AcasăLumeaDin țarăMaratonul Educației Civice –...

Maratonul Educației Civice – În ce fel de Românie vrem să trăim?

În vara acestui an, am organizat un Maraton al Educației online, ca răspuns la simulacrele de consultări realizate de fostul ministru Sorin Cîmpeanu în jurul proiectelor legilor educației.

Am dorit atunci și am reușit să invităm un număr foarte mare de bărbați și femei să dezbată despre probleme școlii și universității românești, într-un cadru liber, necontrolat politic, în care să poată fi auzite cele mai diverse voci. Au fost atunci peste o sută de intervenții în cele două zile, în care oamenii și-au făcut pur și simplu curajul de a vorbi public despre ce nu merge în educație și ce ar trebui făcut.

Ciprian Mihali


La două luni de la acel eveniment, avem acum ambiția de a organiza un nou maraton. Este vorba acum de Maratonul Educației Civice, pe durata căruia vrem să dăm cuvântul celor mai importanți actori ai societății noastre de mâine, tinerii. De altfel, ei înșiși au stabilit 12 teme de dezbatere:

  1. De ce-aș pleca? De ce aș mai rămâne? Tinerii și emigrarea
  2. Școala pregătește genii neînțelese sau cetățeni în societate?
  3. Și totuși, de ce ne lăsăm de școală? Despre durerea abandonului școlar?
  4. Bullying-ul și suferința nespusă
  5. Educația sexuală – sperietoare sau necesitate?
  6. Lumea digitală: binecuvântare sau blestem?
  7. Gamingul – carieră de viitor sau doar un alt viciu?
  8. Cât de mult ne privesc schimbările climatice?
  9. „Winter is coming”: tinerii, inflația, criza economică și energetică
  10. Cum creștem rata de participare la vot a tinerilor din România și din Europa?
  11. Voluntariat și/sau implicare politică?
  12. Unde sunt tinerii din satele românești?

Îi invit așadar pe toți tinerii între 16 și 35 de ani să-și facă mai mult curaj și să vină să vorbească despre oricare dintre aceste lucruri care îi privesc. Că fac parte dintr-un partid politic sau că nu vor să intre în politică, nu contează. Că sunt activi civic sau nu, că se gândesc să rămână sau să plece, la fel nu contează. Elevi, studenți, profesori, muncitori, șomeri, orice religie, orice rasă, orice gen.

Îi invit și pe cei mai mari să li se alăture și să intre în dialog cu ei. Să se facă auziți și să devină parte a schimbării în bine a acestei țări, oriunde s-ar afla, în țară sau în străinătate. Să nu creadă că nu contează, ci să adune vorbă cu vorbă, să se strângă unii lângă alții și să nu mai îngăduie să le fie confiscate cuvântul și viitorul.

Ne vedem așadar pe 12 noiembrie, începând cu ora 9.00, pe Zoom, la Maratonul Educației Civice.

- Publicitate -

spot_img
spot_img

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

De același autor

Cum antrenăm „super-bacteriile” care ne omoară

Legătura dintre consumul haotic de antibiotice și rezistența bacteriilor este directă...

Expoziția „PLECAT” – O cronică vizuală a migrației românești, prezentată la TIFF.24

Cluj-Napoca găzduiește, în cadrul celei de-a 24-a ediții a Festivalului Internațional...

- Sponsorii noștri -

spot_img

Citește și

Cum antrenăm „super-bacteriile” care ne omoară

Legătura dintre consumul haotic de antibiotice și rezistența bacteriilor este directă și brutală. Antibioticele sunt, istoric vorbind, o minune a medicinei moderne care a salvat sute de milioane de vieți. Însă ele funcționează pe un principiu biologic clar. Atunci când luăm antibiotice fără motiv, sau când întrerupem tratamentul...

Victimele agresiunilor sexuale comise de politicieni: tăcerea impusă de frică și protecția sistemică a făptașului

În România, agresiunile sexuale comise de persoane aflate în funcții de putere, în special politicieni, rămân adesea nespuse, neanchetate și nepedepsite. Frica victimelor de a-și denunța agresorii este alimentată nu doar de trauma personală, ci și de un sistem juridic care, în loc să le protejeze, pare...

Lansare de carte și dialog spiritual la Londra: Părintele Crin-Triandafil Theodorescu și Alice Năstase Buciuta, într-o „Invitație la Credința care vindecă lumea”

Londra, 15 iunie 2025 – Comunitatea românească din Marea Britanie este invitată să participe la un eveniment cultural și spiritual de excepție, „Credința care vindecă lumea”, o conferință și lansare de carte care îl are în prim-plan pe părintele-scriitor Crin-Triandafil Theodorescu, într-un dialog captivant cu renumita jurnalistă și...

Expoziția „PLECAT” – O cronică vizuală a migrației românești, prezentată la TIFF.24

Cluj-Napoca găzduiește, în cadrul celei de-a 24-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF.24), o expoziție fotografică profundă și de mare impact: „PLECAT”, semnată de fotograful Cosmin Bumbuț și jurnalista Elena Stancu. Expoziția de fotografie documentară poate fi vizitată gratuit la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, în perioada 13 – 22 iunie...

Românii din Marea Britanie, prinși între două lumi și două discriminări

În Marea Britanie, o țară în care comunitatea românească a crescut spectaculos în ultimul deceniu, ajungând la peste 1,2 milioane de persoane – poate chiar 1,8 milioane, dacă luăm în calcul numărul celor care au aplicat pentru statutul de rezidență după Brexit – se conturează o realitate...

Avem de-a face cu o bulă imobiliară?

Deși în România ne amuzăm adesea cu personajul fictiv Bulă, întrebarea de azi e cât se poate de serioasă: trăim într-o nouă bulă imobiliară, asemănătoare celei care a devastat Spania începând cu 2008? Am adresat această întrebare câtorva specialiști imobiliari din Spania ale căror opinii publice le urmăresc...