În gândirea „populară” și dezinformată din România limba ucraineană este pusă în aceeași familie cu rusa datorită unor paradigme politice și culturale pe care trebuie să învățăm să le depășim. Cea mai puternică armă a regimului lui Putin (îndoctrinarea) a mers mână în mână cu lipsa de interes generală pentru estul Europei și pentru cultura din țările foste sovietice.
Granița construită de vechiul imperiu rus la Est de România a fost o graniță mult mai substanțială din punct de vedere al diviziunii teritoriale decât cea din vest și înainte de începerea războiului știam foarte puține despre ce se petrecea dincolo de ea. Acest zid geopolitic a fost unul pe care și noi l-am conservat în timp deși o mare parte din trecutul nostru este încă acolo, un trecut de care ne pasă din păcate mai mult contextual decât la nivel de substanță.
Un articol de: Viorica Bold
În octombrie, în al doilea an de facultate, eram a doua oară în Ucraina, de data asta în Zaporoje, unde împreună cu niște colegi dintr-o organizație de la Politehnică participam la o întâlnire regională. Experiența aceea mi-a schimbat total perspectiva asupra țării care era Ucraina, despre care nu știam aproape nimic atunci, și m-a făcut să mă reîntorc aproape în fiecare an încercând să rezolv un puzzle al unei culturi cu o istorie pe cât de fascinantă pe atât de tragică.
Din primele lucruri care mi-au rămas în memorie în anii aceia au fost cele două colege care au venit cu propunerea să se vorbească mai des ucraineană la întâlniri și ne-au anunțat că ele vor vorbi doar engleză și ucraineană pe parcursul întregului eveniment. Nu eram singurii străini, cu noi mai erau câțiva nemți, polonezi și maghiari, cetățeni din Republica Moldova și unul sau doi italieni. Nimeni n-a protestat și nimeni nu a fost neapărat interesat să afle ce se petrece și de unde vine această dorință și care era ideea din spatele ei.
Atunci am aflat că rusa nu e ucraineană. Era anul 2007 și aveam 23 de ani. Am înțeles la câțiva ani după, când am colindat Ucraina prin toate cotloanele mai multe luni la rând, de ce în est vorbitul limbii ucrainene era un act de curaj.
Pe atunci, tot ceea ce era legat de diferența dintre cele două limbi era ceva amuzant și nou pentru noi. Pentru colegi de-ai noștri ucraineni însă, însemna cu totul altceva.
Așa am aflat că există litere diferite în alfabet, că dacă cineva care este vorbitor de rusă pronunță G (Г) ca pe H înseamnă că e nativ ucrainean, că dacă ucrainenii vorbesc pe limba lor, rușii nu înțeleg mare lucru. De pe vremea când învățam asta și până acum au trecut 16 ani. Șaisprezece ani în care, deși pe hartă suntem vecini, suntem în continuare acoperiți de ignoranță când vine vorba despre limba sau cultura țărilor „abandonate” în regimuri hemotoxice. Încă se vehiculează în mass media ideea că nu există o foarte mare diferență de cultură între cele două națiuni și că ucraineana este o limbă rusă cu „accent” sau poate un dialect.
Limbile slave înainte de formare erau întradevăr toate niște dialecte, dar asta se întâmpla undeva înainte de secolul al V-lea. Între secolul V și secolul IX s-au format ca limbi de sine stătătoare. Deși împărțirea acestora în grupuri de limbi de origine slavă este (sau sperăm, a fost) una cu motivație politică, ucraineana este mult mai apropiată de poloneză și slovacă decât de rusă. Asta explică și de ce e mult mai dificil pentru un rus să înțeleagă un ucrainean. Deși există multe similitudini, mai ales la nivel de cuvintele vorbite, între rusă și ucraineană există o diferență de vocabular de 38%. Dacă ar fi să comparăm ucraineana cu spaniola sau altă limbă europeană, diferența este la fel de mare.
Între cele două alfabete există 7 diferențe de scriere și pronunție, există mai multe consoane moi în ucraineană (ceea ce în timp, deși nu cunosc nici una din aceste limbi, m-a făcut să îmi dau seama care e rusa și care e ucraineana, atunci când o auzeam vorbită) iar la nivel de sintaxă sunt și mai multe diferențe. Spre exemplu, în ucraineană există trei timpuri pentru viitor, iar în rusă două.
În fine, cred că un studiu aprofundat poate pune la un loc mai multe date, dar în general e evident pentru oricine dorește să vadă dincolo de dezinformare și propagandă, o simplă căutare pe internet poate veni cu mai multe dovezi. În concluzie, nici măcar „Vom învinge!” nu e la fel în ambele limbi.
