AcasăPerspectiveBijuteria verde a Caraibelor:...

Bijuteria verde a Caraibelor: O călătorie prin Belize

Pe o bancă, într-o autogară, așteptând autobuzul Foralia care ducea în Placencia, fără internet și fără să știu pe nimeni în zonă, contemplam la informația scandaloasă pe care o citisem în știri și statistici, înainte să ajung în Belize. Între timp, am intrat în vorbă cu localnicii și m-am mai relaxat. În general conflictele sunt între grupuri, dar dacă există turiști care nimeresc din greșeală în zonă, aceștia pot fi atacați. Motivul atacului nefiind neapărat unul financiar, ci unul de control al zonei, iar cei care se aventurează pot plăti cu viața.

Un reportaj de: Viorica Bold


Belize City

În Belize City am petrecut puțin (aproape două zile) și am ajuns, fără să știu, în acea zonă de sud a orașului, unde nu e recomandat să mergi dacă ești străin, deoarece poate fi periculos chiar și pe timp de zi. Am ajuns în autogara din zonă cu un taxi chemat de gazda la care stătusem. Șoferul ne-a spus că e important să fim atenți cu cine povestim și să nu ne aventurăm neapărat prin piața de lângă. Dacă așteptăm autobuzul la peron, nu ar trebui să fie neapărat o problemă. A insistat să ne dea rest exact, nu a acceptat bacșiș și ne-a lăsat un număr de telefon în caz că avem nevoie de ajutor.

Eram doi oameni nu neapărat inconștienți, poate mai mult umblați în zone extreme decât turiștii clasici și cu o oarecare experiență în a ne face una cu peisajul. Am cumpărat bilet de unde mi s-a spus de către cei care controlau traficul de călători din clădirea mică și aglomerată, și anume de la un domn care stătea la o masă de lemn pe un hol îngust și întunecos. Pe jos, aproape peste tot, era ciment sau pământ bătătorit, în jur tarabe cu mâncare și apă pentru călători. Nimeni nu a părut surprins că suntem acolo, dar ne-au întrebat lucruri care li se păreau interesante și erau foarte amabili: „De ce vorbim engleză dacă suntem din România?”; „Ce se vorbește în România? Spaniolă sau altă limbă?”; „Cât de frig e iarna la noi?”; „De ce plecăm așa departe de casă? Ce vrem să facem în Belize?”; „E război la noi în țară? Dar la graniță?”; „Să nu ne temem, în Bleize în zonele turistice e totul ok”; „La noi în România sunt mulți turiști?”

Vedere aeriană din partea de sud-est a Belize City – Foto: Wikimedia Commons

Fiecare șofer de autobuz are un fel de „protector” care îl urmează peste tot și de obicei păzește bagajele. Am înțeles că ar fi bine să nu fim foarte evidenți cu banii sau alte bunuri de valoare. Am făcut câteva glume, ne-a povestit cât de frumos e Belize de fapt și că în curând o să vedem o altă față a țării, ceea ce s-a și întâmplat. Am primit două monede a câte un dolar belizean ca rest de la bilet. Le-am luat cu emoție și le-am cercetat pe fiecare. Pe una din fețe era regina Elisabeta a Angliei.

Am observat un bătrânel curios, care se chinuia cu mai multe sacoșe și bagaje voia să ia parte la povești, așa că am început o discuție despre război, despre Ucraina și Europa, și cu el. Mi-a explicat că la două străzi de autogară se află un grup de tineri periculoși și să nu mă aventurez acolo. Am zis că nu intenționez și mi-a zis că, dacă rămân o vreme în America Centrală, va trebui să mă obișnuiesc să aflu de dinainte de a merge undeva care sunt locurile pe care ar trebui să le evit, și că vin turiști în Belize pentru că merită, dar sunt zone unde e mai complicat.

Ce economie are România?”, m-a întrebat. Mereu sunt nepregătită la întrebări de genul. Am povestit despre Dacia. Am întrebat: „Dar Belize?”

Belize cultivă palmier pentru zahăr, exportă fructe de mare și pește. Cu toate astea, mare parte din populație e la limita sărăciei. Auzise de Ceaușescu și știa câte ceva despre România. Fusese în armata americană în tinerețe. „You know, Belize is a new country. But has very difficult history”, 
a mai zis domnul care ne-a și invitat la el acasă dacă vreodată o să vrem să ne abatem de la drum și să îi cunoaștem familia. A insistat să scriu adresa în telefon.

So does my country”, i-am zis eu bucuroasă și orgolioasă că pentru el nu fac parte dintr-o categorie pe care o știe. Nu sunt nici din America de Nord, nici din țările super bogate europene. Sunt de altundeva și pot să povestesc despre țara mea unor oameni care nu știau exact unde e.

