AcasăEditorialCum îi finanțează guvernul...

Cum îi finanțează guvernul PSD-PNL pe băieții deștepți din energie și firmele Kremlinului

Premierul Ciolacu ne spune să stăm fără griji legate de facturile de gaze naturale și energia electrică, pentru că schema de compensare și plafonare a prețurilor la energie continuă.

De fapt, guvernul Ciolacu a dezvoltat, sub masca subvențiilor care compensează tarifele valabile pentru consumatorii casnici, un nou paradis al „băieților deștepți din energie”.

De data asta cu circumstanțe agravante, alimentând chiar mașinăria de război de la Kremlin.

Un editorial de Ramona Strugariu


Conform unei analize Hotnews, un furnizor de gaze naturale, parte a grupului Litasco, controlat de rușii de la Lukoil, firmă nou intrată pe piața din România, a reușit, cu doar doi angajați, în primul an de activitate, să atingă o cifră de afaceri de 350 milioane de lei și un profit de 31,2 milioane.

Nu e singurul beneficiar al sistemului piramidal de subvenționare de la bugetul de stat, majoritatea furnizorilor care au mai rămas pe piață înregistrând profituri istorice pe baza diferenței substanțiale între prețurile de producție sau achiziție și nivelul artificial al tarifelor (umflate) aplicate consumatorilor finali.

Factual, atât în cazul gazelor naturale, cât și în cel al energiei electrice, prețurile en-gros de pe bursele europene sunt mai mici chiar și în raport cu perioada dinainte de declanșarea crizei energetice.

Surprinzător sau nu, ANRE aprobă plăți de miliarde de euro către furnizorii de energie, care practică tarife infernal de mari, prețurile neavând vreo legătură cu realitatea.

Întrebarea este, de ce face ANRE acest lucru și pe cine servește, de fapt?

Între timp, România se zbate în sărăcie energetică, iar sistemul concurențial se sufocă, aproape că nu mai există. Dacă în sectorul telecomunicațiilor beneficiem de unele dintre cele mai bune servicii, la cele mai mici prețuri, liberalizarea pieței energiei a fost amânată încă de pe vremea guvernului Ponta, iar acum a fost complet scoasă din discuție, majoritatea furnizorilor mici ieșind de pe piața consumatorilor casnici.

Practic, cu excepția unui singur furnizor de pe piața energiei electrice, toate celelalte oferte din comparatorul ANRE (gaze naturale și energie electrică) par artificial umflate, tocmai pentru a beneficia de subvențiile generoase ale statului român.

După premierul Ciucă, vizionar al interconectărilor cu Grecia, a venit rândul premierului Ciolacu să ne asigure de performanțele energetice ale României.

Până una alta, mai puțin de jumătate din gospodăriile din România sunt conectate la rețelele de gaze naturale, rețelele de electricitate scârțâie din toate încheieturile, capacitatea de depozitare gaze este sub cele din Ungaria, Polonia sau Slovacia, iar legătura între capacitățile de exploatare din Marea Neagră și noua conductă BRUA este doar pe hârtie, prima lopată săpată din tronsonul care străbate Dobrogea fiind promisă de câțiva ani.

Mai mult, importăm din plin atât gaze naturale, cât și energie electrică, deși pe hârtie putem fi independenți energetic.

Domnule Ciolacu, în mod normal toate acestea ar intra la categoria furt din banul public, nevoi financiare pentru campaniile electorale, incompetență și populism, lucruri cu care ne-ați obișnuit.

Dar ce ne facem cu băieții deștepți de pe piața gazelor care transferă încasările către Kremlin? 

Le explicați oamenilor de ce, în timp ce unii dintre ei se încălzesc încă, și astăzi, într-o țară europeană, cu paie și lut, cineva câștigă enorm din acest monopol? Spuneți-ne, cine?


Articolul a fost publicat prima dată pe platforma PRESShub, în cadrul Arena PRESShub.

Arena PRESShub este un loc al dezbaterilor publice, în care lideri politici și personalități relevante își prezintă opiniile, ideile și poziționările față de teme fierbinți ale zilei.

Regulile Arena PRESShub sunt simple: invitații trebuie să respecte valorile democrației, să mențină un limbaj decent și fără atacuri la persoană, dezbaterile desfășurându-se exclusiv pe argumente. Opiniile sunt libere, dar trebuie susținute de fapte și date.