Vestul ucrainean și estul rus în limba vorbită în Ucraina
În zonele în care populația e majoritar rusă, (sud-estul Ucrainei) vorbirea limbii ucrainene poate fi încă o problemă destul de serioasă. Aflată mulți ani sub dominație sovietică, rusa nu doar că a fost impusă de regim, ci a devenit o limbă de circulație în care vorbeau clasele „superioare” ale societății, era folosită cu predilecție în universități și instituții. Limba ucraineană rămânea pentru cei din zonele rurale, cum au spus-o nu de puține ori colegii mei, „pentru cei needucați și săraci.”
Ceea ce e uimitor e că încă e percepută ca fiind așa sau cel puțin era înainte de începerea războiului, în sensul în care nu vorbim de generațiile născute în anii 70, care considerau ucraineana o limbă a societății de jos, ci vorbim de generații născute după anii 1990.
Și pentru noi, cei care am fost mereu puși în situația să avansăm lingvistic în diferitele perioade din istoria noastră învățând sau împrumutând fie franceza, fie engleza și mai nou limbile iberice cu care ne familiarizăm se pare, extrem de rapid, a fost dificil atunci când a trebuit să ne apărăm limba. Cu toate astea, nu am ajuns des în situații în care să ne considerăm la un nivel depreciativ vorbitorii de limbă română sau, cu atât mai mult, ca fiind al unei clase sociale inferioare.
Ei bine, în Ucraina, deprecierea limbii (și evident a multor alte paliere culturale) a fost programată sistematic de-a lungul timpului cu ajutorul contextelor istorice deloc favorabile și cu ajutorul unei propagande de retrogradare a unei identități morale și culturale ale unei națiuni care a luptat mereu pentru independență.
Un articol din The Guardian arată că după începerea conflictului în zonele foarte afectate de război folosirea limbii ruse a scăzut foarte mult în procente față de februarie 2022 și câteva cadre didactice fac voluntariat pentru a preda ucraineana celor care nu o cunosc atât de bine. Acesta este poate un prim semn de adevărată independență față de un sistem care a fagocitat o națiune, începând cu Stalin, care în 1930 a început o serie de represalii asupra limbii și culturii ucrainene, și terminând cu Vladimir Putin, care o dorește dispărută.
Informația distorsionată care ajunge la noi, în media, pe această temă se vehiculează în mesajele putiniste care folosesc argumentele legate de subiectele limbii române vorbită de cei din Cernăuți. Vom vedea pe viitor cât adevăr este și în acele acuze (de parcă limba română vorbită de cei de la Bălți spre exemplu, ar conta mai puțin).
Oricum, în mare, consider că primul lucru de la care ar trebui să plecăm în distribuirea informației legată de diferențele culturale și independența unui stat suveran cum este Ucraina este esența scrisă negru pe alb: ucraineana nu este o limbă rusă! Într-un fel, restul ar trebui să urmeze de la sine, dar din păcate aceste subiecte nu au ocupat niciodată prime-time-ul televiziunilor aservite din România și nici nu au făcut un obiect de dezbatere foarte frecventabil.
Ucraineana în Kyiv și cea din Zaporoje
În general, în Ucraina, distribuția limbilor vorbite este diferită din punct de vedere geografic. Înspre vest, aproape de granița cu Polonia, limba rusă se vorbește în procente de sub 5%. Spre est și sud la granița cu Rusia în zone precum Crimeea sau Zaporoje procentele trec de 80%. Europa de vest „a aflat” unde se află Zaporoje pe hartă datorită centralei nucleare și pericolului de emitere de radiații odată cu începerea războiului și atacurilor din zonă. Cu toate astea, Zaporoje e mai mult decât un oraș industrial, e un oraș cu o istorie complicată și cu o populație mixtă în care 48% vorbeau rusa înainte de începerea invaziei din februarie 2022.

Întrebând doi ucraineni din două zone diferite ale țării (Zaporoje și Kyiv) legat de relația lor cu limba ucraineană în instituțiile de învățământ în care au învățat înainte de război am ajuns la concluzia că transformările de-a lungul timpului au fost dramatice.
Lăsând deoparte argumentul prin care limba este prima expresie a unei identități culturale, am încercat să găsim câteva puncte esențiale despre care să discutăm, despre un trecut de dinainte de război și un viitor în care națiunea ucraineană va avea curajul să se exprime printr-o nouă identitate reconstruită.
