La peste doi ani de la începutul războiului am revenit în sudul Ucrainei. Din nou, mai mult decât o necesitate: o datorie. De data aceasta însă am reușit să ajungem acolo unde ar fi trebuit să fim în ziua de 3 aprilie 2022, când rușii au atacat Odessa, noi am fost „intervievați” de poliția ucraineană, iar calea spre Mikolayiv ne-a fost blocată în mod neașteptat.
Mă aflu aici în calitate de jurnalist, la a cincea incursiune în Ucraina post 24 februarie 2022, dar și în calitate de membru co-fondator al organizației umanitare Mediterranea Berlin: îmbinând astfel meseria de jurnalist cu misiunea umanitară – așa cum am făcut adesea în acești ultimi 2 ani și jumătate.
De data aceasta am decis totuși să ne începem incursiunea la Liov, pentru a ne deplasa apoi spre zona fostului front: Mikolayev și Kherson.
Un reportaj de: Dorina Achelăriței | Germania
Liovul nu a fost niciodată o țintă prioritară pentru ruși, deci spectrul războiului rămâne o amenințare distantă, dar perceptibilă prin glasul asurzitor al generatoarelor ce împânzesc centrul și prezența soldaților în permisie în oraș, în marea lor majoritate parțial invalizi. Căci regiunea este reputată pentru naționalismul acerb și alimentează în mod constant rândurile armatei de pe frontul de est.
Orașul însă, ca atmosferă și fler, aduce mai degrabă cu metropolele poloneze de cealaltă parte a graniței NATO. Sa nu uităm că se află la aproximativ 900 km de Mikolayiv și de zonele ocupate de ruși.
Problemele din Liov sunt deci de o altă natură: orașul întreține acum peste 1 milion de locuitori, deci aproximativ 300.000 de refugiați interni, cărora le-au fost recent tăiate subvențiile de la guvern. Dat fiind chiriile exuberante și joburile puține, Liovul se confruntă cu o criză fără precedent. Contactele mele locale mi-au povestit că mulți refugiați preferă să se întoarcă acasă, în Est, fie și în zonele ocupate, decât să se chinuie într-o zonă din punct de vedere economic ostilă, unde doar organizațiile umanitare și colectivele de stânga (ca Socialni Ruh), îi mai ajută pe cei fugiți din calea războiului, segregați acum într-o lume vestică, atât de necunoscută lor.
Cât despre mișcările politice interne: evident, dreapta triumfă în vest, iar mișcările de stânga (inclusiv cele anarhice) au trebuit să își modifice conceptul propriu de identitate și să înceapă să respecte ideea de stat (așa cum este el în prezent!), pentru a nu fi etichetați drept anti-Ucraina și deci pro-Rusia. Toate mișcările politice din interiorul Ucrainei se concentrează momentan pe Unitate, în ciuda diferențelor ce vor ieși, mai devreme sau mai târziu, la suprafață.
Liovul nu mai este orașul de anul trecut, și nici sudul Ucrainei nu mai e ceea ce era în august – septembrie 2022. De fapt, tocmai acele săptămâni petrecute alături de organizația Koridor UA (Cehia) m-au adus acum aici, știind că activitatea lor nu mai include de ceva vreme doar Odessa și Mikolayiv, ci s-a extins și spre Kherson.
Astfel, în Mikolayiv vom petrece câteva zile, pentru a ne deplasa apoi în orașul care a fost sub ocupație rusă până în noiembrie 2022, și care se află încă în pericol de viață și de moarte: Kherson.
Orașul port Mikolayiv avea o populație de 486.000 înainte de război – acum este estimată la jumătate, deși mulți revin din vestul devastat de inflația galopantă și de precaritatea cu care se confruntă acolo. Cel puțin frontul nu se mai află acum la 25 km distanță, ca acum doi ani.
Situația din Kherson este ceva diferită față de cea din Mikolayiv; orașul a revenit la viață după retragerea rușilor. Mulți s-au întors și aici în ultimul an, populația fiind în prezent de circa 40.000 delocuitori. Însă jumătate din regiune este încă sub control rusesc. Municipiul este în mare parte devastat și abandonat, iar de pe malul opus al râului se mai aud uneori atacurile inamice.
Prin urmare, Kherson este absolut dependent de ajutorul umanitar, ceea ce înseamnă că majoritatea locuitorilor face voluntariat, fiind implicată într-un fel sau altul în activități sociale.
De la tinerii voluntari ai Koridor UA până la cei ce se ocupă de centrul de copii din Kherson, căruia Koridor UA îi livrează ajutoare, toți își aduc astfel aportul la această Rezistență tacită.
Oamenii duc totuși o viață aparent normală, având în vedere circumstanțele și stingerea la orele 20:00: încearcă să-și folosească zilele, timpul și energia mentală în cel mai util mod posibil. Pentru a supraviețui și a-și ajuta și semenii în acest sens.
În mod evident, contactul localnicilor cu lumea externă este rar aici, nu mulți „străini” se încumetă în acest colț de țară: pericolul este la ordinea zilei, ceea ce înseamnă că localnicii au și mai multă nevoie de sprijin – din toate punctele de vedere.
Puținele organizații umanitare rămase în zonă se concentrează asupra necesităților primare ale populației: reconstrucția locuințelor (Less Words, more Action), distribuția de alimente și produse igienice.
În afară de Koridor UA, în zonă au mai rămas doar mari organizații specializate ca World Central Kitchen, Save the Children, Unicef, Crucea Roșie, People in Need (și ei din Cehia), Norwegian Refugee Council – care ajută și la deminarea terenurilor agricole.
Conform unui sondaj efectuat în aprilie 2024 de către Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev, 32% din populația Ucrainei (încă rezidentă pe teritoriul țării) dorește pacea cu Rusia, chiar cu prețul concesiilor teritoriale – în timp ce în februarie 2024, doar 26% ar fi fost de acord cu această soluție. Rușii înaintează pe frontul din nord-est, iar pericolul recrutării este pentru mulți bărbați iminent. Oamenii sunt din ce în ce mai obosiți de acest război ce-i drenează de energia vitală, îndeosebi soldații ce rămân pe front până când sunt răniți sau invalizi, iar statul îi declară inapți de a-l servi.
I-am întrebat nu doar pe cei din Liov, dar mai ales pe cei din Kherson și Mikolayiv, cum reușesc să reziste. Aici lumea nici nu mai ia în seamă alarmele zilnice, pe care le consideră doar un factor de stres, alții spun că vor doar ca războiul să se termine. Cu orice preț.
În Mikolayiv, după lăsarea întunericului nu mai există iluminare stradală. Orașul se scufundă într-un întuneric oarecum binefăcător, oarecum odihnitor – măcar în aparență. Canicula zilei, zgomotele mașinilor încetează, iar liniștea începe să devină asurzitoare. Într-adevăr, e mai ușor să nu te gândești la ce va urma. E destul să știi că mâine va începe o altă zi.
Dorina Achelăriței este jurnalist independent în domeniul politică internațională și migrație (Germania, Europa de Est și Turcia), domiciliat din 2009 in Europa (50% la Berlin), specialist în comunicare și relații internaționale, iubitor de artă, multiculturalism și orizonturi orientale.