Asta a fost prima lecție de geografie și sociologie despre Belize în ziua a doua. Urmau încă 12 zile în această țară cu doar 400 de mii de locuitori, unde s-a scris o istorie puțin cunoscută, atât recentă, cât și antică.


În Belize City am ajuns după ce am luat un avion din Cancun de la terminalul de zboruri private. Firma Tropic Air – o firmă care folosește avioane foste private vechi, care sunt acum de linie – vinde bilete la prețuri destul de mici dacă cumperi din timp. Pentru doar 50 de euro one way poți zbura cu un avion cu șase, opt sau zece locuri, fabricat în 1970. Motivul pentru care sunt folosite avioanele de acest tip pe această rută este și infrastructura: pistele de aterizare de pe anumite insule sau orașe de la malul oceanului sunt extrem de mici și nu susțin zboruri cu avioane cu mai mult de 15 pasageri la bord.

Tropic Air – The Airlines of Belize – https://www.tropicair.com/

Belize are o reputație proastă în ceea ce privește siguranța și criminalitatea. Din „fericire” se întâmplă totul în Belize City mai mult decât în alte regiuni turistice, așa că odată ieșit din zona urbană în întinsa junglă de pe malul oceanului, perspectiva socială se schimbă.

La fel s-a schimbat și atmosfera în autobuz după ce am ieșit din oraș: oamenii au devenit mai joviali, au oprit într-un sat unde au primit doi tineri care au vândut dulciuri. Se pare că navetiștii îi cunoșteau și îi așteptau, pentru că dulciurile s-au terminat în cateva minute. Am primit pentru 1 dolar o budincă din ghimbir și zahăr ars pe care am topit-o rapid.

Șoferul a oprit lângă fiecare casă, familie, fiecare om care a vrut să coboare sau să urce, oriunde. A oprit și la drumul deschis spre junglă a unei comunități amish, unde o doamnă adusă cu o căruță trasă de cal și probabil soțul ei, care se uita dezaprobator la mijlocul modern de transport, a urcat și ea și s-a aventurat pe șoseaua spre Placencia împreună cu noi. A urmat un stop în Belmopan (capitala țării – un oraș cu doar 27 de mii de locuitori) și am continuat spre Placencia.

Drumul din Belize City până la ocean șerpuiește prin junglă, o junglă care ascunde sute de locuri unde se pot vedea lucruri unice în lume: sanctuare de animale sălbatice (jaguar, maimuțe urlătoare, specii de păsări rare), ferme de legume și fructe bio, cascade și parcuri naționale extrem de bine păstrate și îngrijite, resorturi unde poți să te oprești cu lunile și să ajuți comunități care trăiesc într-un real paradis.

Belize nu e o țară ieftină, nici pe uscat și nici pe mare. Cele 400 de cays (insule) ascund și ele zeci de comunități cu oameni din mai multe triburi unde există conservat un stil de viață tipic caribian, fiecare cu culturi și limbi diferite.

Placencia este un oraș preponderent turistic unde trăiesc localnici din mai multe țări sud-americane, persoane de culoare și creole care sunt majoritari, nativi maya, americani pensionari, și turiști care sunt mai rari dar nu inexistenți. Pasionații de bărci cu pânze sunt mai deși în Placencia decât amatorii de plaje și hoteluri all inclusive. Oricum, odată ajuns în Placencia, magia unei liniști date cel mai probabil de natură și de calmul oamenilor face nevoia de plajă, piscină, club și party să pălească.

Plaja de la Placencia, Belize – Foto: Wikimedia Commons

Un pic de istorie

În 1981, Belize a devenit stat independent, cu engleza limbă oficială. Din al doilea război civil, mulți sclavi din Honduras, eliberați de englezi, au fugit aici. A urmat criza din țările Americii Centrale, din 1970, în care o parte din conducerea Americii a luptat împotriva regimurilor comuniste din zonă. Din păcate, cele mai multe victime au fost nativi și milioane au rămas fără slujbe și infrastructură socială de bază, împingând țara într-o criză umanitară profundă, care se simte și azi.

Belize încă nu recunoaște drepturile de proprietate ale triburilor maya. Parte din africanii aduși în Honduras s-au refugiat în zonă pe timpul conflictelor, profitând de acest pământ neexplorat atunci. Pentru această zonă luptă Guatemala, care consideră că Belize îi aparține. Au fost făcute referendumuri în ultimii doi ani și cazul încă se judecă la ICJ, iar asta crează o situație politică instabilă, ceea ce face granițele terestre cu aceste două țări un loc nesigur, unde sunt raportate furturi, violențe sau răpiri de persoane.

