De parcă Turcia nu ar avea alte probleme urgente, Erdoğan a declarat de curând război câinilor vagabonzi. Dar să aruncăm o privire în trecutul acestei dușmănii extrem de recente și de convenabile liderului, cam rămas actualmente fără țapi (sau câini) ispășitori.
Un editorial de : Dorina Achelăriței
Conform unei legi introduse în 2004 de partidul său, AKP, administrațiile locale au obligația să vaccineze și apoi să elibereze câinii fără stăpân. După care lumea a continuat să trăiască în bună pace și vecinătate cu maidanezii, la fel ca și cu pisicile – ce sunt omniprezente.
De altfel, animalele sunt extrem de iubite în Turcia – un exemplu concludent: până acum câțiva ani se puteau observa în numeroase orașe afișe ale companiei comunitare naționale Haytap „Onlar için bir kap yemek, bir kap su” (2011-2021), ce încuraja cetățenii să umple o strachină de mâncare și/sau apă pentru câinii și pisicile ce populează orașul. De asemenea, Turcia este una dintre puținele țări în care salvarea animalelor din situații limită ocupa (cel puțin până acum!) vreo 30 de secunde bune din transmisiunile TV naționale zilnice (o manevră de distrage a atenției susținută tocmai de această dragoste a oamenilor față de ființele necuvântătoare).
S-au înregistrat într-adevăr și incidente tragice: în 2021 o haită de câini a atacat un grup de copii, iar președintele Erdoğan a cerut primăriilor să rezolve urgent problema – cu orice preț. Din nefericire, reacția autorităților locale a fost una cel puțin inumană: pe rețelele de socializare au devenit virale imagini îngrozitoare de animale bătute cu absurdă cruzime sau lăsate să moară de foame în cuști minuscule, căci numeroase primării nu erau echipate financiar pentru a le steriliza sau a le adăposti.
În timp ce problemele cu agresivitatea câinilor în unele zone sunt incontestabile, majoritatea câinilor maidanezi totuși sunt docili și fac parte din peisajul urban al oricărui cartier – acest lucru se datorează faptului că, în loc să-și cumpere animale de companie individuale, mulți oameni din orașele mici și mari adună în mod tradițional (și constant) bani pentru a-i hrăni.
Se știe că problemele grave ale Turciei sunt în acest moment inflația galopantă și sărăcia în continuă creștere – un motiv în plus pentru guvernul impotent să caute vinovații în altă parte.
Prin urmare, în iunie 2024, la puțin timp după triumful opoziției la alegerile locale, Erdoğan a declarat câinii vagabonzi o problemă de stat și a accelerat planurile de-i anihila, susținând că numărul lor atinsese cote alarmante și că în nicio altă țară dezvoltată nu ar mai exista o astfel de problemă. Guvernul său a răspuns cu un plan radical prin care toți cei patru (sau șapte) milioane de câini maidanezi să fie prinși, iar cei care nu sunt relocați (adoptați de cineva) în 30 de zile, să fie uciși.
De vreme ce partidul AKP are majoritate în Parlament, în fața legii nu mai părea să existe niciun fel de obstacol: primăriile (câștigate în marea lor majoritate de către partidul de opoziție CHP) ar fi fost obligate să urmeze directivele de sus, iar cei care ar fi ignorat ordinele ar fi riscat pedepse de până la doi ani de închisoare.
Pentru mulți este evident motivul pentru care Erdoğan insistă asupra eutanasierii în masă a câinilor comunitari, noii „inamici publici”: este o mișcare politică a partidului AKP de a se menține în grațiile susținătorilor săi conservatori, căci unele sondaje arată că doar un 3% din populație își dorește această „soluție finală”. Iar noul proiect de lege adoptat de o comisie parlamentară săptămâna aceasta pare să limiteze circumstanțele în care câinii pot fi eutanasiați – să fie oare că AKP a cedat presiunilor și protestelor internaționale?
Chiar și așa, municipalitățile vor fi în continuare obligate să scoată câinii fără stăpân de pe străzi și să-i pună în adăposturi, fiind nevoite să îmbunătățească condițiile din adăposturi până în 2028 – fără fonduri de la guvern, o întreprindere imposibilă. Cât despre legea care permite eutanasierea: aceasta a rămas ambiguă.
Așadar, victoria opiniei publice internaționale este doar una superficială: Asociațiile pentru protecția animalelor se răzvrătiseră împotriva eutanasierii câinilor, amenințând cu un boicot din partea turiștilor britanici, germani, olandezi și suedezi. Ceea ce ar fi constituit o lovitură serioasă, deoarece sectorul turistic turc are o valoare estimată la $56 de miliarde (2023).
Însă până una, alta, canalele TV naționale (toate controlate de stat, evident), își continuă cruciada împotriva animalelor fără stăpân, condamnate să trăiască aceeași viață de câine ca și cetățenii oropsiți de liderul suprem ce predică împotriva imperialismului, dar practică împreună cu a sa „Ceată a celor 5” (cele mai puternice cinci holding-uri ale Turciei) un capitalism câinesc.
Dorina Achelăriței este jurnalist independent în domeniul politică internațională și migrație (Germania, Europa de Est și Turcia), domiciliat din 2009 in Europa (50% la Berlin), specialist în comunicare și relații internaționale, iubitor de artă, multiculturalism și orizonturi orientale.
