AcasăPerspectiveUcraina și Rusia –...

Ucraina și Rusia – diferențe culturale și o istorie comună

În partea a doua a acestei scurte cercetări legată de diferențele culturale dintre Rusia și Ucraina vom ajunge la, de fapt, niște similitudini. Dar nu, nu cu Rusia, ci cu câteva locații vecine Rusiei.

Istoria se rostogolește în timp și ne învață că relațiile de putere sunt date de o paradigmă complet nouă (cum argumenta și Foucault), iar adevăratul task politic este acela de a înțelege de ce a critica instituții într-o manieră neutră și independentă este cheia contracarării violențelor provocate de acestea. Din păcate tot aceste instituții sunt cele care folosesc mascat argumente legate de independență și neutralitate pentru a provoca conflicte iar demascarea acestui fenomen este singura modalitate de a le învinge.[1]

Un articol de: Viorica Bold


Istoria se predă de-a lungul timpului în funcție de context. La fel cum e predat Magellan în Manila, la fel era Stalin în Ucraina înainte de invazie. Diferența e că predarea și prezentarea lui Magellan în muzeele și școlile din Manila arată o rezistență postcolonială care abia acum poate avea loc și care și așa se devoalează pe o istorie recentă și o identitate greu reconstruită.  

După Maidanul din 1990, Ucraina a obligat guvernul pro rus să renunțe la represiuni și să accepte o rupere de Moscova. Abia în 1991 Ucraina a început să devină un stat independent, pentru că, să spunem, independent total e prea mult, mai ales pentru toată istoria recentă a acestei țări. Să trăiești, prin mai multe generații, cu un conflict constant de-a lungul istoriei în care există o adevărată luptă pentru indentitate pe mai multe fronturi e o cursă lungă a unei culturi de rezistență (pe care o avem și noi dintr-un context istoric anterior similar) și care naște eroi dar și tragedii cu ai săi monștri recenți.

Kiev sau Kyiv?

Argumentul lingvistic nu e suficient de puternic să ne convingă de o influență de la est la vest deși schimbările și aici, au fost mereu vizible. În 1994, în România postdecembristă cu o identitate ciuruită, dar cu o dorință activă de schimbare, deși eram între mineriade și lupte de stradă cu furtune de aragaz pornite de propriul guvern, am avut ceva timp să ne gândim și la limbă și să trecem de la ”Δ la ””. Furgonetele care treceau pe la noi prin oraș pe care scria ”pîine” cu acel albastru șters, s-au perimat și și-au pierdut și din simbolul vremii apuse ieșind într-un final din vocabular. Ce altă dovadă de nevoie de schimbare mai mare trebuia? Cu toate astea atunci cu siguranță nu le-am observat pentru că eram preocupați de spaima unui posibil război civil.  

De ce am făcut atunci acea trecere dacă nu din dorința de a ne rupe de Est? Această mică istorie intimă a memoriei noastre traumatizate pare dintr-un trecut îndepărtat. Este oare?

Dacă întreb azi dacă ar trebui să ne gândim să trecem și de la rusescul Kiev (care e în română dar în Ucraina e în rusă), la Kyiv care e adevăratul nume ucrainean al orașului seamănă cu a scrie Vienna cu doi ”n” ca să fie în austriacă sau nu? Poate fi o exagerare? Cum asta poate fi un statement, e o discuție complicată din punct de vedere istoric, dar destul de simplă din punct de vedere cultural: Kiev pronunțat așa în  limba română e cu influență rusă sau e doar Kiev în limba română și atât? Kievenii spun Kyiv în ceea ce tot mai recent a devenit un brand într-un context global violent. Oricum, revenind la lingvistică și intrând puțin și în istorie, împărțirea limbii în categoriile clasice de est, vest, sud slavic este și ea una politică!

Termenul de ”multipolar world order” a fost folosit de retorica lui Putin începând din 2007, la Munich, la Conferința de Securitate Internațională. Opinia publică a interpretat intransigent: Putin dorește crearea unui sistem în care puterile vestice să aibă o influență mai mică lăsând loc și altor puteri mari să se desfășoare.