Garifuna e o sărbătoare care se ține în fiecare an pe 19 noiembrie, în Belize, și în 2023 s-au celebrat 200 de ani de când negrii au ajuns acolo fugind din San Vincente, unde erau ținuți captivi pentru a fi vânduți mai departe, din America de Nord, de către spanioli. În 1802 au ajuns o mare parte în Belize, dar s-au stabilit un număr mare și în Guatemala.

Dansatoare tradiționale Garifuna în Dangriga, Belize – Foto: Wikimedia Commons

Pe steagul țării, împreună cu imaginea a doi bărbați care lucrează în industria lemnului, e reprezentat copacul de mahon, din care regina și-a făcut dulapuri în dormitor la Buckingham Palace, după cum mi-a zis un localnic. Deși Anglia s-a luptat pentru independența acestei țări și ieșirea ei de sub spanioli, după război a trecut-o sub Commonwealth și localnicii spun că nici britanicii și nici spaniolii nu au avut grijă și nu au protejat în niciunul din războaiele civile nici nativii din zonă și nici muncitorii veniți din Honduras și folosiți ca forță de muncă la tăierea și exploatarea lemnului.

Înainte sa vină refugiații, pe aceste pământuri populația majoritară era maya, care dusese și ea la rândul ei războaie suficiente cu coloniștii spanioli, pe care în mare parte a reușit să îi țină la distanță, deși cultura și imperiul maya intrase deja în epoca postclasică de declin datorită secetei și suprapopulării unor zone. Există încă în Belize triburi maya care se ocupă în continuare cu agricultura, la fel ca acum 2000 de ani, iar zonele în care locuiesc nu sunt ușor de văzut sau găsit.

Personal, nu cred că Belize e Guatemala, și cu atât mai puțin The Commonwealth! E o țară de sine stătătoare, cu oameni din multe culturi, care vorbesc multe limbi și reușesc să trăiască în mare parte în pace: se vorbește africana (garifuna), engleza cu accentul specific creol și spaniola. Ca să reducă din tensiunea disputei teritoriale cu Guatemala, UK-ul a promis construirea unei autostrăzi între Mexic și Belize dar nu au făcut-o niciodată.

Parlamentul din Belmopan, Belize – Foto: Wikimedia Commons

Mai există încă zone ne-explorate

În Belize se presupune că sunt multe zone complet virgine în care nu a ajuns încă nimeni, unde trăiesc în liniște jaguarii și păsările quetza. A fost deci un loc propice pentru multe din comunitățile amish și de menoniți care au ajuns în ultimii 10-20 de ani aici, unde s-au stabilit și unde își duc viața nestingheriți de lumea din afară.

Comunitățile de amish sunt complet închise și nu acceptă vizitatori. Ies la șosea când au nevoie de ceva urgent doar. Cele de menoniți sunt opusul și cresc cu tehnici moderne, fructe și legume, acceptă și încurajează cumpărători și vizitatori, se implică în programe de conservare a naturii și invită voluntari care doresc să învețe despre culturile și munca lor.

Placencia (la ocean) are și mulți pescari care culeg homari și scoici mari care adăpostesc melci buni de gătit – o mâncare tradițională în Caraibele din zona Belize. Unele ascund perle și cumpărători sunt mulți. O perlă roz se poate vinde cu până la 5000 de euro bucata, în funcție de varietate și mărime.

Insulele sunt ticsite de cochiliile imense ale melcilor și culegătorii sunt neobosiți. Unei astfel de scoici îi ia cam cinci ani să ajungă la maturitate și patul mării Caraibelor beliziene e un mediu propice pentru dezvoltarea lor. Cu toate acestea, culegerea lor în exces duce la acidifierea apei oceanului și există programe care sfătuiesc exploatarea lor cu mai multă moderație.

Cochilie de melc

Cahal Pech – un sit arheologic din San Ignacio

Cele mai importante situri arheologice Maya în Belize, sunt: Atun Ha, ATM Caves, Caracol și Cahal Pech din San Ignacio. Supărată că nu am reușit să ajung la Caracol, unde îmi doream, datorită vremii și datorită faptului că aveam nevoie de escortă militară care costa în plus – din cauza faptului că situl se află la graniță cu Guatemala și s-au efectuat răpiri de persoane – am mers totuși în San Ignacio la Cahal Pech. A fost ultima zi în Belize din cele 14 în total și ultimul sit văzut înainte să trec granița terestră spre Guatemala.

