente semnificative legate de fostul președinte Yoon Suk Yeol. La 8 martie 2025, acesta a fost eliberat din închisoare. Eram pe străzile din Seul după un periplu prin Gyeongju și alte zone din Coreea de Sud unde orașele sunt liniștite, iar fermele de ginseng, templele și cartierele cu case mici cu odăi înguste se întind până aproape de munți.
Sud coreenii din alte orașe departe de capitală, nu simt la fel tensiunile politice de la centru. Președintele fusese încarcerat din ianuarie 2025 sub acuzația de insurecție, legată de tentativa sa de a impune legea marțială în decembrie 2024. La eliberare, Yoon a declarat: „Mă înclin în semn de recunoștință față de poporul acestei națiuni”.
Cu toate astea, e susceptibil cât de bine își cunoaște poporul și cât acceptă istoria deoarece anumite zone cum este DMZ (zona demilitarizată), sunt mereu sub alertă datorită tentativelor Phenianului de a provoca. Lipsa de sprijin din partea armatei și a propriului partid l-a forțat pe Yoon să revoce măsura după câteva ore.
Ulterior, la 15 ianuarie 2025, Yoon a fost arestat sub acuzația de insurecție, devenind primul președinte în funcție din Coreea de Sud reținut pentru astfel de acuzații. Ancheta a vizat tentativa sa de a impune legea marțială și posibile abuzuri de putere.
Memorialul războiului din Seul
Korea a avut mai multe invazii de a lungul timpului, dar cele mai notabile au fost cele japoneze. Prima, a început la 1600. A 2-a a avut loc la 1910 și e importantă deoarece, după al 2-lea război mondial, țara a avut o independență de doar 5 ani pentru că ocupația a durat până la finalul războiului. Din partea asiatică a lumii, conflagrațiile mondiale arată foarte diferit față de perspectiva europeană.
Clădirea destinată invaziei nordului în sudul Coreei (Corean War Memorial), prezintă efectul rupturii dintre cele două țări, efect care se resimte și azi. De la contextul internațional care a dus la acest rezultat până la implicarea Națiunilor Unite în a ajuta sudul să se elibereze, expoziția prezintă în detaliu punctele cheie ale conflictului și care a fost procesul de a sprijini Corea de Sud, cât și care au fost consecințele acestui sprijin, impactul devastator al războiului asupra populației, numărul uriaș de victime și atrocitățile comise de ambele părți pe parcursul celor trei ani de conflict. Totodată, muzeul reușește să transmită vizitatorilor emoția resimțită de coreeni, subliniind cum această ruptură istorică continuă să afecteze profund societatea de azi.
Contextul creării conflictului corean dintre Nord și Sud
Când Japonia a capitulat după Hiroșima și Nagasaki, a pierdut și influența în întreaga Coree. După 1945, Coreea a devenit independentă. Rusia a atacat Japonia tot în 1945 și ar fi vrut sprijin de la coreeni avand în vedere ocupația istorică dar coreenii, influențați de sud, nu au intervenit. De aici vine obsesia Coreei de Nord legată de război și naționalism, un comportament ușor de exploatat de către Rusia. Dușmanul comun, care e Japonia, ar fi putut fi înfrânt dar autoritățile din sud au renunțat aliindu-se cu vestul. Acest dușman e vechi în acest context și trebuie ținut sub control, la fel cum Rusia și America au încercat să se controleze unele pe altele, dar fără un război rece. Astfel se explică delirul nord coreean legat de răzbunare și arme nucleare. În tot acest context, nordicii îi consideră pe sudiști trădători și aceste este și leverage-ul politic cu care Kim a reușit să convingă masele. Fraternizarea cu inamicul în loc de alianța cu Rusia pentru a strivi Japonia au contat foarte mult în campania sa politică.
La acordurile internaționale de la Yalta, Teheran și Potsdam s-a decis independența Coreei. Datorită situației descrisă mai sus, independența nu s-a putut implementa și politica nordului a profitat de asta, mai ales că PhenIanul a fost mereu capitala istorică a întregii Corei și a avut mereu susținerea Rusiei.
Toate puterile internaționale au decis în consecință să traseze o graniță pe la paralela 38. Mișcare geostrategică caracteristică Rusiei de-a lungul istoriei – vezi Berlinul la 1949.
