Dacă ar fi să-mi găsesc un simbol al celor mai recente călătorii în Europa și România, teamă mi-e că ar fi atotprezenta sticlă de plastic. Poate am fost eu sensibilizată, citind ultimele studii despre riscul asociat cu expunerea la micro și nanoplastice. Sau poate am fost frapată de lipsa altor opțiuni, de forța cu care suntem împinși să folosim plasticele deși toți se laudă cât de atenți la mediu și chitiți pe sănătate sunt.
Un articol de Mona Furcă | South Carolina, USA
Aventura a început din aeroportul din State, unde barul de lângă poarta de plecare mi-a luat ochii cu niște pahare de cocktail funky, pătrațoase, și cu mimosa în suple pahare de șampanie… toate de plastic. Adică berea, mă rog, dar la prețul unui cocktail în terminal parcă nu mă așteptam la microplastice dizolvate în alcool. OK, asta e, măcar mi-am umplut bidonul de inox la stația de lângă baie, unde un senzor decreta cu mândrie de câte-j-de sticle de plastic ne-a salvat.
De avioane nu zic nimic, au o scuză măcar. În Germania însă, care pare să se considere foarte verde, toate chiuvetele te avertizează că apa nu e potabilă, iar țâșnitori sau stații de umplut bidonul, ioc. Așa că am cumpărat faimoasa sticlă de plastic, pe care am deșertat-o ca fraierul în bidon, nu că ajută la ceva, dar să nu car mai mult decât am nevoie. Mi-era prea somn, așa că habar n-am dacă restaurantele o duceau mai bine, am adormit rapid pe scaunele tot de plastic, cu capul pe rucsac.
În România aeroportul geme de opțiuni, apă și sucuri, tot ce vrei, în plastic desigur. În mașină toată lumea cară sticle de plastic. De ce să mint, și noi avem, din fericire doar pentru spălat pe mâini, că am hotărât că nu e potabilă.
Oriunde am mers însă în România, toată lumea evită apa de la robinet ca pe ciumă, de l-am întrebat și pe Dr. Google de ce. Dar, guess what, nu știe. Cine și cum a testat apele în România, au fost ok în general, și dat fiind că peste tot, și în România și în State, e foarte clorinată, oricum o filtrăm. De ce nu și în România? La munte apa avea chiar gust bun. Dar când am dus paharul de sticlă la robinet, ai fi zis că i-am furat fiola de otravă lui Romeo.
Inconsistența calității apei în România, cam ca peste tot în Europa de Est, pare fi speriat profund populația, iar conveniența și marketingul au împins sticla de plastic de apă la înaintare foarte eficient, fără să spună nici pâs despre toxicitatea expunerii continue la micro și nanoplastice.
Sunt și în română articole, dar nu par să fi influențat pe nimeni. Chiar și sfatulmedicului.ro are un articol din 2023, dar se referă în general la BPA, care de peste 20 ani e considerat nociv, și e un cunoscut disruptor hormonal. Nu am găsit însă adresate studiile mai noi, cele referitoare la micro și nanoplastice, realitatea fiind că cele mai „scary” sunt din 2024.
Cercetările despre acest tip de poluare au luat avânt mai de curând, și doar în 2022 s-au descoperit metode eficiente de a măsura micro și nanoplasticul în sânge.
În oceanografie microplasticele sunt considerate sub 5 mm, dar ceea ce e numit în cercetarea medicală microplastic are 0,1-5000 µm, iar nanoplastic 1-100 nm. Cu alte cuvinte, ceea ce e nociv pentru noi din ce se desprinde din sticlele de plastic în apă, e mult mai mic decât cei 5 mm menționați înainte. Pentru a facilita citirea, voi prescurta micro și nanoplasticele ca MNP, așa cum se prescutează și în studiile de specialitate, pentru cine vrea să citească de la surse.
Din 2021 a fost deja demonstrat efectul citotoxic și cancerigen al MNP, pe animale și pe culturi de celule. Un alt studiu din 2021 a găsit în scaunul sugarilor de 10 ori mai multe particule de plastic decât la adulți, considerat a fi rezultatul biberoanelor de plastic și suzetelor. Microplasticele au fost găsite în placenta gravidelor încă din 2021, alte studii confirmând desoperirea, inclusiv în 2024. Pe animale de laborator s-a demonstrat că MNP trec rapid și se depozitează în inima și creierul fetușilor.
