Îmi târâiam picioarele arse de soare pe un ponton de ciment care ieșea din mare și se întindea până aproape de plajă, ponton care ducea la intrarea în parc. Ulterior am aflat că acea construcție concepută pentru bărcile turistice e invazivă pentru mediu și pentru zonă.
Am ajuns acolo doar cu câteva zile după 1 ianuarie 2023, împreună cu prietena mea Dee, care e ghid local și organizează excursii în zonă. Totul părea extrem de liniștit. Nu erau mulți turiști sau mai bine zis nu era niciunul când am ajuns în fața unui semn mare din lemn pe care scria mare: HATI HATI – KOMODO CROSSING!
Un reportaj de Viorica Bold / Indonezia
M-am uitat în stânga, în dreapta, nu am văzut nici un dragon. „Poate nu vedem nimic. Dacă stau ascunși și n-o să vină?”, i-am zis unui coleg din România care mă prinsese din urmă și care aveam impresia că nu își dorește neapărat să vadă unul.
Între timp, până am reușit să ne adunăm tot grupul, a venit și ghidul parcului. Echipat cu papuci închiși (nu șalpi sau sandale, ceea ce e mai rar) și haine în stil militar, înarmat cu un băț (din lemn, nu din alte materiale) în formă de ”V” în capăt, a început să răspundă întrebărilor despre siguranță, după care a povestit câte ceva despre ciclul de viață al dragonilor:
„Now that is rainy season, we will find Komodo dragon next to the beach because in the beach they easily get the sun. Yes. For the warm up body. And then there is also animals. Yes. Because in the jungle in rainy season there is a lot of mosquitos! And the animals like deer and wild boar they don`t like mosquito. So, they stay at the beach. And Komdo can find and eat! After the walk if we don`t find the Komodo dragon don`t worry because we walk at beach. There we will find Komodo dragon!”
Întrebat cum trăiește în fiecare zi cu dragonii și dacă nu se teme, a povestit despre vremurile în care dragonul trăia pe lângă gospodăriile oamenilor de la care primea mâncare. Tribul Ata Modo îi consideră ca fiind frații lor gemeni, datorită legendei locale în care o femeie după căsătorie a născut un fiu și un ou. În ou era o femelă dragon. Așadar, toți oamenii din tribul Ata Modo consideră că dragonul este înrudit cu ei.
Dragonul de Komodo este inteligent, cunoaște oamenii care sunt în jurul lui și poate distinge limba localnicilor de cea a turiștilor. Tocmai de accea preferă să mânânce turiști care sunt străini. Toată lumea din grupul de turiști râde.
După niște brief safety features, mergem să îi căutăm. Pe drum ne intersectăm cu încă trei grupuri cu ghid care caută dragonii. Nimeni nu are echipament special și toți sunt foarte relaxați.
Îi găsim într-un final, aproape de plajă, cum ni s-a spus inițial, dormind. Ghidul trage cu bățul protector, o linie de demarcație pe nisip undeva la patru metri distanță de dragonul adormit. Ne spune că sub nici o formă să nu trecem de ea și că doar de acolo avem voie să facem poze!
Suntem foarte mulți, peste 15 persoane, și fiecare merge la linie pe rând. Dragonul doarme în continuare. La un moment dat, ridică capul. Toată lumea se agită și câțiva se retrag. Dragonul așează capul liniștit pe cealală labă și adoarme la loc. Sunetele sar de la frică la candoare… awww soo cuuute!
Eu mă decid să caut prin nisip cu un băț pe care l-am luat de pe jos (probabil din instinct) și să văd ce forme de corali sunt pe această insulă și mă duc mai aproape de mare. Aplecându-mă, văd în nisip o urmă de coadă șerpuită care are la stânga și la dreapta câte patru urme de lăbuțe. Mă întorc și mă uit în toate direcțiile ca să nu fiu luată prin surprindere. Nu e nimeni în spatele meu și îmi zic că mai bine mă reîntorc la grup.
Îl găsim pe cel de-al doilea mestecând un ou fiert aruncat de cineva. Se linge pe bot cu limba mare și despicată. Oamenii din grup din nou suspină a gingășie. Câteva fete se apropie prea mult iar ghidul le oprește!
Mă gândesc să întreb însoțitorii dacă au fost afectați de pandemie și îmi dau seama că acest gen de întrebare ar fi legitimă în cazul în care acești oameni ar fi trăit doar din turism de generații. Îmi dau seama că nu e cazul și mă opresc la timp.
Parcul are amenajat un magazin mare de suveniruri, un restaurant și câteva birouri unde se face probabil muncă administrativă. Mă întreb dacă ajung dragonii până acolo. Câțiva copii au văzut un pui de dragon ieșit dintr-un cuib de la marginea pădurii și fug toți în direcția aia.
După încă o plimbare scurtă prin junglă pe o potecă retrasă și după ce scăpăm de asaltul copiilor care insistă să cumperăm suveniruri (copii care fac încă parte din trib, dar acest nou tip de job este mai tentant), ne întoarcem la locul de unde am pornit inițial și apoi la barca cu care am venit până la intrare.
