Comentând scandalul de proporții creat în jurul „lagărelor groazei” din comuna Voluntari, al cărui ecou sinistru depășește deja granițele României, cunoscutul jurnalist Sergiu Toader – stabilit de mai mulți ani de zile în Noua Zeelandă – face o analiză severă și necruțătoare cu privire la „grija” pe care statul român și conducătorii acestuia o acordă persoanelor vârstnice instituționalizate. Într-un articol plin de indignare și frustrare, jurnalistul condamnă tratamentul abuziv, degradant și inuman pe care îl suferă bătrânii internați în așa-zisele „azile” din România, atrăgând atenția că autoritățile române nu doar că ignoră cu desăvârșire nevoile acestor categorii, dar le tratează cu cinism doar ca pe o simplă sursă de profit, exploatându-le vulnerabilitățile și neputințele.
De-a lungul istoriei, în România a existat mereu și mai există încă, iată, o sinistră și revoltătoare istorie a abuzurilor și a violenței asupra celor considerați „rebuturi umane”. Aducând în discuție ororile din azilele de bătrâni, pe care le consideră un eșec profund al statului român, Sergiu Toader se revoltă împotriva prestației publice lamentabile a oficialilor, pe care o consideră catastrofală și lipsită de empatie și inteligență emoțională. El reamintește că problemele din țară provin în primul rând din gravele carențe educaționale și profesionale ale celor aflați la putere, combinate cu o ticăloșie deja sistemică. Autorul atrage atenția asupra necesității unor schimbări fundamentale pentru a proteja viețile și demnitatea cetățenilor, altfel riscul de abuz va persista și se va perpetua.
„Fii patriot, mori mai devreme!”, un articol de Sergiu Toader, publicat în 12 iulie 2023, pe blogul „Sergiu’s Dishes”
Ai putea să-i faci României un bine dacă îți chibzuiești un exit timpuriu, cât încă ai familie și cât încă ești lucid și pe picioarele tale, când încă ești în puteri, ai discernământ și mai ai o șansă de a ieși din viață cu oarece demnitate. Altminteri, poți constata pe propria-ți piele, acum îmbătrânită, că pentru statul român, pentru mulți lideri și trepăduși de-ai lor, pentru alți nenorociți, ești business opportunity, ești o sursă de venit, iar batrânețea și neputința ta sunt obiect de amuzament pentru „legumicultori”, canalii din aparatul de stat și din mediul privat, organizați criminal, care te vor legumă, legumă modificată criminal. Vei fi un hocus pocus preparatus, un acum-ești, acum-nu-ești, un ghemotoc în ghearele unor nelegiuiți descreierați, care te vor ascunde și te vor scoate la numărătoare și la lumină doar atunci când corpul tău firav și bolnav sau ce a mai rămas din el, umbra ta, va putea fi iar exploatată.
După moarte, produci case, mașini și terenuri, oricum ai fi, produci, mort-copt, mort-viu, tot produci!
Un hap ți-ar fi de-ajuns, dar moartea nu vine când vrei tu, ci când decid ei, ca să ajungi la ea trebuie înainte să fii bine ciomăgit cu bara de inox, „javră ce ești”, altoit cu ghioaga umilinței, să-ți cari singur rahatul, să le lași lor ce e al tau, să le dai propria-ți viață, să fii sedat ca mai apoi să fii posedat și deposedat, să fii o “legumă”, un vegie. Care să hrănească funduri, burți și guri până la moartea ta, dar și după aceea. Ieșirea cu picioarele înainte nu se referă la tine, ea este pentru cei încă în puteri. Leguma din tine încalcă toate legile horticulturii, pentru că produce și când e încă vie-moartă, dar și când e moartă-moartă. Încă vie, te duci la bancomat, îți scoți pensia pe care o dai legumicultorilor, apoi le dai și mâncarea adusă pentru tine, și hainele tale, că viața oricum le-ai oferit-o, ce mai contează un ban, o țoală, o măslină. După moarte, produci case, mașini și terenuri, oricum ai fi, produci, mort-copt, mort-viu, tot produci! Și nu mai cerși la gard, nu mai urla după ajutor, nu-ți mai mânca mânecile soioase ale pijamalei zdrențuite, nu-ți mai înghiți nasturii, nu te aude nimeni, miroși, ești o umbră, un contur. Să mori când vrem noi, nimicule care ești, dar până atunci să produci. Sau, mai puțin umilitor, să mori mai devreme!
