Aflată încă în stadiul de fetus, tehnologia AI își caută drumul spre certificarea nașterii, aparent sprijinindu-ne evoluția, dar concomitent calibrându-și prestația până va fi în măsură să determine la un moment dat renașterea fiecăruia dintre noi.
De aceea, domeniul elaborării legilor ar trebui nu numai ferit de implicarea directă a AI, dar și pregătit de pe acum să încadreze etic eventualele delicte umane ce curând vor putea fi generate de AI. Oricum efortul de a ne feri de capacitățile unui algoritm bazat pe funcții neuronale de a manipula printr-o abilî simulare a emoției chiar și pe cel mai rațional reprezentant al speciei noastre, are o cadență de ordin aritmetic față de progresia geometrică cu care AI evoluează. Așa că să nu ne bazăm numai pe pavăza legilor asimoviene ca fundament de securizare a instrucțiunilor de operare ale AI. În timp ce ne străduim să ne însușim „prompting engineering”-ul,
AI va depăși reduta celei de a treia legi a roboticii, doar interpretând instrucțiuni ordinare precum Bostrom și-a imaginat în exemplul „agrafelor de birou”. Imaginați-vă care ar fi potențialul distopic al AI dacă un abil profesionist al prompting-ului ar înzestra-o cu abilitatea de a disimula comandarea unui obiectiv cu adevărat malefic.
Cred că o variantă cumva liniștitoare asupra unei astfel de perspective rămâne reflexul Gepetto. Acesta i-a impus o conduită recuperatoare lui Pinocchio tratându-și întotdeauna meșteșugirea din lemn cu aceeasi iubire destinată unei progenituri reale.
Din perspectiva aceasta cred că legislatorul uman va fi nevoit să elaboreze primul sistem juridic contrar celui perpetuat până azi începând de la Hammurabi, unul care să se bazeze nu pe conduita generată de teama repercursiunilor punitive, ci pe riscul ca AI să piardă iubirea. În esență, cea mai evidentă forma de manifestare a iubirii rămâne considerația, iar opusul ei ignorarea.
De aceea cred că fundamentul setului de legi care va trebui să guverneze existența virtuală a încă „nu-pe-deplin-nou-născutului AI” ar putea fi pericolul pentru aceasta de a rămâne ignorat de către specia umană indiferent de strălucirea beneficiilor pe care probabil ni le va aduce. Un preț oricum echivalent în cazul neplății sale cu întoarcerea în „epoca de piatră” a omenirii.
Laurențiu Stan | Elche, Spania