Pe foarte scurt, asta a fost prima mea întâlnire cu dragonul de Komodo. Și acum să ne uităm la niște informații generale:
- Unde: Komodo National Park – la est de Bali, între Flores și Sumba. În afară de Komodo, din această regiune fac parte și insulele Padar și Rinca. Insule care încă adăpostesc nativi din tribul Ata Modo.
- Scurt istoric al parcului: Fondat în 1980 pentru a proteja dragonul de Komodo devine sit UNESCO din 1991.
- Cum se poate ajunge acolo: Cu un zbor din Bali sau Jakarta spre Labuan Bajo. De la Labuan Bajo se pot închiria tururi sau bărci care merg pe insulele Komodo.
- Ce este un dragon de Komodo: Dragonul de Komodo trăiește exclusiv în unele părți ale Australiei și Komodo National Park. Este o șopârlă care măsoară până la trei metri lungime, poate ajunge la o viteză de 20 km/h, iar mușcătura netratată duce la moarte în câteva ore. În general, komodo nu atacă oameni, iar cei din parc sunt obișnuiți să conviețuiască cu localnici și turiști preferând să consume animale din împrejurimi. Oamenii nu sunt principalul meniu pe care îl preferă. Din păcate, dragonul de Komodo este pe cale de dispariție datorită schimbărilor climatice și a intervenției omului în habitatul său natural.
E o idee bună o vizită la Komodo National Park? Un conflict etic tot mai evident pentru turism: dezvoltare sau conservare?
Răspunsul corect ar fi o dezvoltare sustenabilă. Dar cum multe dezvoltări sustenabile ajung să fie de fapt afaceri ascunse, un răspuns corect e încă greu de dat. Oircum, dacă vă hotărîți să mergeți în Komodo National Park cât încă se mai poate observa totul într-un mediu cât mai natural, trebuie să depășiți mai multe bariere culturale:
În primul rând spaima legată de dragoni, care este normală și sănătoasă am putea spune. Deși sunt animale sălbatice, dragonii nu atacă oameni, chiar dacă se plimbă liberi prin parc și pot fi văzuți peste tot. Cei care lucrează ca însoțitori de grup nu au o muncă foarte ușoară, deși sunt obișnuiți de generații să conviețuiească cu animalele, iar sfaturile lor urmărite și ascultate cu atenție sunt cel mai bun paznic. Trebuie să înțelegem și că acest parc nu are facilități medicale apropiate (deocamdată). Cea mai apropiată unitate medicală se află la trei ore de mers cu barca.
O altă barieră este cea legată de părăsirea unei insule excesiv turistice cum este Bali, deoarece facilitățile sunt mai reduse ca număr, dar nu imposibil de găsit. Parcul are totuși undeva la 146 de mii de vizitatori anual, iar guvernul indonezian era îngrijorat, în 2018, că cifrele sunt prea mari și taxele prea mici.
Deși Labuan Bajo, orașul cel mai apropiat de Komodo s-a dezvoltat considerabil în ultimii ani beneficiind de un aeroport nou și luxos, hoteluri de cea mai bună calitate și servicii destul de bune, se pune și problema sufocării unei comunități destul de mici, care va fi punctul de plecare pentru vizitarea dragonilor și intrarea în parc. De asemenea, drumul spre insula Komodo este încă unul destul de ne bătătorit de marea masă a vizitatorilor obișnuiți cu plajele și resorturile all inclusive din Bali.
Dacă totuși doriți să vedeți o altă față a Indoneziei, una în care lucrurile sunt mai naturale (încă) și mai puțin dezvoltate, această zonă e una dintre ele. Cu o populație majoritar musulmană și mistică din punct de vedere religios, insula Padar, Rinca și Komodo au avut prima rețea de curent electric instalată abia în 2017.
De-a lungul timpului, Komodo Park a fost considerată o adevărată comoară a biodiversității marine (una dintre cele mai bogate din lume) unde trăiesc la ora actuală, pe lângă dragonii de komodo, dugongi care seamănă cu manatee, țestoase, balene și peste 1000 de specii de pești tropicali.
Guvernul indonezian a propus legi de management a regiunii printr-un plan strategic din 2010 până în 2014 care a inclus suport financiar și resurse de sustenabilitate ca ulterior să concesioneze teren din parc pentru construcția de hoteluri și pentru a crește turismul în zonă.
Multe ONG-uri reprezentate de localnici s-au opus acestor proiecte și ele sunt încă în așteptare deoarece autorizațiile de construire încă nu au fost eliberate. La fel, propunerea pentru a crește taxa de la 10 dolari la 252 de dolari încă nu a fost implementată tot datorită protestelor comunității locale.
Acestea și poate multe altele sunt un motiv suficient de bun să căutăm informații despre cum să ajungem în parc din afara lui, fără să avem pretenția să vedem îngenunchiată natura din zona respectivă pentru a ne satisface nevoile mundane clasice și un motiv bun să ne depășim limitele de confort pentru a veni în contact cu ceva ce ar trebui păstrat departe de industria de masă a turismului, pe care tot mai mult îl transformăm în acoperirea unor nevoi și nu a respectului și umilinței față de natură și față de cultura locală.