Pe atunci neocolonialismul sau colonialismul în sine nu părea să supere atât de tare Kremlinul, mai ales că Rusia era și este încă un imperiu care a înglobat nenumărate culturi și țări pe care le-a absorbit dându-le cadou o cetățenie, o limbă comună și două pașapoarte: unul pentru uz intern (nu ai posibilitatea în Rusia să te plimbi liber prin țară, deși ești cetățean al ei) și unul pentru uz privilegiat extern.

Cu toate astea, în 27 iulie 2023, la Summitul Ruso African de la Sankt Petersburg retorica lui multipolar world order nu a mai fost folosită pentru a face un echilibru corect între puterile lumii, ci pentru a lupta împreună cu țările africane împotriva neo colonialismului. Una dintre concluzii a fost că se încearcă un „joint determination to counter neo-colonialism, the practice of applying illegitimate sanctions, and attempts to undermine traditional moral values.”

Așadar nu știm ce e mai important. Sancțiunea aplicată Rusiei odată cu invazia sau subminarea adevăratelor tradiții ”morale”. E ironic și într-un fel amuzant cum sancțiunile care în mare parte au fost economice sunt legate de moralitate: adică dacă nu mai ai destui bani riști să devii o persoană imorală dacă trăiești în Rusia.

Probabil că asta au simțit pe pielea lor sutele de ruși de pe vasele de croazieră ajunse în Batumi, Georgia, de pe care pasagerii au fost primiți cu huiduieli și intrarea în oraș le-a fost boicotată: georgienii care îi huiduiau sigur o făceau datorită pierderii unei moralități tradiționale. Asta pentru că sigur nu mai doreau să primească turiști ruși în Georgia și nemaiavând bani, s-au degradat din punct de vedere moral. Nu avea nici o legătură cu istoria prin care trecuseră alături de compatrioții forțați de origine rusă!

Georgia și Ucraina – o lungă listă de similitudini tragice

În Georgia încă supraviețuiesc (ca și în Belarus de altfel), progenituri ale unui regim politic defect, care se manifestă încă în aparatul de stat. Din nou există pentru noi, românii, o familiaritate neliniștitoare legată de acest subiect.

Dar să revenim la ceea ce eu am numit aici similitudini ”tragice”.

Motivele începerii conflictului au fost în ambele contexte aceleași: zonele cu populație majoritar rusofile vor fi încet ”cerute” înapoi. Înainte de 2008 s-a insistat (probabil printr-un plan, același, scornit de veterani de la Kremlin) în Osetia de Sud că teritoriul trebuie să fie independent ca mai apoi să fie cedat. În 2014 după Maidan, în Donbass, la fel. În ambele zone s-a procedat la infiltrarea de trupe rusești care provocau populația, escaladau conflicte și se proclamau după o scurtă perioadă ca fiind ”separatiști”. După care se mergea pe clasicul ”UE și NATO au început totul” și cine nu dorea separarea trecea la etapa a doua, și anume la cea de ”evacuare” a cetățenilor ruși din zona viitoare de conflict. Din Georgia au fost evacuați forțat circa 20.000 de oameni după ce li s-au distribuit ilegal pașapoarte, iar populației civile i-a fost impus să plece din Tskhinvali pentru a fi ”protejată”. La fel, din Ucraina, populația din sud a fost evacuată cu invocarea aceluiași scop și anume ”protecția” înainte de invazie.

Din Ucraina au fost deportați conform oficialităților guvernului de la Kyiv până la această oră 16,266 copii din care 10,513 sunt localizați, iar 300 s-au întors la familiile lor. În Georgia, după războiul din 2008, conform OSCE, au fost deportați sau dați dispăruți în jur de 10% din populația țării. În 28 feb 2022, în plin război cu Ucraina Osetia de Sud a avut alegeri prezidențiale în scopul alipirii la Rusia, alegeri după care s-a replocramat o independență similară cu cea din Donețk și Zaporoje: forțată, nelegitimă și abuzivă.

Probabil că distrugerea de rețele de infrastructură este o practică uzuală în tehnica de război, dar distrugerile de infrastructură ale conductelor de gaz din Osetia (Baku – Tbilisi – Cheyhan Pipeline care mergea până în Azerbaidjan) seamănă perfect cu bombardamentele din Ucraina ale centralelor care produceau căldură sau electricitate pe timpul iernii și cu alte distrugeri dintr-o rețea care urma, la fel, să afecteze mult mai multe regiuni, inclusiv regiuni adiacente care nu se aflau în conflict.

