Un agricultor, producător de legume, a intrat în direct la Europa FM și a spus, pe șleau, problema lui de adaptare la sistemul digitalizat de facturare instaurat în România de la 1 ianuarie 2024:
“Eu nu am multă școală. Cultiv legume și, până acum, scriam factura de mână. Nu dădeam cumpărătorului avizul de transport sau factura până nu îmi dădea banii sau sunam la bancă să aflu dacă banii au intrat în cont. Așa eram sigur că sunt plătit pentru munca mea. Acum, eu nu înțeleg nimic din ce vor guvernanții de la noi. Probabil că va trebui să angajez încă un om, pentru că eu nu știu cum o să mă descurc”.
Să începem de aici analiza felului în care guvernarea digitalizează România, proces de altfel absolut necesar pentru simplificarea administrativă, transparență și orice tip de reforme. Și să continuăm cu o întrebare de bun simț : când credeți că va înțelege acest mic producător diferența între arhitectura de 32 de biți, respectiv 64 de biți, pentru semnătura electronică?
Este foarte important să sprijinim digitalizarea, avem bani în PNRR pentru digitalizare, e direcția în care merge lumea, este o parte esențială a meseriilor viitorului. Alfabetizarea digitală trebuie, la rândul ei, susținută în curricula școlară mult mai consistent decât se întâmplă astăzi. Ce nu trebuie să facă guvernarea, în schimb, este să genereze, printr-un proces greoi și forțat, mai multă birocrație, mai multe costuri, mai multă presiune, mai multă frică de necunoscut și, în final, sentimentul adversității față de schimbări bune, la pachet cu scepticismul față de Uniunea Europeană.
Ori, exact asta se întâmplă acum, odată cu măsurile PSD și PNL intrate în vigoare de la 1 ianuarie, pentru că nu suntem în stare să facem digitalizare cu cap. Iată câteva argumente :
Sistemul e-Factura funcționează greoi, cu sincope. Antreprenorii află că, deși au trimis online către ANAF documentele care certifică semnătura electronică, trebuie să meargă și la ghișeu cu “originalul”, deci încă e de actualitate anunțul “Formularele online se depun la ghișeul 1”.
Micii producători au probleme mari în a utiliza sistemul și nu îl înțeleg – a se vedea exemplul agricultorului de la Europa FM. Îl percep ca pe o schimbare brutală, care le generează mai multă bătaie de cap decât facilități și mai multe cheltuieli decât resurse.
Până și cei alfabetizați digital peste media României au dificultăți în a opera eficient, într-un interval atât de scurt de timp și fără o pregătire prealabilă, într-un sistem care funcționează hibrid și de mântuială. Prin urmare, oamenii de afaceri s-au apucat de scris ghiduri, pe limba muritorilor de rând, nu în limbajul specific funcționarilor din Ministerul Finanțelor.
O altă întrebare de bun simț este, atunci: de ce atâta grabă? Termenul de implementare agreat cu instituțiile europene este 2026. În Franța, companiile mari intră obligatoriu în sistem în iulie 2024, contribuabilii mijlocii vor fi implicați din 2025, iar cei mici din 2026.
Vă mai dau un exemplu recent. Guvernul polonez a luat, inițial, o decizie similară cu cea deja aplicată în România. Și-au dat seama rapid însă că fac o imensă eroare și au anunțat că vor amâna implementarea proiectului pentru a asigura un mediu care să nu fie ostil antreprenorilor.
Îi amintesc ministrului Boloș ce spune omologul său din Polonia: “Ca ministru de Finanțe, nu am doar responsabilitatea încasărilor la buget, ci și stabilitatea și predictibilitatea afacerilor din Polonia!”.
Soluțiile erau evidente pentru România: implementarea unui sistem voluntar mult mai devreme, pentru ca oamenii să se familiarizeze cu plățile, așa cum au procedat și alții; campanii naționale de promovare, în parteneriat cu instituții de stat și entități private credibile, care să conțină explicații simple, cu sens, ușor de priceput de către oricine, încurajări; o platformă dedicată pentru feedback și suport, pentru a remedia din mers dificultățile și erorile. Se poate asigura o tranziție în etape către un sistem obligatoriu care să nu fie perceput ca o povară. Dacă o notă de informare sau un material de comunicare din orice instituție europeană trebuie să fie ca limbaj, accesibilitate și înțelegere la nivelul unui elev de clasa a șaptea, înseamnă că putem și trebuie să facem și noi digitalizare la fel. Altfel nu o înțelege mai nimeni. Și se teme de ea.
Antreprenorii mici și mijlocii au fost deja grav afectați de majorarea taxelor, o decizie luată tot fără minte și fără o analiză de impact, în mijlocul anului fiscal anterior. Acum, peste noapte, li se livrează o nouă durere de cap. Este clar că sistemul are nevoie de îmbunătățiri, de timp, pentru o implementare corectă de ambele părți. Eu le cer premierului Ciolacu și ministrului Boloș să amâne obligativitatea sistemului e-Factura pentru antreprenorii mici și mijlocii și să adopte o implementare graduală a sistemului, până în 2026, cu etapele pe care le-am menționat anterior. Este timp. Au resurse. Nu UE este de vină, ba dimpotrivă. Cum înțeleg ei să implementeze ce decidem împreună (inclusiv România) în UE reprezintă o problemă.
