După foarte mult timp, eurodeputata Ramona Strugariu rupe tăcerea despre momentul în care a decis, împreună cu alți europarlamentari Renew, să înființeze un nou partid:
“De USR ne-am despărțit pentru că nu mai serveam agenda publică. Trăiam într-o poveste internă cu tot felul de ambiții, poate nejustificate, cu tot felul de orgolii care nu își aveau locul pe agenda unui partid politic.
Chiar am făcut eforturi să găsim căile de comunicare până în ultimul moment, dar realitatea este că nu funcționau lucrurile. Și noi am promis niște chestiuni oamenilor în momentul în care am făcut pasul către acest proiect politic.
Nu a fost ușoară niciuna dintre etapele în care am construit alianța și ulterior am gândit fuziunea. Am făcut-o, cred, cu maxim efort și înțelegere a unor situații interne dar cu intenția foarte clară să ne ținem de această agendă publică, de transparență, de implicare, de consultare, lucru care nu se mai întâmpla pur și simplu.
Asta ne-a determinat să ne desprindem și să construim un partid politic nou, pe care nu l-am mai redenumit PLUS pentru că e pur și simplu un alt proiect politic. N-am vrut să ne întoarcem la ce mai fusese.
Unii dintre oameni aveau o experiență amară — pentru că nu toată lumea a fost de acord cu fuziunea, de pildă; au fost mulți colegi care care au spus „Nu, ar trebui să continuăm singuri, nu ar trebui să mergem într-o alianță și într-o fuziune” — și am construit un proiect nou căruia i-am dat și un nume nou. Ne-am gândit că e important numele și simbolic pentru ce vrem noi să fim, pentru România. Și așa s-a născut REPER.
Dacian Cioloș nu e liderul partidului. E unul dintre membrii fondatori. Eu sunt copreședinta partidului împreună cu Dragoș Pîslaru. Sperăm [ca Dacian Cioloș] să fie candidatul nostru la alegerile prezidențiale.
Dar dincolo de asta, tot ce am făcut în partid până acum nu e top-down, ci bottom-up. Prin procese participative, cu consultare internă largă, s-a făcut statutul partidului. Am avut o comisie de elaborare a statutului cu membrii, cu oameni din tot partidul. A existat o viziune pe care am lucrat-o împreună.
Noi avem un institut, Repere pentru Democrație, care funcționează independent și care formează oameni pentru candidaturi. Acolo au un spațiu în care vin experți din societatea civilă și din mediul academic și-i formează pe acești oameni. Au o întreagă agendă pentru profesionalizarea politicii.
Deciziile partidului se iau în Consiliul Național, care este forul decizional.
Asta înseamnă toată reprezentarea politică deja în mandat, plus președinții de filiale și membrii fondatori. Biroul Național este doar forul executiv, adică spațiul în care discutăm elemente de strategie politică și luăm mai degrabă decizii operaționale. Cam tot ce am făcut până acum a avut abordarea asta participativă.
Președinții și Biroul Național au fost votați cu toți membrii. A fost referendum, practic, adunare generală. Toți membrii din partid au votat conducerea partidului de acum. Noi nu avem delegați. Votul este direct și este universal, deci REPER este cel mai bottom-up partid de pe piața politică din România în acest moment.
[În USR] era o democrație internă care ne ocupa tot timpul, timp pe care cred că e foarte important să îl folosești în cea mai mare parte a lui pentru agenda publică — să interacționezi cu oameni, în momentul în care lucrezi la o propunere legislativă să ai timp să faci consultări cu categoriile de public vizate, să transmiți mesajele pe care le ai de transmis, să faci caravane, să-ți faci agenda publică efectiv.
REPER are componența asta de participare care este foarte importantă. Nu a existat nicio decizie majoră a partidului de până acum în care să nu fie implicați oamenii.
Pe de altă parte, cred că există mult mai multă maturitate în structura de acum, tocmai pentru că au fost niște lecții învățate the hard way. În sensul că există abordarea asta de a include oamenii în echipe, chiar dacă sunt contracandidați într-un proces intern.
Oamenii ăștia nu sunt adversari pe viață și pe moarte. Sunt până la urmă colegi care pun pe masă două viziuni. Pot fi viziuni diferite, dar nu-i împiedică nimeni și nimic să lucreze împreună. Și, odată agreate niște lucruri, cred că e important să mergem în aceeași direcție. Asta văd că se întâmplă mult mai mult aici decât se întâmpla înainte.
Nu prea funcționează principiul „Cine nu e cu noi e împotriva noastră” pe care l-am văzut dincolo — din păcate pentru proiectul politic — ci mai degrabă „Hai să stabilim împreună direcția și după aceea chiar să tragem toți ca echipă în aceeași direcție.”
Altfel, e foarte consumator de timp și de energie, un proces nesfârșit. Pe de o parte, lipsa asta de disciplină și nebunia asta internă permit să arunci tot felul de informații în toate direcțiile, să ieși direct public și să spui anumite lucruri care afectează imaginea partidului și care se pot tranșa intern. Pe de altă parte, taberele — că nu mai sunt echipe, sunt tabere —își fac tot felul de șicane unele altora în numele democrației.
Acuma sigur, e work in progress și tot timpul va fi, pentru că oamenii care sunt foarte liberali în abordare au păreri la care țin foarte mult și vor să exprime idei. Nu sunt neapărat bloc și masă de manevră și au nevoie să fie ascultați.
Dar cu o anumită disciplină și cu o anumită înțelegere a faptului că dacă avem de tranșat lucrurile, tranșăm intern și stabilim niște reguli pe care le respectăm cu toții.
Și după aceea, ce se vede în afara partidului chiar este o muncă de echipă și chiar e o structură care înțelege politica așa cum este politica, cu un compromis suficient de rezonabil încât să poată să fie cât mai mulți oameni on board și să poată să se simtă motivați sau implicați în ceea ce urmează.
Eu sunt convinsă că vor fi discuții într-un fel sau altul în partid. Este povestea partidelor liberale de peste tot din Europa. În toate statele membre, colegii noștri din familia liberală care au fondat partide noi trec prin tot felul de valuri de discuții interne, de diverse abordări care nu sunt neapărat perfect aliniate. E viu, e foarte dinamic tot ce se întâmplă acolo.
Dar important este să găsești calea de a ține oamenii laolaltă în tot tumultul ăsta. Și cred că e o provocare, pentru că pentru partidele liberale părerea mea e că modelul de leadership trebuie să fie exact acela care e cel mai greu, dar care cred că funcționează cel mai bine și anume empowering people.
E tipul de partid care trebuie să aibă un lider care înțelege nevoia de a avea o garnitură întreagă de oameni lângă el, care să se simtă îndreptățiți și împuterniciți să facă lucruri, să fie o voce la rândul lor”
(Interviul a fost publicat inițial de PressHub)