Istoria Coreei ar fi fost complet diferită dacă rușii ar fi fost bine intenționați și s-ar fi concentrat doar pe lupta cu Japonia, permițând astfel unificarea și dezvoltarea peninsulei în avantajul coreenilor.
Încă odată, istoria ne învață că politica internațională rusă nu a avut niciodată scopuri nobile de la 1900 încoace. La 1950, Corea de Nord a invadat Corea de Sud. Acest plan a fost pus la cale de China lui Mao cu Rusia lui Stalin și Kim il Sung, primul dictator nord corean susținut de ruși. Într-o duminică din iunie, când lumea era în concediu și nu se aștepta nimeni, nordicii au intrat peste sud și au ocupat toată peninsula, mai puțin Busanul.
Zona Demilitarizată sau DMZ
Zona Demilitarizată Coreeană (DMZ) este o fâșie de aproximativ 4 km lățime și 250 km lungime, situată de-a lungul graniței dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, fortificată cu garduri, posturi de pază și mine, având în centru Panmunjom, unde au loc negocierile dintre cele două state.
În general, din păcate, la DMZ te simți ca la Auschwitz sau la Cernobîl. După vizita de la DMZ mi-am dat seama că există o doză de infatuare în a vrea și a plăti mulți bani pentru a merge cu tur ghidat în Coreea de Nord. Probabil că oamenii de acolo care fac spectacole și distrează turiști sunt tot oameni și nu niște animale la zoo. Ideea de a le da bani celor din nord cu care să mai construiască un lagăr mi se pare de neacceptat. Tot din acei bani se sapă cel mai probabil tuneluri prin care să se invadeze sudul și se fac și cumpără arme. Nu cred că cineva din administrația lui Kim o să construiască o școală internațională din fondurile din turism.
Recent, au început să fie din nou agresiuni din partea nordului, mai ales că președintele arestat a trimis drone spre nord în ideea de a îi întărâta. Nu încape în îndoială implicarea Rusiei în aceste acțiuni.
Când am ajuns în parcarea primului observator (Dora Observatory), ghidul a zis sa nu ne îndepărtăm foarte tare de grup și că vom fi urmăriți constant de către armată. Există un loc de unde se cumpără bilete pentru a intra în DMZ și pt ca au fost multe probleme, unele chiar recent nu se mai permit decât grupuri de minim 30 de persoane în zonă.
Doar în 2017 au fost doi spioni nord-coreeni care au trecut granița ilegal înapoi în nord cu ajutorul grupurilor organizate. S-a trecut însă și invers și este destul de impresionantă povestea lui Oh Chong Song care a dezertat în Coreea de Sud pe 13 noiembrie 2017 prin trecerea Zonei Demilitarizate la Panmunjom. În timpul fugii, a fost împușcat de cel puțin cinci ori de către soldații nord-coreeni, dar a reușit să ajungă în Sud, unde a fost salvat de militarii sud-coreeni și transportat de urgență la spital. După ce s-a trezit din operație, una dintre primele sale cereri a fost ciocolată, ceea ce a devenit un detaliu foarte mediatizat al poveștii sale. Povestea lui este atât de intensă și de tragică, și în același timp atât de umană. Trecerea prin iad poate avea multe forme dar întoarcerea la un gând atât de simplu (soldatul ceruse o ciocolată specifică ce se găsea doar în sud și nu mai era demult comercializată în nord) care ținea probabil de trecutul lui sau al celor dragi este o lecție despre ce poate însemna pierderea drepturilor fundamentale umane.
Dora Observatory
Pe granița zonei tampon, în partea de sud, sunt construite mai multe observatoare care sunt clădiri administrate de către armata coreeană și care au rol de observare și de a ține departe eventuale provocări. Vizitele sunt permise și sunt dese deoarece coreenii consideră că educația legată de trecut este foarte importantă pentru prezent. Atât de devastator a fost impactul invaziei din 1950 încât, nu se mai acceptă nici o concesiune dată nordului. Însă, având în vedere ultimele situații politice create în sud, se văd semnele ale unei constante tensiuni, Observatorul Dora având la data de 7 martie 2025, acest mesaj în zona de achiziție a casei de bilete pentru intrare în DMZ.
În jurul observatorului toate zonele sunt minate. Există o unitate militară specială care se ocupă doar cu deminarea zonei de la 1950. Și se găsesc mine în continuare și dezamorsarea lor nu e ușoară. Am urcat la etaj și ni s-a spus foarte clar că nu avem voie sa facem nici o poză.
