AcasăComunitățiȘtiri din diaspora, partener...

Știri din diaspora, partener al Revistei Timpul Praga

Revista Timpul Praga îsi dorește să fie la curent cu evenimentele petrecute în comunitățile românești din diaspora, astfel că, de curând, a încheiat un parteneriat cu stiridindiaspora.ro. Împreună dorim să prezentăm relatări vii, povești și experiențe din viața celor care trăiesc departe și să reconectăm românii din diaspora cu cei aflați acasă.

Elena Sterian | Revista Timpul Praga


Revista Timpul este o revistă culturală din România care apare la Iași, asumându-și o tradiţie foarte veche – redactorul ei a fost Mihai Eminescu, iar printre corectorii revistei se număra și Marin Preda. Revista a fost fondată la 15 martie 1876, la iniţiativa unor oameni de cultură, ca Titu Maiorescu, Lascăr Catargiu, Vasile Pogor, Th. Rosetti, loan Slavici, I.L. Caragiale, Vasile Alecsandri, Al. Odobescu, Al. Macedonski, Ion Creangă, lacob Negruzzi.

Publicația a fost interzisă în timpul comunismului, dar din 1993 şi pânã în prezent, ca revistã si portal de cultură, Timpul s-a impus din nou pe piaţa din România. Proiectul este susținut de Margareta a României, care spune că „după 145 ani de la înființare, Revista Timpul continuă să fie în slujba culturii române […] prin noul portal online, care aduce laolaltă tineri scriitori debutanți, dar și autori consacrați”.

Edițiile revistei apar tipărite în România, redactor-șef fiind Bogdan Crețu si manager Mihai Vacariu, dar apare și în Republica Moldova, unde redactor-șef este Dumitru Crudu, iar manager Maria Ivanov. Revista Timpul are filiale online în Irlanda, Germania, Londra, Quebec, Chicago, Italia, Paris și Praga.

Scriitoarea Ana Blandiana, alături de coordonatoarea Revistei Timpul Praga, Elena Sterian, și un contributor al publicației

Revista Timpul Praga este coordonată de Elena Sterian și se adresează comunitătii românești din Praga și din Cehia, românilor din România, dar si celorlalți români din alte diaspore. Alături de o echipă de voluntari, lunar se scriu articole interesante la rubricile de cultură, literatură, muzică, parenting, teatru, sănătate, politică, filosofie, istorie, poezie, jurnal și interviu.

Printre partenerii Revistei Timpul se numără Teatrul Odeon, Universitatea Națională de Artă Teatrală si Cinematografică „I.L.Caragiale” din București, Teatrul Evreiesc de Stat, Academia Română, Filarmonica „George Enescu” din București, Opera Națională Română din Iași, Teatrul Excelsior din București, Art East Galery și Muzeul Național al Țăranului Român.

- Publicitate -

spot_img
spot_img

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

De același autor

- Sponsorii noștri -

spot_img

Citește și

Prezență record la vot și în Linz, Austria

Aproximativ 800 de persoane votaseră deja la secțiile de votare din Linz, Austria, sâmbătă până la ora 18.00. Cele două secții de votare din Linz acoperă întreaga Austrie Superioară, următoarele secții fiind cele din Viena, respectiv Salzburg. Potrivit membrilor din secții, numărul celor care au venit la vot...

„Votul nu e gratis”: Un român din Spania îndeamnă diaspora să meargă la urne, explicând cât costă, de fapt, votul fiecăruia

Un român stabilit în Spania le transmite conaționalilor din diaspora un mesaj original în prima zi de vot la alegerile prezidențiale: votul e un drept câștigat cu greu, dar și o cheltuială importantă suportată de toți contribuabilii. Elche, Spania – În ziua în care diaspora a început să...

„Mâinile Jos!”: Protestele anti-Trump din SUA și lupta pentru democrație marginalizate în presa mainstream

Statele Unite au fost scena unor proteste de amploare organizate sub sloganul „Hands Off” („Mâinile Jos”), inițiate de o coaliție de organizații progresiste. Mișcarea, care include sute de evenimente desfășurate în întreaga țară, reflectă un val tot mai mare de nemulțumire față de politicile recente ale administrației...

Războiul neterminat: DMZ și lecțiile din 1950 pentru lumea de azi

În Seul e destul de frig în martie. Cu toate astea piețele cu mâncare coreeană sunt mereu pline. Se vând clătite cu semințe și miere, dumplings cu carne și legume cu ridichi murate și sos de soia. Peste tot miroase a bunătăți și responsabilii de informații turistice...

România, alegeri la 35 de ani de LIBERTATE…

Recent, un coleg de breaslă de origine kurdă, Erdal Er, mi-a propus să explic pe scurt, pentru ziarul ArtıGerçek, ceea ce se întâmplă în România din decembrie încoace. ArtıGerçek este o publicație ce aparține de opoziția turcă, aflată într-o constantă luptă pentru o democrație pluralistă în Turcia -...

Cum urmează să folosească Rusia problema plății gazului transnistrian în următoarele alegeri din Republica Moldova

Criza transnistriană a gazului se prelungește din cauza complexității problemelor de ordin strategic și politic ale zonei. Pe măsură ce părțile implicate nu reușesc să ajungă la un numitor comun, timpul trece în defavoarea locuitorilor. Pe data de 1 ianuarie 2025, transportul de gaz a fost sistat...