Ramona Strugariu este copreședinta Partidului REPER și europarlamentar RENEW Europe.

„Suntem grupul politic pro-european din Parlamentul European. Misiunea noastră este de a reînnoi Europa. Suntem inspirați să construim o Europă liberă și echitabilă.” – Renew Europe

Referințe:

  1. Suma totală verificată de ANRE și transmisă spre decontare a depășit 22,4 miliarde RON
  2. Iarna a început cu prețuri scăzute la gaze, pe piețele europene / În România, prețurile sunt blocate de plafonări
  3. A fost operaționalizat interconectorul prin care vor fi aduse gaze în România. Ciucă, în Grecia: Putem aproviziona Ucraina și Moldova
  4. România vrea să fie hub european de energie, dar jumătate din țară este în sărăcie energetică și nu avem nicio strategie pentru a combate acest fenomen
  5. Infografic – Ce cantitate de gaze au înmagazinat țările UE?
  6. Cine se bate pe contractul conductei ce va prelua gazele din Marea Neagră. O firmă a SRI figurează în jumătate din „tabere”
  7. Cine sunt oamenii de afaceri și firmele care au profitat de pe urma crizei energetice în România / Un furnizor a avut o creștere de 18.346% a cifrei de afaceri și cu 3.298% a profitului

- Publicitate -

spot_img
spot_img

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

De același autor

Butonul rusesc

În seara asta nu pot dormi de grijă țării mele. Am urmărit...

Cum antrenăm „super-bacteriile” care ne omoară

Legătura dintre consumul haotic de antibiotice și rezistența bacteriilor este directă...

- Sponsorii noștri -

spot_img

Citește și

Butonul rusesc

În seara asta nu pot dormi de grijă țării mele. Am urmărit cu groază toate noile evenimente din guvern, toate noile alinieri și de-alinieri din politica românească. Incredibilă și demoralizantă distrugere a unui guvern care, cum ne-cum, cu chestii care nu ne plac și chestii mai ok, ne-a...

Cum antrenăm „super-bacteriile” care ne omoară

Legătura dintre consumul haotic de antibiotice și rezistența bacteriilor este directă și brutală. Antibioticele sunt, istoric vorbind, o minune a medicinei moderne care a salvat sute de milioane de vieți. Însă ele funcționează pe un principiu biologic clar. Atunci când luăm antibiotice fără motiv, sau când întrerupem tratamentul...

Victimele agresiunilor sexuale comise de politicieni: tăcerea impusă de frică și protecția sistemică a făptașului

În România, agresiunile sexuale comise de persoane aflate în funcții de putere, în special politicieni, rămân adesea nespuse, neanchetate și nepedepsite. Frica victimelor de a-și denunța agresorii este alimentată nu doar de trauma personală, ci și de un sistem juridic care, în loc să le protejeze, pare...

Lansare de carte și dialog spiritual la Londra: Părintele Crin-Triandafil Theodorescu și Alice Năstase Buciuta, într-o „Invitație la Credința care vindecă lumea”

Londra, 15 iunie 2025 – Comunitatea românească din Marea Britanie este invitată să participe la un eveniment cultural și spiritual de excepție, „Credința care vindecă lumea”, o conferință și lansare de carte care îl are în prim-plan pe părintele-scriitor Crin-Triandafil Theodorescu, într-un dialog captivant cu renumita jurnalistă și...

Expoziția „PLECAT” – O cronică vizuală a migrației românești, prezentată la TIFF.24

Cluj-Napoca găzduiește, în cadrul celei de-a 24-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF.24), o expoziție fotografică profundă și de mare impact: „PLECAT”, semnată de fotograful Cosmin Bumbuț și jurnalista Elena Stancu. Expoziția de fotografie documentară poate fi vizitată gratuit la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, în perioada 13 – 22 iunie...

Românii din Marea Britanie, prinși între două lumi și două discriminări

În Marea Britanie, o țară în care comunitatea românească a crescut spectaculos în ultimul deceniu, ajungând la peste 1,2 milioane de persoane – poate chiar 1,8 milioane, dacă luăm în calcul numărul celor care au aplicat pentru statutul de rezidență după Brexit – se conturează o realitate...