AcasăPerspectiveWelcome home, Queen. Rest...

Welcome home, Queen. Rest in peace!

Am plecat pe întuneric de acasă cu Adrian, îmbrăcați gros, cu mâncare și tot ce am considerat că ne mai trebuia. Când am început să ne alăturăm celorlalți oameni care mergeau în tăcere spre Long Walk, amândoi ne-am luat de mână și ne-am strâns tare, tare. Se simțea emotia, se simțea deja că ajunsesem într-un loc unde vom gândi și simți la unison cu mii de alți oameni.

Am trecut imediat de filtrele de securitate și foarte repede ne-am găsit locul dorit: lângă balustradă, dar și lângă ecranele imense care urmau să transmită în direct ceremonia de la Londra.

Ne-am salutat „vecinii” și imediat am intrat în vorbă cu ei, de parcă ne știam de-o viață. Ne-am povestit unii altora ce avem prin bagaje, în caz că i se face cuiva sete sau foame și dorește ceva ce nu are la el. Ni s-au alăturat și alții, cărora de comun acord cu întreaga linie de oameni de lângă garduri le făceam loc lângă noi, restrângându-ne cât mai mult.

Au venit apoi și prieteni, vecini, cunoștințe, colegi de școală, am avut un mic grup cu care ne-am petrecut, iată, zece ore pe care sincer nu le-am simțit deloc apăsătoare. Nici frigul și umezeala dimineții și nici soarele și căldura de mai târziu nu ne-au deranjat.

Orele până la începerea ceremoniei de la Londra au trecut ușor: priveam la cei care continuau să vină, ne uitam la copiii care se adunaseră natural undeva în spate ca să bată mingea (ba vreo doi mai curajosi se cîțăraseră în copaci de unde le aruncau castane celor de jos). Unii râdeau, alții mai micuți plângeau, toată lumea forfotea ici-colo după o cafea sau la toaletă.

Nu știu exact când a început transmisiunea de la Londra, pentru că nu ne uitam mereu la ecran și pentru că telefoanele au fost complet inutilizabile (nu am putut trimite nici măcar un mesaj text între orele 10:00 și 15:00 – și da, cred că a fost un bruiaj intenționat din motive de securitate), însă știu că la un moment dat am ridicat privirea spre ecran pentru că în jur se făcuse o liniște absolută. Fără avioane, fără vorbe, până și micuții se liniștiseră brusc: Regina intrase în Westminster Abbey și din boxele ecranelor răsuna până la noi un cor sublim.

Și uite așa, din toată pălăvrageala și glumele de până atunci, ne-am amintit cu toții la unison de ce suntem acolo. S-a instalat tristețea în aer… și nu am mai scăpat de ea până la final.

Au urmat momente în care am murmurat cu toții imnul, momente în care am privit spre înșiruirea organizată și spectaculoasă a trupelor, momente în care am aplaudat defilarea altor trupe. Dar, din momentul în care cu toții am realizat că a început finalul, nimic nu a mai fost la fel.

Când cineva din spate a strigat că vede pe ecrane cortegiul la câțiva kilometri distanță de noi, ne-am împachetat cu toții ce aveam înșirat pe jos după atâtea ore petrecute acolo și ne-am ridicat să ne luăm adio.

Am convenit că toți copiii care erau mai în spate să treacă în primul rand, și fiecare dintre noi a luat unul „în primire”. Pentru că, spunea un domn de lângă mine, „ei trebuie să vadă, să își amintească și de Regină și de noi, că îi punem pe primul loc, să facă și ei la fel”. Din stânga, prietena mea spunea cuiva „sunt aici, unde să fiu? Țara asta mie mi-a oferit totul, absolut totul, nu puteam să fiu altundeva…”. O alta, din dreapta, ne împărțea tăcut șervețele dintr-un pachețel.