Acest sit arheologic datează de la 1200 înainte de Hristos, și comparat cu perioada noastră, are o vechime de 3220 de ani. Primii ocupanți ai zonei datează din 700 î.e.n și erau nomazi paleo-indieni care vânau cel mai probabil animale din Pleistocen. Între 600 și 400 î.e.n. apar primele dovezi ale unei arhitecturi cu scopuri ritualice, chiar în zona Cahal Pech, dar și în nordul Belize. Între 200 și 100 î.e.n. apar primele urme ale civilizației maya care au fost descoperite, civilizație care își atinge prosperitatea cea mai însemnată, între 700 și 800 e.n. În 1550 încep misionarii spanioli să vină cu influență în zonă și ultimul oraș maya cade sub controlul coloniștilor în 1697 (la Tah Itza, Peten, Flores, Guatemala). Cu toate astea, mai există sate maya care continuă să prospere independent.

În timpul perioadei Preclasice și Clasice Maya oamenii considerau că cei care îi conduceau erau conectați cu divinitatea și așteptau de la ei să comunice cu zeii în numele comunităților. O metodă tipică de a transmite un mesaj era prin sacrificiu și vărsarea de sânge, care trebuia făcută tot în numele supușilor. Astfel, se puteau distinge conducătorii, prin sacrificiul lor: unii își treceau o sfoară cu țepi prin limbă, se practica tăierea prepuțului cu un os de pisică de mare sau cu o lamă de obsidian sau își tăiau câte un deget sau o parte din el. Picăturile de sânge erau lăsate să curgă pe scoarța unui lemn care erau ulterior puse în recipiente la un loc cu alte mirodenii și erau arse.

Numele „Cahal Pech” este o combinație între o limbă yucatenă și mopan Maya care se poate traduce ca fiind „locul/orașul căpușelor”. Numele a fost adoptat în 1950 când siteul era folosit doar pentru păstorit animale. Multe din locurile fostelor piramide maya nu au numele original pentru că este mult prea vechi să fie cunoscut. Cea mai mare populație a trăit aici în perioada Clasică Veche Maya, (undeva între 10 și 20 de mii de locuitori) în oraș și periferii în stil caracteristic tuturor templelor mayașe: casta superiroară în interiorul orașelor și fermierii în afară.

S-au descoperit multe case ale fermierilor în afara zonei Cahal Pech, dar au fost distruse de-a lungul timpului prin extinderea orașului San Ignacio. Cele mai multe din templele mari și ce e vizibil astăzi au fost construite între anii 600 și 800 e.n. Sunt menționate de către istorici legături cu orașe mai mari, precum Caracol, unde au fost găsite mici recipiente cu ofrande care constau în falange umane. Și aici, la Cahal Pech au fost găsite peste 200 de astfel de recipiente cu rămășițe de degete care erau la bazele unei piramide folosită ca și mormânt. (Multe din piramide erau clădiri administrative, doar câteva erau folosite ca și morminte).

Spre sfârșitul secolului 9, după 2000 de ani de activitate socială, Cahal Pech este abandonat. E greu de determinat ce a dus la asta, dar nu există semne de violență între orașe, războaie sau distrugeri. Cu atât mai interesant este că alte situri din zonă au continuat să prospere, dar nu și Cahal Pech. În una dintre structuri – piramidele mari – a fost descoperit cadavrul unui copil, iar tavanul era căzut peste. Aceste practici de sacrificiu cu copii se găsesc în multe alte orașe antice maya din zona Americii Centrale, dar ele au dispărut la un moment dat și pădurea tropicală a pus stăpânire pe situri. Se presupune că în multe locuri sau orașe abandonul s-a produs datorită unor cauze naturale cum ar fi calamități, epidemii sau secetă pe parcursul mai multor ani.

Pădurea care înghite aceste foste orașe este fascinantă și câteodată lasă loc arheologilor care muncesc neobosit pe zeci de șantiere unele cunoscute, unele mai puțin. Dealurile mici acoperite de arbori de eucalipt sau scorțișoară ascund sute de piramide sau temple încă neexcavate.

Parcul Cahal Pech este păzit de îngrijitori care ajută vizitatorii să înțeleagă ce văd, îi ghidează spre intrări și îi împiedică să urce unde nu este voie sau e periculos. Toate clădirile sunt în parcuri naturale care sunt în majoritatea lor în junglă, înconjurate de sălbăticie. Ploaia face dificilă urcarea și coborârea de pe piramide, iar scările sunt foarte abrupte (motivul este tot unul ritualic – cine urca sau cobora scările ori o făcea folosind și mâinile, ori o făcea foarte încet într-un mod solemn). La ieșire, câteva maimuțe urlătoare săreau prin coroana copacilor deasupra noastră. Ne-am uitat la ele câteva minute bune până a început să plouă torențial și ne-am adăpostit într-un foișor acoperit. Eram doar doi români și o prietenă din Polonia. Povestim despre Europa, din nou. Și, ironic, tot despre problemele lumii europene eurocentrice.