Într-o notă amar umoristică, anul acesta un studiu chinezesc, citat chiar și de Digi24, din România, a găsit MNP în lichidul seminal, cu efect negativ asupra motilității spermatozoizilor și fertilitații masculine. Ce-l doare pe rumân, și pe chinez se pare…
Anul 2024 ne-a adus de fapt mai multe studii care pe mine personal m-au speriat mult mai tare. Un studiu italian a găsit concentrații semnificative de MNP în 80% din cheagurile de sânge extrase de la tromboze venoase, infarcte miocardice și infarcte cerebrale ce necesitaseră intervenție. Severitatea evenimentului trombotic s-a dovedit proprțională cu cantitatea de plastic din trombus, sau simplificat, cu cât era mai mult plastic în cheag, cu atât mai rău a dus-o pacientul.
Un alt studiu din New England Journal of Medicine a găsit MNP în plăcile de colesterol din artere, crescând riscul de atac de cord, atac cerebral și moarte cu 4.5%. În studiu, aspectul particulelor de plastic la microscopul electronic e descris impresionant, cu margini neregulate și ascuțite, capabile să zgârie practic peretele arterial.
Un alt studiu a găsit plastic în ficat, rinichi și creier, concentrația în creier fiind de 20 de ori mai mare decât în celelalte organe. Persoanele cu demență au avut mai mult plastic în creier decât cei fără demență.
În ciuda descoperirilor din ce în ce mai sumbre, consumul de plastic continuă în același ritm, chiar crește. Producția de plastic e planificată să crească cu peste 4% pe an între 2024 și 2030, iar reciclarea este la galopantul nivel de 7% – o faimoasă frecție la picior de lemn. Încălzirea globală deja face deteriorarea deșeurilor de plastic existente mult mai rapidă, contaminarea apei și a alimentelor crescând în paralel.
În vizita mea din țară am sfârșit prin a mă preda. Am băut din sticle de plastic. Am acceptat ce mi s-a oferit. Și am dus cu mine și am lăsat la toată lumea bidoane de inox, m-am familiarizat cu piața on-line românească și am cadorisit termosuri în dreapta și în stânga. Stau bine toate în dulapuri și pe rafturi, ca la expoziție.
Apa de la robinet nu e de fapt mai bună în State decât în București. Peste tot miroase a clor, vine dintr-un lac poluat, țevile ruginesc, vecinul sapă unde nu trebuie… De la sursă la stația de epurare, de la stație la noi, o multime de poluanți ajung în apă, și nu prea ai control. Uneori e galbenă, alteori murdară, și afli peste trei ore dacă s-a întâmplat ceva. Cu alte cuvinte, nu umblă nicăieri cățelul cu apa bună în coadă.
E adevărat că în țară sistemul merge mai greu, infrastructura a rămas pe alocuri din perioada comunistă, plus mai sunt și alte belele neaoșe. Dar asta nu e o scuză pentru a ne expune pe noi, sau mai rău, copiii, la substanțe care le vor scurta viața și îi vor afecta ireversibil. Nu bem decât rar direct de la robinet, dar avem filtru la frigider, filtru atașat la robinet, iar copilul la facultate merge cu un Brita filter ieftin dar eficient. Opțiuni sunt, numai voință trebuie. Necumpărând apă la sticle, sucuri și pepsi, costurile s-au amortizat rapid.
Dacă toată poliloghia mea nu a fost convingătoare, am dat un search pentru cum să cureți micro/nanoplasticele din apa din sticlele de plastic. Putem să o filtrăm, sau și mai bine să o fierbem și apoi s-o filtrăm, și curăță 90% din microplastice, dacă avem apă dură, dar numai 25% dacă e moale…
Lăsând umorul la o parte, omenirea pare să aibă o problemă acum la fel de mare și acută ca freonul în anii 90. Problema s-a rezolvat incredibil de eficient atunci, cu o interdicție globală. Poate că ne putem aduna să o facem din nou, deși până una alta e doar o speranță.
