Profesorii din toată țara, din învățământul preuniversitar și din cel universitar, au putut să constate deja în ce fel se vor desfășura „dezbaterile” pe marginea proiectelor de legi educației.
Din păcate pentru inițiatori, animați fără îndoială de bune intenții, acest simulacru de dezbatere a demonstrat că între declarațiile triumfaliste ale ministrului Cîmpeanu – ornate cu multe cifre, procente și milioane de euro, cu mulți termeni sofisticați – și realitățile din școlile românești există o prăpastie pe care aceste proiecte de lege mai mult o adâncesc decât o astupă.
Deși este vacanță, deși oamenii sunt plecați în concediu, peste o mie de profesori au asistat în această seară la „dezbatere”, ceea ce dovedește că interesul față de aceste proiecte este uriaș, că profesorii se confruntă cu probleme cât se poate de reale, probleme care nu sunt nicidecum soluționate în proiectele de lege.
Interesul profesorilor pentru o dezbatere care nu a fost de fapt o dezbatere mai dovedește că perioada aleasă și durata aleasă pentru aceasta sunt (deliberat sau nu) absolut descurajatoare.
Aceste proiecte de legi, dacă vor fi adoptate, vor afecta viața societății românești pentru mulți ani de acum înainte, poate pentru decenii. Urmările sale vor fi uriașe pentru copiii noștri și pentru toate generațiile ce vin. Ministrul și echipa lui trebuie să fie conștienți de acest lucru și să nu trateze o astfel de inițiativă în cheie politicianistă, ca un as din mânecă pentru viitoare candidaturi sau funcții.
De aceea, consider încă o dată că perioada aleasă pentru această dezbatere, în plin sezon estival, precum și durata ei, de doar șase săptămâni, este o jignire adusă corpului profesoral și mediului educațional din România.
Sunt în joc prea multe lucruri care ne decid viitorul ca să le putem expedia prin astfel de spectacole întru gloria unei echipe ministeriale și prin mărunte modificări de formă pe care le-ar obține unii sau alții, legitimând astfel demersul ministrului. Ambele proiecte de lege (deja o primă întrebare: de ce două și nu unul singur?) conțin numeroase capcane și „bombe” cu efect întârziat, care trebuie lămurite, dezamorsate, pentru a împiedica prăbușirea și mai accentuată a școlii românești.
Nu avem dreptul moral de a face experimente propagandistice pe generațiile ce vin. Nu există o mie de viitoruri posibile, ci există o rută a demnității, a cinstei, a accesului nediscriminatoriu la cunoaștere prin care această societate poate progresa. Iar aceste repere nu par să fie satisfăcute îndeajuns de proiectele propuse.
Fac, prin urmare, un apel la toți profesorii din România să pună o presiune cât mai mare pe ministerul Educației, pe guvern, pe parlamentari, pe mass media, pentru a obține condiții favorabile pentru o dezbatere autentică, în care toate vocile să poată fi auzite, în care să existe disponibilitate de a asculta și mai ales de a interveni acolo unde ideile din proiecte sunt periculoase.
Nu există nicio urgență (în afară de una politic-electorală) pentru adoptarea acestor proiecte, prin urmare se impune prelungirea pentru o perioadă rezonabilă a duratei de consultare publică în jurul proiectelor de legi ale educației. E vital pentru sănătatea acestei națiuni ca asemenea proiecte să fie adoptate, dacă nu cu un consens social, măcar cu o largă majoritate. Pentru că viitorul acestei țări ne privește pe toți, nu doar pe „experții” care au scris proiectele.
Ciprian Mihali
