Cum se explică radicalizarea societăților, alunecarea spre extremism la care asistăm? Care sunt spaimele, vulnerabilitățile și pericolele ce amenință democrațiilor contemporane?
PRESShub a discutat despre situația politică actuală, despre ideile politice care ne pot salva și ce ar trebui făcu și care sunt stâlpii democrației cu profesorul de științe politice de la Universitatea Indiana, Bloomington, Aurelian Crăiuțu, autor al volumului „Elogiu moderației”, reeditat recent de editura Spandugino.
„De neconceput această alunecare spre extremism acum 34 ani când a căzut zidul Berlinului”, spune Aurelian Crăiuțu.
„Atunci trăiam toți sub impresia că asistam la triumful societății deschise, a democrației liberale asupra adversarilor săi. Astăzi, lucrurile arată altfel. Au intervenit între timp câteva crize economice, câteva războaie, plus o pandemie, și așa am redescoperit cât de fragilă este în realitate democrația liberală, cât de aproape suntem de barbarie. Imaginile de coșmar din Congresul american din 6 ianuarie 2021 spun totul.”
Economist de formație, Aurelian Crăiuțu a făcut o carieră universitară în Statele Unite în domeniul filosofiei politice. După Revoluție a beneficiat de deschiderea culturală primind o bursă din partea guvernului francez la Universitatea Rennes I. Cucerit de lucrările lui Alexis de Tocqueville, de ideile lui, de stilul lui a publicat două cărți despre el, l-a tradus în engleză și-l predă constant.
În America a ajuns în vara anului 1993, cu o bursă Fulbright, la Universitatea Tennessee, Knoxville, unde a studiat istoria gândirii economice. Atras de domeniul teoriei (filozofiei) politice, a aplicat la 15 universități și a fost acceptat cu bursă întreagă la șase.
A ales Princeton, unde a petrecut cinci ani într-un cadru ideal pentru studiu. A avut parte de câțiva profesori excelenți, între ei George Kateb și Alan Ryan.
Și a avut și posibilitatea să-l cunoască pe economistul Albert O. Hirschman, care se afla atunci la Institute for Advanced Study în Princeton.
La Universitatea Indiana, Bloomington, a ajuns în 2001. Indiana avusese timp de decenii și un foarte bun program de studii românești, iar una dintre figurile sale, Matei Călinescu, era unul dintre membrii proeminenți ai programului.
Acum îmi dau seama că am petrecut mai bine de jumătate din viață în afara României, ceea ce nu e puțin. Am încercat însă să rămân prezent, atât cât a fost posibil, în viața culturală din România.
Aurelian Crăiuțu
În anii ‘90, a publicat mult în paginile revistei „22” și a coordonat colecția Societatea civilă la Humanitas. A păstrat o legatură constantă cu Colegiul Noua Europă, unde revine mereu. A publicat, de asemenea, câteva cărți în România („Elogiul libertății”, „Elogiul moderației”), inclusiv trei traduceri (din Edmund Husserl, Gustave Thibon și Gabriel Marcel).
A predat în Franta, Spania și Ungaria, dar dacă se va ivi ocazia, i-ar făcea plăcere să vină ca profesor invitat să predea și în România.
Interviu realizat de: Ruxandra Hurezean / PRESShub
PRESShub: Volumul „Elogiu moderației” a fost reeditat la editura Spandugino, când democrațiile noastre se dovedesc tot mai amenințate. Urmărim cu emoții sondajele și fiecare sesiune de alegeri din Europa sau din America. Cum explicați dumneavoastră acestă alunecare spre extremism și radicalism?
Aurelian Crăiuțu: O astfel de alunecare, cum o numiți dumneavoastră, era de neconceput acum 34 ani când a căzut zidul Berlinului. Atunci trăiam toți sub impresia că asistam la triumful societății deschise, a democrației liberale asupra adversarilor săi. Astăzi, lucrurile arată altfel.
Au intervenit între timp câteva crize economice, câteva războaie, plus o pandemie, și așa am redescoperit cât de fragilă este în realitate democrația liberală, cât de aproape suntem de barbarie. Imaginile de coșmar din Congresul american din 6 ianuarie 2021 spun totul. E greu de adăugat ceva la ele.