Și au început să curgă. Soldați călare, soldați scoțieni, soldați din marină, puteai arunca o monedă pe jos și ai fi auzit-o căzând dintr-un capăt în altul al imensei alei. Nu știu cum să vă descriu acele momente decât spunându-vă că nu am avut nicio metodă prin care să reușesc să îmi opresc lacrimile. Curgeau pur și simplu, pe obrajii tuturor.

Ajuns în dreptul nostru, dricul s-a oprit preț de câteva secunde, pentru a se depărta de soldații pe care îi ajunsese din urmă. Și, plângând, am zâmbit toți: Regina stătuse un pic lângă noi, pe ultimul său drum.

Pe ultimul său drum spre Windsor, printre sutele de mii de buchete pe care cu toții le-am lăsat acolo de zece zile, pe lângă sărmanul său căluț care o aștepta, pe lângă corgie care probabil îi simt lipsa, Regina a ajuns acum acasă lângă mama, tatăl și mult iubitul său soț.

Welcome home, Queen. Rest in peace. And thank you, for everything ❤️

Claudia Guțulescu (Anglia)


- Sponsorii noștri -

spot_img

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

De același autor

Vine valul conspiraționiștilor și în România!

Sub ochii noștri, se întâmplă un fenomen năucitor: susținătorii diverselor teorii...

Ruperte, Tuckere, ia veniți, mă, și pe la România (TV)!

Nu știu cum visează vedetele să-și încheie cariera, dar cu siguranță...

De ce nu avem restaurante din România în ghidul Michelin?

În copilărie, la bunici, era mereu o competiție culinară în bucătărie....

- Sponsorii noștri -

spot_img

Citește și

Laos și promovarea artizanatului local – o poveste imposibilă?

În Laos este destul de ușor de ajuns dacă deja te afli în una din țările mai frecventate din punct de vedere turistic din zonă. Se poate zbura cam de peste tot din capitalele mari (Bangkok, Ho Chi Minh, Jakarta, Singapore etc) la Vientiane – capitala statului,...

Vine valul conspiraționiștilor și în România!

Sub ochii noștri, se întâmplă un fenomen năucitor: susținătorii diverselor teorii ale conspirației (anti-5G, antivaccin, pământ plat, negarea încălzirii globale etc.) își dau mana și reușesc să creeze poduri între ceea ce până acum erau insule, transformând-le într-un adevărat continent ce subminează țesătură societății bazată pe știință...

Ruperte, Tuckere, ia veniți, mă, și pe la România (TV)!

Nu știu cum visează vedetele să-și încheie cariera, dar cu siguranță domnul Tucker Carlson, celebrul matador al vorbelor fără rost de la Fox News, n-a crezut nici în coșmarurile sale cele mai negre că va părăsi show ul care l-a făcut celebru molfăind o bucată de pizza. "Strașnică prăbușire" ar fi zis Zorba The Greek, "rușinoasă...

De ce nu avem restaurante din România în ghidul Michelin?

În copilărie, la bunici, era mereu o competiție culinară în bucătărie. Cel puțin eu așa îmi amintesc. O bucată de carne sau niște murături parcurgeau un proces îndelungat la care contribuiam cu toții și care erau comparate la final între familii. Ce mâncare serveam de sărbători sau...

Un posibil coșmar: democrația scăpată de sub control. Interviu cu politologul Aurelian Crăiuțu

Cum se explică radicalizarea societăților, alunecarea spre extremism la care asistăm? Care sunt spaimele, vulnerabilitățile și pericolele ce amenință democrațiilor contemporane? PRESShub a discutat despre situația politică actuală, despre ideile politice care ne pot salva și ce ar trebui făcu și care sunt stâlpii democrației cu profesorul de științe...

Mihai Vacariu: „Viața în România este mai interesantă și mai dinamică”

Mihai Vacariu, profesor de jurnalism și director al proiectului Timpul, a locuit 7 ani ani în Australia. A fost asistentul de comunicare al primarului capitalei Australia de Sud și a contribuit la câștigarea alegerilor de către acesta. A urmat cursuri de master la University of South Australia, unde...