În această primă parte vom vorbi despre est cu cineva care are în familie părinți din ambele țări. În partea a doua vom discuta cu cineva din Kiev sau mai degrabă Kyiv cu rude ucrainene și cu familie în vestul țării.
A.B. trăiește în Finlanda de mai mulți ani și a emigrat acolo cu mult înainte de începerea războiului. La întrebarea cum se simte acum, a răspuns că e mai rău decât înainte, dar că în Ucraina a fost mereu război, mai ales pentru cei cu familii în zonele din Zaporoje sau Donbass.
Deși A.B. provine dintr-o familie mixtă cu o mamă cu rădăcini rusești și tatăl cu rădăcini ucrainene a avut totuși amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări legate de zona de est a Ucrainei, cum este percepută cultura limbii acolo și ce speră pentru viitor.
Reporter: Care a fost limba oficială în școală/Universitate înainte de independența din 1991?
A.B.: Nu sunt sigur de anul 1991, eu m-am născut în 1992 dar majoritatea școlilor (sunt peste 100 în Zaporizhzhia) predau oficial în ucraineană. Asta însă nu a fost niciodată implementat cum se cuvine. Școala la care am învățat eu spre exemplu, era considerată ca fiind de elită și atunci învățam totul în rusă. Cred că asta arată foarte bine cum percepția generală asupra limbii ucrainene este una a oamenilor de la țară, o limbă a oamenilor mai puțin educați, imagine pe care Rusia a încercat să o formeze în țara mea de-a lungul a mai multor secole.
La Universitate a fost puțin diferit deoarece în anii de facultate era mult mai ”cool” să vorbim ucraineană și acolo veneau și mai mulți studenți din zonele rurale așa că auzeam cu siguranță mai des vorbindu-se ucraineană. Când spun mai des, vorbesc de un procent de maxim 10% dintre vorbitori. Eu am studiat în engleză (am fost într-o grupă specială) așa că nu știu cum a fost pentru restul dar pentru mine așa a decurs totul.
Rep.: Ce limbă vorbeau copii la școală în ciclurile preuniversitare?
A.B.: Nu îmi aduc aminte de nici o persoană care să vorbească ucraineană la școală înafară de profesoarele care predau limba ucraineană și de orele în care făceam limba și literatura ucraineană. Iar profesorii care vorbeau ucraineană în afara lecțiilor erau tot acei care predau această limbă sau predau literatură ucraineană..
Rep.: Ce limbă foloseai acasă având în vedere backgroundul familiei?
A.B.: Mama mea vorbește rusă așadar cu ea am vorbit mereu în rusă pentru că fiind din Crimeea nu a învățat niciodată bine ucraineană. Tata vorbește ucraineană dar nu o vorbește foarte corect așa că am crescut vorbindu-le pe amândouă. Azi vorbesc ucraineană cu tata și rusă cu mama.
Rep.: Ai avut vreodată de suferit pentru că ai ales să folosești ucraineana?
A.B.: Nu, pentru că pur și simplu nu era ”cool” în copilărie să vorbești limba asta! Râdeam cu unii colegi de cei care o vorbeau și îi consideram ca fiind inferiori pentru că noi eram ”de la oraș și foloseam rusa.” Din păcate eu nu am vorbit niciodată la școală în ucraineană și nu am fost catalogat inferior pentru asta dar pot să spun că îmi ridiculizam eu colegii atunci când ei o foloseau.
Rep.: Poți să ne dai câteva exemple de autori sau scriitori ucraineni care ar trebui cunoscuți de publicul larg?
A.B: Hryhorii Skovoroda e un filosof pe care îl consider emblematic. Ostap Vyshnia scrie niște comedii foarte bune dar mă îndoiesc că va putea fi vreodată tradus astfel încât să facă sens în alte limbi. Ivan Kotliarevsky, Panas Myrny și mai sunt mulți. Unii spun și că Mykola Hohol poate fi adăugat în listă. (a insistat să scriem numele lui Gogol în ucraineană, nu în rusă!) În poezie, Taras Shevchenko, Lesya Ukrainka, Ivan Franko sunt cei mai cunoscuți deși pe lângă ei sunt mulți alții. Unul dintre poeții moderni, Serhii Zhadan mi se pare un exemplu bun.
Rep.: Cum crezi că va arăta școala în Ucraina peste 10 ani și ce crezi că va fi diferit?
A.B.: Sper să se predea mai multă limbă ucraineană, engleza să fie ceva normal și sper să se predea foarte multă istorie recentă.
(va urma)