Primăvara lui 2022 pare să marcheze mai mult decât o schimbare de anotimpuri. Să indice oare o schimbare de epoci?
După ce acum o lună serviciile secrete americane au decis în premieră „să scape” public informații, confirmate ulterior, privind iminenta invazie rusă în Ucraina, recentele consultări cu experții <Tiger Team> privind eventualitatea folosirii armelor de distrugere în masă de către un Putin disperat nu mai pot fi privite de către aliații NATO doar cu îngrijorare.
În consecință, pe lângă comasarea celor peste 100 de mii de militari pe flancul estic al alianței, s-au activat deja măsurile de protecție și ripostă nucleară. Astfel, după etapa sancțiunilor economice occidentale, iată că încă afectați de degringolada gestionării pandemiei – indiferent dacă noile măsuri vor conduce la descurajarea intențiilor Moscovei – ne aflăm acum în pragul unei posibile ierni nucleare.
Faptul că am reușit să evităm de-a lungul istoriei pericolul extincției civilizației, fără însă a ne fi imunizat complet împotriva lui, face ca lipsa de încredere planetară să se generalizeze nu numai la nivelul cancelariilor mondiale dar și la cel al relațiilor cotidiene de pe orice meridian. Absența încrederii ne declasează automat la stadiul regnului animal, privând omul de unicitatea capacității sale de a percepe prezentul din perspectiva încrederii în viitor.
În ultimă instanță, dispariția credinței – nu neapărat fundamentată științific, ci și cea care ne-a permis să privim perturbările trecutului ca pe etapele unui plan universal viabil către un viitor potrivit înzestrării umane a speciei noastre – ar însemna suprimarea rasei omenești.
De aceea, cred că azi putem vorbi deja despre premisele necesare unui transfer mondial de încredere. Bineînțeles că ar fi cel mai previzibil ca acesta să se facă către un guvern global, dar nici varianta subsecvent cultivată în ultimii 70 de ani, respectiv aceea ca omenirea să pășească în epoca „păcii de o mie de ani” tutelată de o civilizație extraterestră superioară, nu mi se mai pare doar un scenariu SF.
Dealtfel, trebuie să remarcăm că literatura s-a dovedit de atâtea ori a fi mai mult o sursă de inspirație pentru realitatea viitoare decât o alegorie retorică.
Un astfel de scenariu nu numai că ar pune capăt secularei dispute dintre creaționism și evoluționism, dar ar confirma atât ipoteza științifică, cât și cea religioasă privind locul nostru în Univers, readucând încrederea planetară. Pentru că nu numai Putin sau acoliții săi ne-au dovedit că o pot uzurpa, dar și vremurile au obosit să mai spere în maturizarea liderilor noștri pământeni.
Laurențiu Stan