Avem în sânge o istorie a violenței, a abuzului și a terorii aplicate mai ales celor care „încurcă”
În acest moment ne lipsește scuza comunismului și nu avem decât să ne privim unii pe alții, să privim în noi înșine oricât de dureros și de greu de acceptat ar fi. Avem în sânge o istorie a violenței, a abuzului și a terorii aplicate mai ales celor care „încurcă”, „rebuturilor umane”, „javrelor”, „chiaburilor”, „intelectualilor”, ” handicapaților”, „nebunilor”. Am arătat asta lumii întregi, la Pitești, la Râmnic, la Sighet sau, după Revoluție, la Berevoiești (scalvii de copii) și în multe alte locuri de care îmi este și rușine să amintesc. Eram tânăr reporter când imaginile tulburătoare prezentate de Spiegel TV în 1990 făceau înconjurul lumii. Am ajuns la Cighid, în județul Bihor, la câteva luni după aceștia, iar asta este o experiență care nu se uită. O țară de sălbatici care își exterminează copiii cu handicap în cele mai cumplite chinuri posibile; mâncați de șobolani la propriu, ținuți în cuști, nemâncați, morți din cauza frigului, spălați cu furtunul, lăsați să se dea cu capul de pereți încontinuu, zăcând în propriile fecale. Una dintre asistente povestea atunci că dimineata găsea cadavrele înghețate, iar pe cei rămași în viață cu promoroacă pe ei, stând în șezut, care mai puteau, legați unul de celalalt. Dar atunci lumea ne-a crezut! Erau de vină comuniștii și comunismul care nu acceptau că oamenii lui, cei care ar fi trebuit să-l construiască, nu sunt perfecți. Acele imagini mă urmăresc și acum, chiar la capătul pământului; în urma acelui reportaj, multe familii de neo zeelandezi au venit în România și au înfiat copii din alte orfelinate. Pe unii dintre aceștia și pe părinții lor i-am întâlnit aici. Poveștile lor sunt cutremurătoare, întrebările lor identice; Nadia, Hagi și Orfelinatele groazei.
Ororile din azilele de bătrâni sunt cel mai profund eșec al statului român
Semianalfabeții de la putere care molfăie niște vorbe acum doar pentru a se dezvinovăți habar nu au cât de grave sunt prejudiciile aduse României din cauza prostiei, a hoției, a ticăloșiei și a incompetenței lor pentru că ei înșiși nu au nici un pic de respect pentru viața altuia care nu este din clanul, din familia lor. Ororile din azilele de bătrâni sunt cel mai profund eșec al statului român și ne arată că în ciuda progreselor incontestabile, în ciuda performanței economice, suntem la fel de mutilați instituțional și emoțional ca pe vremea lui Ceausescu. Suntem de unde venim, din negura timpului și nici o „televiziune străină” nu mai arată lumii goliciunea noastră. Deși prezente acum în România, ele s-au românizat și și-au vândut numele și profesia unor suflete goale care protejează abjectia și impostura.
Medievalismul în gândire și prestație publică provin din gravele carențe educaționale și profesionale
În acest sir de orori, prestația publică a oficialilor este absolut catastrofală și arată o cumplită lipsa de empatie și de inteligență emoțională. În plus, este evident că domnește abisul și că nu există nici o fărâmă creier care să facă lucruri firești într-o situație de criza majoră. Lucruri de bază, așa cum se face în lumea așezată; în primul rând există o grija imensă față de victime și de cei care au avut de suferit. Apoi, se prezintă scuze publice comunității, pe principiul transparenței, care este extrem de sensibilă la ofensele aduse persoanei, vieții sau patrimoniului și, obligatoriu, demisiile de onoare ale celor care gestionează domeniul. Gestul este firesc și așteptat, nicidecum negociat și negat. Orice semn de ezitare sau de amânare provoacă un uriaș scandal public și politic. Urmează despăgubirile de rigoare: dacă statul a greșit, el plătește și plătește mult, pentru că treaba lui este să nu greșească. Apoi, cu mintea rece și pe baza faptelor, justiția își urmează cursul firesc, iar încrederea în justitie este maximă, pentru că este făcută de onorabili, nu de speciali. În locul acestui ghidaj de bune practici, gherțoii noștri medievali s-au repezit și s-au rățoit la toată lumea, au amenințat și au lansat teorii ale conspirației, au arătat o profundă lipsă de tact și de inteligență emoțională, au jignit bunul simț și buna cuviință. Medievalismul în gândire și prestație publică provin din gravele lor carențe educaționale și profesionale. Și asta se vede cu ochiul liber. M-am gândit pentru o clipă că recent instalatul prim ministru a simțit pericolul și că după ședința de duminică va urma practica profesionala și să anunțe deciziile pe care le-a luat. Degeaba! Este încă un impostor în fruntea României, încă un nerușinat pe care românii îl vor onora cu bani, pensie și demnitate publică.
Dacă România ar fi fost o țară capabilă să asigure apă caldă la robinet și wc în casă pentru toți locuitorii ei, indiferent de zonă, până acum existau nu numai scuze publice, despăgubiri, demisii și dosare penale, dar poate și un popor care să reacționeze. În definitiv, nu toți românii fac parte din clanuri, cumetrii, famiglii și găști, nu toți au prieteni care sunt politicieni, nu toți sunt în cârdășie cu autoritățile. Ceva trebuie să se schimbe fundamental, altfel există riscul de a nu mai ști de cine să te ferești: de statul care te omoară sau de clanul care te omoară încet, în chinuri!
Sergiu Toader | Christchurch, Noua Zeelandă
