Început de decembrie 2024 – nu doar România se află la răscruce de vânturi: și Germania (surprinzător, dar adevărat), trece printr-o perioadă tulbure. Volkswagen este în cădere liberă, guvernul a căzut deja, coaliția s-a destrămat, iar alegerile din februarie sunt așteptate cu neliniște – partidul de extremă dreapta AfD propune deja în programul de guvernare un Dexit… Dar să vedem cum s-a ajuns aici.
Data de 6 noiembrie a reprezentat la Berlin începutul unei noi ere: și nu pentru că Donald Trump tocmai repurtase victoria la alegerile prezidențiale din Statele Unite doar cu cateva ore înainte. Ci pentru că în acea seară cancelarul Olaf Scholz a decis dizolvarea actualei coaliții de guvernare.
Dificultățile din sânul acesteia nu erau o noutate, cele trei partide responsabile de a sa alcătuire și de porecla-i cromatică de “coaliție semafor”, social-democrații SPD, liberalii FDP și Verzii fiind deja notorii pentru incapacitatea de a colabora întru-un țel comun. Și totuși, măsura drastică, survenită într-un moment și așa destul de complicat din pricina conjuncturii internaționale, a lăsat întreaga țară fără replică.
În cadrul conferinței de presă convocată aproape la miezul nopții, Scholz a ținut un discurs deloc intempestiv, declarând că decizia sa de a-l concedia pe ministrul de finanțe Christian Lindner (FDP), și deci de a dizolva guvernul, a fost provocată de Lindner însuși, cu care orice fel de compromis devenise imposibil. Lindner nu numai că i-ar fi propus alegeri anticipate imediate, ci ar fi vorbit și cu presa fără consimțământul cabinetului. În ochii lui Scholz, o clară încălcare a încrederii ce necesita consecințe ferme.
Christian Lindner, liderul unui FDP actualmente deloc popular, a răspuns extrem de incisiv, motivându-și mișcările politice prin jurământul depus în fața legii și prin responsabilitatea impusă de funcția din guvern.
Aici ar fi de menționat că punctul considerat inacceptabil de către partenerii de coaliție nu a fost seria de măsuri (considerate oricum tardive) pentru redresarea economiei, ci restrictiva politică numită “Schuldenbremse”, un prag de limitare a datoriilor statului, pe care Lindner nu a fost dispus să-l modifice în vederea aprobării cât mai rapide a bugetului pe 2025. Iar conform legii, bugetul trebuie votat în decursul lunii noiembrie.
Ce va urma? Șocul a fost profund, dar “soluțiile” nu au încetat să apară: la vremuri extraordinare se așteaptă inițiative pe măsură. Reacțiile au fost dure, în special din partea partidelor din opoziție.
Scholz ar fi dorit să ceară votul de încredere al Parlamentului în ianuarie, dar opoziția, în frunte cu partidul conservator CDU, s-a opus vehement.
Friedrich Merz, candidatul CDU la funcția de cancelar și deocamdată cel mai probabil succesor al lui Olaf, a solicitat votul de încredere al Parlamentului în regim de urgență și a învinuit întregul cabinet de ceea ce a numit “insolvență politică” și eșec fără precedent. Vinovați de dezastru ar fi FDP, Verzii, dar și SPD, în frunte cu Scholz, și asta nu de curând, ci încă de la discursul istoric al acestuia din 27 februarie 2022, la 3 zile după începutul războiului din Ucraina, când Scholz a anunțat celebra “Zeitenwende”, o nouă epocă marcată de o turnură clară în politica de cabinet – pe plan economic, dar și în privința cheltuielilor militare.
În sfârșit, după aproape o săptămână de interminabile tratative s-a ajuns totuși și la o înțelegere: pe data de 16 decembrie va avea loc mult așteptatul vot de încredere, iar pe 23 februarie se vor ține alegerile anticipate.
Iar până una alta, Germania are și un nou ministru de finanțe, Jörg Kukies, fost angajat al Goldman Sachs și om de încredere al lui Scholz.
Evident, în 6 noiembrie 2024 a debutat o nouă epocă a schimbării, o altă “Zeitenwende”…
Cel mai probabil, alegerile din februarie vor aduce o victorie a conservatorilor de la CDU, având în vedere că partidele din fosta coaliție nu se mai bucură nici de simpatia, nici de răbdarea populației.
Problema ar fi acum nu doar politicile de centru (mai nou, de centru-dreapta) ale succesorilor lui Merkel, ci noile partide populiste, cel de extremă dreapta, Alternative für Deutschland (AfD), și cel populist pro-Putin, Alianța Sahra Wagenknecht (BSW), ce au știut cum să profite încă de la început de pe urma lipsei de unitate din cadrul coaliției “semafor”. Rezultatele s-au văzut atât la alegerile regionale din Turingia, Saxonia și Brandenburg, cât și cadrul actualului vid de putere, în cadrul căruia înfloresc de-a dreptul: au devenit experte în a submina încrederea populației în sistem și a-și rafina propaganda de sorginte ultranaționalistă.
Paradoxal, acea săptămână a schimbărilor politice epocale a coincis cu aniversarea a 35 de ani de la Căderea Zidului Berlinului, când bătea un alt Wind of Change… care, contrar așteptărilor, a adus 35 de ani în care Estul și Vestul s-au unificat, însă mai mult din punct de vedere administrativ decât politic…
Dorina Achelăriței | Berlin, Germania