Alte similitudini: teritorii pe care locuiau civili minate, distrugere de clădiri rezidențiale și nu în ultimul rând, masacrarea civililor. În Ucraina a fost ucisă într-o mașină întreaga familie a unui polițist care încerca să fugă. Conform The Guardian, fiul, fiica soția și părinții au fost împușcați lângă Kherson. În Georgia, în 2008, a fost împușcată o familie care încerca să fugă de invazie, tot într-un autoturism aproape de linia de front.

Dacă finalitatea oricărei politici internaționale unde se caută un ”multipolar world order” este de a comite atrocități, atunci avem niște întrebări serioase de adresat.

Mustafa Dzhmemilev, liderul Mișcării Naționale ale Tătarilor din Crimeea a descris următorul fragment desecretizat dintr-o sursă FSB în contextul ocupației: ”In order to force Crimean Tatar people to co-operate with the ocupation we must encourage patriotic Organisations which have anti-Tatar attitudes.” Împingerea narativelor naționaliste de la ambele capete ale unui conflict, la extreme, duce Rusia în punctul în care poate obține ce vrea! Și asta trebuie să fie o informație care să existe în istorie ca o metodă de război, nu ca o posibilitate în care noi încă ne ascundem crezând că partidele de extreme sunt o salvare și nu un tool în mâna unor sisteme corupte moral.

Cam acesta a fost preambulul despre istorie. Vă las la final, al doilea interviu luat anul acesta cu un fost refugiat în România în perioada începutului invaziei în Ucraina din 2022, un interviu despre istorie și limbă de data aceasta, din zona Kyiv:


Cum a intervenit situația politică a timpului în educația ta? Cum se preda și în ce limbă la Kyiv?

Școala mea era diferită de majoritatea școlilor din Kyiv pentru că acolo se folosea limba ucraineană încă de dinainte de 1991. Înainte de 1991, aproape toate școlile și facultățile din zonă foloseau limba rusă pentru că această politică era impusă de partidul comunist. Când am început eu cursurile, în 1994, cele mai multe școli din Kyiv foloseau limba ucraineană ca limbă oficială.

Și așa, chiar dacă ucraineana era limba oficială, copiii vorbeau în rusă în pauze pentru că era mai cool.

Cum influența genul ăsta de politică viața acasă?

Acasă foloseam ucraineană și rusă deși toți cei patru bunici ai mei veneau din familii care foloseau ucraineana. La fel, toți prietenii rudelor mele erau de origine ucraineană. Dar pentru că părinții mei s-au cunoscut la universitate unde nu se obișnuia folosirea limbii ucrainene, acasă multă vreme în copilărie am vorbit în rusă. Se făcea mișto de tine dacă vorbeai ucraineană în Kyiv și se considera că ești de la țară și nu prea ai educație. Asta era influența partidului asupra gândirii noastre atunci. Da, familia noastră a început într-o cultură dominant rusă dar după 2004 am revenit cu toții la limba ucraineană.

Au existat vreodată profesori în școală sau presiuni în societate legat de vorbirea limbii ucrainene altele decât că ucraineana era privită ca o limbă a unei clase inferioare?

Școala mea putea fi considerată într-un fel disidentă. Profesorii predau în ucraineană deși cred că acasă unii foloseau și rusa acasă. Unii predau așa și pentru că apăruse și un ”mit” conform căruia terminologia în rusă e mai simplă decât în ucraineană și anumite materii sunt mai ”ușor” de predat. Dacă cineva mă întreba ceva în rusă iar eu îi răspundeam în ucraineană, deveneau sceptici. Dar cu toate astea, asta nu se reflecta în notele mele.

Citeam multă literatură rusă. În copilărie, de altfel, nici nu prea aveam de ales pentru că nu aveam o varietate mare din care să aleg. Ceea ce mi se pare absurd e că unii autori ucraineni erau rusificați și traduși în rusă. Și la noi, tot în rusă ajungeau. La școală trebuia să citim toți acei pușkini și dostoievski și tolstoys și pe unii să îi învățăm pe dinafară. Acum mi se pare sincer că valoarea ei e supraestimată. Asta pentru că tot prin directivă de la partid, petreceam mult prea mult timp în cultura aceea ignorând alte valori din alte țări. Mereu se găsea scuza; e literatura vecinilor noștri dar în comparație nu citeam nimic din celelalte țări vecini cum ar fi Polonia, Slovacia sau România. Eu, spre exemplu, sunt un mare fan al poeziei ucrainene din sec 21. Pentru mine ce e important, dacă cineva e curios să citească literatură ucraineană aș sugera autori precum Kateryna Kalytko, Marianna Kyanovska, Serhii Zhadan, Maryna Ponomarenko sau “The Hunters and the Hunted” de Ivan Bahriany.