Ai putea presupune că e doar un câmp sau niște dealuri de unde se văd puține lucruri, dar nu e deloc așa. În primu rând, exact pe graniță, e al 2 lea cel mai mare oraș din Coreea de nord și se vede destul de bine. Imediat lângă, există un oraș care se numește Propaganda City în care nu sta nimeni și care a fost construit de nord ca să arate sudului ce nivel de trai ridicat este acolo și s-au construite niște clădiri foarte înalte care sunt nelocuite. Asta mai ales pentru că în anii 70, în sud nu existau deloc clădiri înalte, atunci se construiau și nordul le-a ridicat cu ajutorul rușilor.
Pe măsură ce a evoluat tehnologia și observarea, sudul a urmărit zona și a constatat că sunt complet goale clădirile din orașul fantomă.
Tot de la Dora observatory se văd doi stâlpi înalți cu două steaguri: unu al Coreei de nord și unu al Coreei de sud. De-a lungul istoriei, s-a construit când de-o parte, când de cealaltă, steagul tot mai mare. Există boxe pe cei 2 stâlpi care susțin steagurile și fiecare parte transmite mesaje: sudul pune K pop (nu glumesc), și nordul pune muzică iritantă sau sunete de câini care latră sau animale care urlă.
Poate de departe, unul dintre cele mai ciudate lucruri la care am fost martoră la Dora Observatory a fost sala ca de cinematograf unde vizitatorii se uită la Coreea de Nord ca la un film, comentează, povestesc și unii se roagă.
Au fost mereu soldați în jurul nostru și printre noi, care verificau să nu facem nici o poză. Am primit ulterior de la ghid, de pe vremea în care erau încă posibile.
Punctul de trecere Nord-Sud la râul Imjin
Linia de cale ferată care leagă cele două maluri ale râului, și demult obișnuia să lege și cele două țări peste râul Imjin, nu mai este funcțională. Aceasta face acum parte din zona de vizită și e păstrată ca la 1950, cu o locomotivă care era folosită înainte de invazie.
Un monument drept memorial pentru cimitirele de pe partea cealaltă a râului, adună anual sute de coreeni care îi plâng fie pe cei rămași dincolo, fie pe cei uciși în timpul invaziei. Dacă au chef de conversație cu străini, indiferent de vârstă, mulți vor spune că speră sau chiar sunt siguri că cândva într-un viitor apropiat, cele două Corei vor fi din nou una singură.
Acest gen de comemorare care are încă persoane care au trăit istoria se vede și se simte și la Cernobîl, Auschwitz sau Yerevan. Traumele de acum 70 de ani nu se pot șterge de către propagandă sau politicieni corupți. Spun asta pentru că tot în acest timp la Seul, președintele, care este pro administrația Trump, a organizat un marș cu zeci de mii de oameni pe străzile din centru prin care își sărbătorea apropierea eliberării care a avut loc pe 8 martie, aceeași lună.
Există și un muzeu al victimelor care au fost răpiți la invazie. Muzeul pune accent pe partea istorică dar și pe partea emoțională și există galerii interactive despre ce au simțit victimele în timpul agresiunilor și despre dramele din familiie care au rămas despărțiți și nu s-au mai văzut niciodată.
Există multe mărturii despre încercarea de a trece într-o parte sau alta, poze din perioada în care nordul a încercat să fugă spre sud și un loc unde vizitatorii pun panglici pe care scriu rugăciuni și dorințe legat de viitorul celor două țări.
La invazia de la 1950, forțele aliate ONU au intervenit și sudul, atunci retras la Busan a început să riposteze din zona Incheon și-au împins alianța Phenianului dincolo de zona demilitarizată.
Granița cu nordul este închisă permanent și orice cetățean sud-coreean care vrea să treacă în nord a fi considerat intrus și ar fi împușcat sau, în cel mai bun caz, trimis direct la închisoare.
Al treilea tunel de la DMZ – o fereastră către istoria tensiunilor coreene
Tunelul nr. 3 de la DMZ este unul dintre cele patru tuneluri subterane descoperite între Coreea de Nord și Coreea de Sud, construite de nord coreeni cu scopul de a facilita o posibilă invazie. Acest tunel, situat la doar 52 km de Seul, reprezintă o mărturie a tensiunilor de lungă durată dintre cele două țări.
