Anca este o artistă de origine română care locuiește de ani de zile la Castelnaudary. Este, de asemenea, o persoana cu o inimă mare. Ea nu a mai suportat să rămână spectatoare la evenimente. Cum să suporte drama teribilă care se petrece la porțile țării sale natale, România, fără sa intervină? Era mai mult decât putea îndura Anca.
Aceasta Chaurienne (locuitor al Castelnaudary–ului) de suflet s-a grăbit așadar să-și facă bagajele pentru a merge să ajute ca voluntar la un call-center al europarlamentarului Nicu Ștefănuță și a parlamentarei Cristina Rizea la granița României cu Ucraina și Moldova. Anca are o casă la 60 de kilometri distanță de această frontieră. Prin intermediul unui grup creat de un alt europarlamentar din această țară din Est, Vlad Gheorghe, ea a putut să plece la fața locului.
„Trebuia să fiu acolo. Mi-a fost și foarte frică pentru Moldova. Avem familie și prieteni acolo, ca și în Ucraina, de altfel”, ne-a povestit.
Anca vorbește cu emoție despre marea solidaritate pe care a putut să o observe acolo: „Moldova este o țară foarte mică unde au ajuns de două ori mai mulți refugiați decât putea să primească, aproape cât Polonia, cu siguranță pentru că moldovenii vorbesc și rusă. Probabil că de aceea au ales-o și ucrainenii”.
Ea revine la avântul spontan care s-a creat și în România unde populația este nerăbdătoare să ajute, să-si deschidă casele refugiaților, subliniind de asemenea puterea diasporei românești în găsirea de soluții de cazare sau probleme administrative. „În primele două zile nu ne lipseau decât corturile”, ne spune Anca.
Interlocutoarea noastră evocă acea noapte glacială când, pe malul celălalt al Dunării, ucrainenii au progresat încet, înainte de a se urca pe barca spre libertate.
„Temperatura scăzuse până la -9°; românii îi așteptau pe țărmul celalalt cu cafea fierbinte, lapte pentru copii printre care erau și nou născuți… Întârzierea s-a datorat formalităților care au durat mult, dar au fost importante pentru că era absolut necesar să identificăm oamenii și mai ales să ne asigurăm că aceștia sunt bine îngrijiți, să știm unde pleacă să locuiască și la cine. Ne-a fost teamă că femeile ar cădea victime traficului de persoane”, mărturisește ea.
Ceea ce a mișcat-o a fost să vadă lăcașuri de cult deschise refugiaților, indiferent de religie: „A existat un mare respect”.
„Moldovenii au o inimă uriașă”
Ne-a povestit, emoționată, de grupul de 40 de orfani din Odesa ascunși într-un buncăr timp de trei zile și blocați din cauza unei probleme de documente: „În momentul în care găsim un autobuz pentru a-i evacua, rezolvăm această poveste de documente… Îngrijitoarei lor, însă, îi era frică să plece cu copiii pentru că rușii începuseră să bombardeze Odesa”. Anca speră, fără sa aibă confirmare, că Unicef a reușit să-i evacueze.
Medicamente? „Am avut un coleg moldovean care a plecat să ajute Lvov, unde era nevoie de medicamente, în special de antibiotice. Fără rețetă nu le puteam procura. Dar toate farmaciile de gardă din jurul Sighetului le-au dat în mod spontan”. El a rămas să lupte acolo. Se numește Alexandru.
Anca a ținut legătura cu ucrainenii pe care grupul ei de voluntari a reușit să-i evacueze. Din Franța, continuă să ajute, oferind contacte de oameni care pot să primească refugiați la fața locului. „Am lucrat bine cu moldovenii care au o inimă uriașă”.
Anca vrea să creadă într-o întoarcere la rațiune și este gata să se revină pentru a ajuta la reconstruirea Ucrainei.
Gladys Kichkoff
Publicat în La Dépêche, la 30 martie 2022, sub titlul „Anca raconte la solidarité à la frontière de l’Ukraine”
Articol tradus de: Anca Zahiu Tomici
