Duminică, a avut loc ședința partidului Socialdemokraterna, principalul partid de guvernământ din Suedia, în urma căreia s-a decis poziționarea partidului pentru aderarea la NATO. Magdalena Andersson, prima ministră a Suediei a ieșit în conferință de presă explicând decizia în contextul invaziei Rusiei și al războiului din Ucraina și al faptului că după 24 februarie, data declanșării invaziei, întreaga situație geostrategică s-a schimbat și solicită o poziție diferită de statutul de neutralitate păstrat până acum de către această țară.
Sunt de remarcat mai multe aspecte în privința acestei decizii. Prima este legată de faptul că Partidul Socialist din Suedia a fost mereu împotriva aderării la structurile nord-atlantice, deci prin acest accept își încalcă o promisiune electorală cu doar câteva luni înaintea alegerilor generale, care vor avea loc peste câteva luni, în septembrie anul acesta. Riscul de a-și pierde din alegători e destul de mare, cu toate acestea Socialdemokraterna vor susține această poziție în Parlament, constituind o majoritate pro-aderare, creată în ultimele săptămâni.
Aderarea Suediei la NATO, fară procedură de referendum și consultare publica, în regim de urgență, crează discuții legate de neutralitatea clamată timp de 200 de ani a țării nordice și despre principiile democratice, într-o țară care e în topul clasamentelor privind indicii de libertate și democrație. În discursul ei, însă, și în conferință de presa, lidera partidului socialist a adus în discuție nu doar urgența amenințărilor și a războiului ci și poziționarea de partea valorilor democrației și libertății, încălcate grav în Rusia, și atacul la adresa suveranității unor state libere să își hotărască politica internă și externă în urma procedurilor democratice exercitate de către proprii lor cetățeni.
Probabil că un referendum consultativ pe această chestiune ar fi fost o soluție mult mai bună, dar în Suedia cetățenii sunt reprezentați în proporție de 80% de către partidele politice în Parlament, iar sondajele la nivelul populației efectuate în ultimele luni arată o creștere a numărului celor care se declară pro aderare. De asemenea, statul suedez nu poate fi acuzat de mimetism sau de vreo decizie luată sub imperiul valului emoțional creat de război. În pandemie, având aceeași structură partinică în Parlament și Guvern, deciziile Suediei au făcut opinie separată în contextul general și nu au fost modificate de presiuni internaționale sau de păreri nefavorabile.
Cert este, însă, că suedezii se grăbesc și devansează termene, ceea ce duce la concluzia că amenințările din partea Rusiei pot fi mai mult decât simple vorbe. Argumentele pentru aderarea Suediei la NATO sunt multe, însă.
Prim ministra Margareta Andersson a vorbit ieri despre „înainte și după 24 februarie” și schimbările geostrategice la care asistăm, nu doar în contextul invaziei dure și brutale a Ucrainei ci și a atacului la democrație, libertate și suveranitate teritorială al amenințării ruse. Argumentele oferite pentru aderarea la NATO sunt determinate de contextul actual.
- Așa numita neutralitate a Suediei nu prea mai există de ceva vreme. Suedia participă la exercițiile și operațiunile NATO cu trupe, tehnică militară și know-how informațional de ani de zile. Nu a participat și la cele ale Rusiei, în aceeași măsură, pentru a-și demonstra neutralitatea în acest domeniu.
- În ultimii 200 de ani și în timpul a două războaie mondiale, așezarea geografică a Suediei a permis neutralitatea pentru că era greu posibilă o invazie terestră. Tehnica militară dezvoltată în anii de după cel de-al doilea război mondial include acum avioane, rachete, submarine perfomante care nu pot fi detectate. Argumentul teritorial dispare pentru că o dronă, o rachetă cu rază medie sau lungă de acțiune poate fi comandată de la distanță, de pe un telefon, prin satelit. Suedia nu are scuturi anti rachetă, nu are tehnică defensivă și nici obligativitatea armatei. Pentru a compensa și pentru a nu se ajunge la a-i transforma pe tinerii suedezi în soldați, așa cum s-a întâmplat în Ucraina, are nevoie de militarii Alianței, în cazul unui atac sau al unei invazii.
- Suedia a fost amenințată de către Rusia de mai m”ulte ori, de la începutul războiului, concret. I-au fost încălcate granițele teritoriale în aer și pe apă, plus câteva amenințări cu drone deasupra centralelor nucleare. Încălcarea granițelor unui stat e ea însăși o declarație de război.
- Suedezii au fost primii care au luat în serios amenințările lui Putin și au înarmat insula Gotland, avanpostul suedez din Marea Baltică, cu săptămâni înainte de a se declanșa invazia în Ucraina. Nu au crezut teoriile „specialiștilor care spuneau că invazia e un bluff, au ridicat nivelul de alertă și au avut dreptate. Cu siguranță sunt mult mai multe elemente pe care probabil nu le știm și care au condus la aceasta decizie a aderării.
- Finlanda are deja trupe rusești masate la granița ei, ceea ce e un pericol și pentru Suedia, fiindcă distanța aeriană nu e mare. Orice incident la granița cu Finlanda vă implica și Suedia, ambele țări sunt în situația Ucrainei, fară posibilitatea că NATO să intervină în cazul unui atac.
Declarațiile de ieri ale Magdalenei Andersson, prim ministra Suediei au primit ca răspuns noi amenințări din partea diplomației ruse, la fel cum se întâmplă încă de la începutul războiului, dovedind încă o dată disprețul total al Rusiei vizavi de deciziile luate de un stat independent și suveran, cu propriul Parlament și conducere aleasă prin vot, pe care Putin îl consideră în proprietatea sa, din moment ce are pretenția să dicteze politica externă și alianțele statului respectiv. La fel ca în Ucraina.
Daniela Hering