Descoperirea tunelului a avut loc în 1978, în urma unei investigații sud-coreene bazate pe informații oferite de un dezertor nord-coreean. Forțele sud-coreene au început să foreze în zona suspectă și au observat o explozie subterană, semn că activitatea de construcție era în desfășurare. Odată identificat, tunelul a fost blocat de partea sud-coreeană pentru a preveni utilizarea sa militară.
Tunelul are o lungime de aproximativ 1,6 km și o lățime de 2 metri, fiind capabil să permită trecerea a până la 30.000 de soldați pe oră. În ciuda negărilor nord-coreene, care au susținut că era o mină de cărbune (deși în tunel nu a fost găsit cărbune, ci pereții au fost înnegriți artificial), descoperirea acestuia a întărit vigilența sud-coreeană față de posibile alte astfel de structuri.
Astăzi, Tunelul nr. 3 este deschis vizitatorilor și face parte din tururile organizate la Zona Demilitarizată (DMZ), oferind o perspectivă directă asupra complexității și tensiunilor dintre cele două state coreene.
În loc de concluzii
Din tot ce se vede până astăzi, Nordul nu va renunța niciodată la ideea de a invada Sudul sau de a se răzbuna pe Japonia. Din 10 știri internaționale, una e despre tensiunile dintre Nord și Sud.
Istoria recentă a politicii internaționale ruse ne arată câteva tipare clare: accent pe geopolitică agresivă, utilizarea războiului hibrid, consolidarea sferei de influență în fostele state sovietice și sprijinirea regimurilor autoritare care îi servesc interesele. În contextul Peninsulei Coreene, aceste tendințe se reflectă în apropierea crescândă dintre Rusia și Coreea de Nord.
Rusia și Coreea de Nord și-au consolidat relațiile în ultimii ani, mai ales după invazia rusă a Ucrainei în 2022. Regimul lui Kim Jong-un a oferit Rusiei muniție și armament pentru frontul ucrainean, iar Moscova a promis în schimb sprijin tehnologic și diplomatic. Această alianță amintește de relațiile din perioada sovietică, când URSS era principalul aliat al Phenianului.
Rusia vede Coreea de Nord ca pe un instrument util pentru a menține presiunea asupra SUA și a aliaților săi din regiune, inclusiv Coreea de Sud și Japonia. Deși China rămâne principalul susținător al regimului nord-coreean, Rusia se poziționează ca un partener alternativ, oferind sprijin economic și militar.
Coreea de Sud, un aliat al SUA, a adoptat sancțiuni împotriva Rusiei după invadarea Ucrainei, ceea ce a tensionat relațiile dintre Seul și Moscova. Rusia încearcă să compenseze această pierdere prin întărirea legăturilor cu Pyongyang, într-un joc geopolitic menit să fragmenteze alianțele occidentale în Asia.
Mai mult, semnalele de până acum arată că se pefigurează o interferență a Moscovei în politica Coreei de Sud pentru a destabiliza Occidentul. Rusia nu doar că acceptă, dar și încurajează indirect testele balistice și provocările militare ale Coreei de Nord, deoarece acestea obligă SUA să-și împartă atenția între mai multe crize globale. În plus, o Coree de Nord mai puternică și mai imprevizibilă servește intereselor Rusiei, deoarece destabilizează ordinea globală dominată de SUA și aliații săi.
Politica internațională recentă a Rusiei sugerează că sprijinul pentru Coreea de Nord va continua să crească, mai ales în contextul izolării Rusiei pe scena globală. Moscova nu are interesul să medieze pacea între Nord și Sud, ci mai degrabă să folosească tensiunile din peninsulă ca pe un atu strategic împotriva Occidentului.
În ultimele săptămâni, Seulul a fost scena unor proteste masive atât în sprijinul, cât și împotriva președintelui suspendat Yoon Suk-yeol, pe măsură ce Curtea Constituțională se apropie de o decizie privind eventuala sa destituire. La 15 martie 2025, zeci de mii de persoane s-au adunat în centrul orașului, demonstrând fie pentru îndepărtarea imediată a lui Yoon, fie pentru reinstalarea sa în funcție.
Aceste manifestații reflectă diviziunile profunde din societatea sud-coreeană în ceea ce privește viitorul politic al țării.
Viorica Bold | Seul, Coreea de Sud