Cum lecuim un fanatic? De ce moderația nu este atractivă? Răspunde cartea dumneavoastră la aceste întrebări?
Sunt fanatici și fanatici, unii secularizați, alții de sorginte religioasă. Nuanțele nu trebuie ignorate, dar nici exagerate. Esența fanatismului, în viziunea mea, constă în obsesia unei singure valori, concentrarea exclusivă pe un singur principiu și excluderea tututor alternativelor.
Linia între devotament absolut și fanatism este uneori invizibilă.
Poți fi fanatic în apărarea dreptului la avort sau în interzicerea lui; există un fanatism în respingerea valorilor lumii moderne în numele unor valori tradiționale, după cum există o variantă de fanatism anti-religie. Există apoi fanaticii dispuși să moară pentru o cauză „sacră”. Lista poate continua.
Pentru toți aceștia, moderația nu este atractivă, pentru că presupune nuanțe, compromis, modestie sau prudență. Nu există un catehism al moderației, nu există un algoritm infailibil, care să-ți dicteze ce să faci într-o anumită situație.
Îți trebuie judecată și discernământ, care presupun atenție constantă. Moderații sunt precum funambulii care merg pe sârmă. Riscurile pe care și le asumă sunt imense, poți cădea oricând.
Ceea ce e ușor e să urmezi o carte sacră, precum „Manifestul Partidului Comunist” sau „Mein Kampf”, și să urmezi orbește regulile prescrise acolo.
De aceea, eu definesc moderația (într-o altă carte apărută în Statele Unite în 2012), pe urmele lui Edmund Burke, drept o virtute dificilă, proprie doar spiritelor curajoase, care se încumetă să înoate împotriva curentului.
Cheia în care citim mai limpede evenimentele este post-factum, desigur. Ideologiile, la început, chiar și cele mai radical-distructive, au părut ademenitoare. Care sunt instrumentele de detectare a acelor curente periculoase pentru democrație?
Moderația bine înțeleasă este un antidot al ideologiei. În „Elogiul moderației”, spre final, pornind de la opera lui Raymond Aron, propun o distincție între a gândi pragmatic, politic și moderat, și a gândi ideologic. Cei care urmează prima cale, sunt de obicei imuni la cântecele de sirenă ale ideologiilor.
Ei știu că lumea conține multe nuanțe de gri, că nu totul este făcut din contraste tari, alb-negru, roșu-brun, așa cum ne îndeamnă să credem ideologii de serviciu. Aceștia din urmă sunt într-adevăr ademenitori, cum bine spuneți, dar moderația ne îndeamnă să fim sceptici, să nu ne lăsăm cu totul pe seama lor.
Populismul, de exemplu, în toate variantele sale, este un astfel de cântec de sirenă. Naționalismul anti-liberal este un altul. Menționez anti-liberal, căci există și o variantă de naționalism liberal compatibil cu democrația.
Democrațiile liberale se confruntă azi pe mapamond cu acești adversari redutabili, la care se mai adaugă și varianta iliberală a democrației, popularizată de Viktor Orban în Ungaria.
Care sunt semnele că o societate este tot mai vulnerabilă la discursul radical? Vedeți, până să apară pe scena politică o formațiune extremistă, există un teren pe care ea se înfiripă, niște tensiuni subterane, niște probleme nerezolvate…
Erodarea normelor democratice reprezintă un prim pas care trebuie să fie un semnal de alarmă. S-a vorbit mult în vremea din urmă despre „the guardrails of democracy”. E un termen greu de tradus: stâlpii de susținere ai democratiei?
Atunci când opoziția este demonizată, când dialogul public este înlocuit de recriminări și violență, atunci când instituțiile sunt confiscate în scopuri private și devin nefuncționale, atunci când cei care au pierdut alegerile pretind contrariul, atunci e momentul critic când trebuie să ne mobilizăm.
Nu putem sta indiferenți pretextând că nu vrem să facem politică, ca toți sunt corupți ș.a.m.d.
Citiți interviul integral în PRESShub