Cum crezi că va arăta istoria predată la școală de acum încolo?Ce ai vrea să învețe copiii tăi?

Cred că cel mai important e să învețe să gândească critic orice citesc sau aud. Cu toate astea, copiii mei și cei din generația lor nu ar trebui să uite niciodată cine a adus războiul în casa lor.

Trebuie să învățăm și engleză, poate mai multă matematică și evident, istorie.

Azi Ucraina sărbătorește ziua independenței, adică adoptarea Declarației de Independență față de Uniunea Sovietică, în anul 1991. La mulți ani Ucraina și tuturor ucrainenilor!


[1] “The real political task in a society such as ours is to criticize the workings of institutions that appear to be both neutral and independent, to criticize and attack them in such a manner that the political violence that has always exercised itself obscurely through them will be unmasked, so that one can fight against them.”

- Publicitate -

spot_img

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

De același autor

Partidul Comasat Român face praf statul de drept

Partidul Comasat Român face praf statul de drept. Modificarea legilor electorale...

INTERVIU Ramona Strugariu, eurodeputat RENEW EUROPE (REPER) – Partea 1

Europarlamentarul Renew Europe, Ramona Strugariu, într-un interviu acordat în exclusivitate, despre...

Construind poduri între literatură și societate

Europa prețuiește cultura și valorile culturale ale societății. Fiecare stat din...

De ce ne temem de Inteligența Artificială?

Perspectivele și provocările Inteligenței Artificiale, în contextul legislației europene în schimbare...

- Sponsorii noștri -

spot_img

Citește și

Partidul Comasat Român face praf statul de drept

Partidul Comasat Român face praf statul de drept. Modificarea legilor electorale în anul alegerilor este un atac la democrația din România. Au trecut câțiva ani de la protestele împotriva lui Liviu Dragnea, însă metehnele hidrei pesediste rămân. Astăzi, cu nefericita complicitate a celor de la PNL (mai puțin...

INTERVIU Ramona Strugariu, eurodeputat RENEW EUROPE (REPER) – Partea 1

Europarlamentarul Renew Europe, Ramona Strugariu, într-un interviu acordat în exclusivitate, despre politici europene și realități românești - partea 1:

Construind poduri între literatură și societate

Europa prețuiește cultura și valorile culturale ale societății. Fiecare stat din blocul comunitar are specificul său cultural, literatura națională fiind un liant pentru cetățeni. Cluj-Napoca a găzduit o conferință despre artă, literatură, puterea educației și a culturii de a contura societatea în care trăim.  Ioana Toloargă și Lena Chilari,...

De ce ne temem de Inteligența Artificială?

Perspectivele și provocările Inteligenței Artificiale, în contextul legislației europene în schimbare și adaptare la noutățile tehnologice a fost tema unei noi dezbateri organizate cu susținerea Renew Europe Group. Conferința a fost organizată la Cluj de către europarlamentarul Ramona Strugariu, alături de apreciați practicieni, experți și profesioniști din industria...

E-guvernare PSD PNL de toți banii. Ajută sau încurcă e-factura business-ul autohton?

Un agricultor, producător de legume, a intrat în direct la Europa FM și a spus, pe șleau, problema lui de adaptare la sistemul digitalizat de facturare instaurat în România de la 1 ianuarie 2024: “Eu nu am multă școală. Cultiv legume și, până acum, scriam factura de mână....

Viitorul european al tinerilor

Grupul politic european Renew Europe, reprezentat de către europarlamentarul Ramona Strugariu, a organizat la Cluj o dezbatere despre viitorul european al tinerilor, despre implicare și crearea de noi oportunități pentru noua generație.  Câteva zeci de persoane, în majoritatea lor tineri, au asistat la dezbatere, în cadrul căreia au...