În loc de concluzii

La final, propun o concluzie cu valabilitate global antropologică: într-o țară coruptă, cel mai mult are de suferit patrimoniul cultural și lipsa lui de conservare duce la pierderea unei identități care vine cu o întreagă pleiadă de neajunsuri politice și ideologice, mentale și de atitudine față de istorie. Gândirea critică scade, cheful de implicare socială la fel și peste toate se așterne doar grija zilei de mâine, iar peste istorie, uitarea.

Turismul nu este foarte dezvoltat in Belize și asta aduce anumite puncte avantajoase într-o lume capturată de consumerism turistic, dar și multe dezavantaje pe partea de conservare și descoperire.

Ultima zi am petrecut-o pe un balcon al unui hotel complet gol, al cărui singuri clienți eram, undeva în afara orașului, la 16 km de graniță cu Guatemala, uitându-mă la jungla care se deschidea sub mine și ascultând ploaia. Încercam să îmi dau seama câte orașe încă nedescoperite există pe dealurile din jurul San Ignacio și în împrejurimi. Am petrecut mult prea puțin în Belize.

- Publicitate -

spot_img
spot_img

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

De același autor

Dincolo de Inteligența Artificială: Spre o lume nouă, super-accelerată!

La mijlocul acestui an Nvidia a lansat primul chip care executa...

Ziua morților / Dia de los muertos, Hanal Pixan, Yucatan, Mexic

Ziua morților în Mexic e o sărbătoare națională atât de importantă...

Reflexul Gepetto

Aflată încă în stadiul de fetus, tehnologia AI își caută drumul...

- Sponsorii noștri -

spot_img

Citește și

Dincolo de Inteligența Artificială: Spre o lume nouă, super-accelerată!

La mijlocul acestui an Nvidia a lansat primul chip care executa 1 trilion de operațiuni pe secundă. În urma cu numai doi ani, computerele Google puteau executau „numai” 130 bilioane de operațiuni.În timp ce viața fiecăruia dintre noi se derula într-o rutină ordinară, cea computațională creștea extraordinar,...

Ziua morților / Dia de los muertos, Hanal Pixan, Yucatan, Mexic

Ziua morților în Mexic e o sărbătoare națională atât de importantă pentru cultura mexicană, încât multe instituții, școli și companii private oferă zile libere angajaților lor pentru a putea sărbători alături de familie și comunitate. Sărbătoarea începe cu aproape 6 zile înainte de 1 noiembrie și are forma...

Reflexul Gepetto

Aflată încă în stadiul de fetus, tehnologia AI își caută drumul spre certificarea nașterii, aparent sprijinindu-ne evoluția, dar concomitent calibrându-și prestația până va fi în măsură să determine la un moment dat renașterea fiecăruia dintre noi. De aceea, domeniul elaborării legilor ar trebui nu numai ferit de implicarea...

Ungaria tensionează relațiile cu NATO: Absență la summit-ul de la Budapesta și colaborări controversate cu Rusia și China

Miercuri, 30 octombrie, la Budapesta a avut loc summitul NATO. Reprezentanții maghiari nu au participat la întâlnirea cu ambasadorii și consilierii militari ai NATO, unde era planificat să se discute despre legăturile Ungariei cu Rusia și China. Potrivit publicației americane Politico, relațiilor dintre Ungaria și NATO sunt aproape...

Porturi strategice, pariuri geopolitice în Sri Lanka: China își extinde influența în Oceanul Indian

Să începem cu câteva condiții pe care trebuie să le îndeplinești dacă vrei să petreci câteva săptămâni în Sri Lanka: dacă ești plictisit de locațiile instagramabile care apar repetitiv din aceleași locuri exotice, scumpe și greu accesibile; dacă vrei să zbori direct din România la un preț rezonabil, cu...

“Noul” regim migratoriu de la Berlin și victoria AfD din Est

Atentatul de la Solingen a schimbat multe în politica migratorie de la Berlin. Guvernul s-a văzut nevoit să ia măsuri urgente (deși oarecum tardive) pentru a-și mulțumi electoratul și așa extrem de nemulțumit din alte cauze - în principal deoarece coaliția nu și-a respectat promisiunile, preferând disensiunile...