Au trecut fix 60 de zile de la începutul războiului în Ucraina. Țara luptă încă din răsputeri împotriva Rusiei, ce și-a declarat clar intenția nu doar de a-și apropria Donbasul, dar și de a ocupa întreaga coastă a Mării Negre. Există speculații și legate de crearea unui coridor către Transnistria, opțiune nimicitoare pentru o Moldovă care este deja aproape de colaps sub povara celor peste 100.000 de refugiați ucraineni aflați pe teritoriul ei…
Războiul este o crudă realitate pentru Estul Europei, iar Zelenski face tot ce-i stă în puteri pentru a menține drama Ucrainei în atenția publicului internațional. Iar țările europene reacționează în consecință, fiecare după propriile posibilități.
Germania se străduiește să găsească soluții pentru cei peste 300.000 de refugiați ucraineni ce se află deja pe teritoriul național… însă din când în când, după dovezile de solidaritate din partea cetățenilor, mai apare și întrebarea „cine va suporta cheltuielile?”. Berlinul găzduiește aproape 18.000 de persoane, iar 14.000 dintre ei, sunt găzduite de familii, în locuințe private. Gazdele vor primi subvenții din partea statului, dacă înaintează anumite formulare.
Statul a prevăzut o plată lunară de 200-300€, cursuri de germană gratuite plus acoperirea costurilor chiriei refugiaților ce reușesc să își găsească o locuință, întreprindere oricum destul de complicată în Germania… însă, în contrast cu refugiații sirieni din 2015, ucrainenilor nu li se mai pun piedici: prevederile tratatului de la Dublin nu se mai aplică, cererea de azil se poate face fără probleme, iar cei ce vor să studieze, o pot face și fără a avea o diplomă de bac (dat fiind că anul acesta sesiunea nu va avea loc). Pot așadar să își înceapă noua viață în Vest.
Și în Polonia, ce găzduiește peste 2,7 milioane de refugiați, statul încearcă din răsputeri să îi susțină din toate punctele de vedere. Capitala oferă adăpost unor 1,8 milioane, iar orașul Cracovia, unor 150.000. Peste tot este vizibil steagul ucrainean, iar campaniile de solidaritate sunt și ele omniprezente: de la afișele din vitrinele unor magazine la panourile de pe străzi, pline de mesaje de încurajare… fiecare încearcă să susțină Ucraina cum poate: concerte de binefacere, alimente, donații în bani colectate de organizații și centre locale. De exemplu, comunitatea evreiască este extrem de activă în acest sens
Însă în Ungaria, în Budapesta, nici nu prea se observă că peste granița din est are loc un război sângeros… Doar în fața gării Nyugati am zărit un cort cu voluntari care mi-au explicat că ei ajută cu orice fel de produs (obținut din donații) pe oricine le poate arăta un pașaport ucrainean; ei sunt la fața locului până seara târziu, căci fac parte din partidele de opoziție ale Fidesz, care a făcut tot posibilul să îi țină departe pe ucraineni. Însă câți refugiați mai sunt încă în oraș, nu a știut să-mi spună. Doar că o sală de sport de lângă gara Keleti a fost amenajată ca tabăra temporară.
Și într-adevăr, așa este: în sala Bok Csarnok văd mai mult personal decât refugiați. Mi se spune că întrevederile cu presa au loc doar în cursul dimineții, dar că doar cinci minute mi se pot acorda. Voluntarul, care e și responsabil de întregul centru, îmi relatează că acesta este destinat exclusiv tranzitului și că persoanele se opresc pentru maxim câteva ore, niciodată pe timpul nopții.
La Budapesta au rămas prea puțini refugiați, toți pleacă: „așa cum este și în România, nu?”… Într-adevăr, centrele de primire din Iași găzduiesc din ce în ce mai puține persoane, fluxurile s-au diminuat considerabil în ultimele trei săptămâni. România s-a transformat într-un hub umanitar, se spune, iar rolul că țară de tranzit și l-a îndeplinit, după cum se vede.
Conform datelor pe care le-am putut obține, din cei peste 700.000 de refugiați ce au intrat în România, nici măcar 80.000 nu se mai află pe teritoriul național. În urma solicitării mele, Inspectoratul General pentru Imigrări mi-a relatat că, în data de 19 aprilie, vreo 15.000 de refugiați ucraineni erau înregistrați: pentru permise de şedere în diverse scopuri – 2464, pentru protecţie temporară – 8024, iar solicitări de azil însumează 4346.
Cât despre Moldova, ea se confruntă în continuare cu enorme dificultăți: fluxurile sunt constante, iar capacitățile de primire sunt insuficiente. ca și fondurile necesare pentru hrănirea zilnică a celor peste 102.000 de refugiați, dintre care doar 3000 sunt găzduiți în structuri administrate de guvern sau de municipalități. Restul de 97.000 sunt găzduiți de familii, care abia mai reușesc să își hrănească proprii copii. În Chișinău există platforme susținute de NGO-uri, ce oferă produse de tot felul (chiar și evacuare către Germania), însă nu se reușește o acoperire completă a necesităților primare. În zona Bălți, societatea civilă s-a organizat și a creat un hub umanitar cu ajutor internațional, însă sponsorii au și ei disponibilitate limitată.
În sudul Moldovei există sate uitate de lume în care nu ajung pachetele alimentare obținute cu greu de la organizațiile internaționale, căci nu există infrastructură, transport suficient sau bani de benzină. Singurii care ajută în acest caz sunt voluntarii bisericii evanghelice, care fac tot posibilul să fie de ajutor, însă hrana nu este suficientă.
Situația în Moldova este disperată. Este nevoie urgentă de sprijin internațional, în primul rând de alimente. Iar pe termen lung, condiții ceva mai omenești de cazare pentru niște oameni ce vor doar să se întoarcă acasă…
Suntem abia în ziua 60 a unui crud război ce nu dă semne de a se încheia curând.
Dorina Achelăriței
