Treizeci și doi de civili care au reușit să evadeze din orașul asediat Mariupol din sud-estul Ucrainei, săptămâna trecută, au declarat pentru Human Rights Watch cum s-au luptat să supraviețuiască la temperaturi sub îngheț, în timp ce forțele ruse au atacat necruțător orașul. Ei au descris bărbați, femei și copii care s-au adăpostit în subsoluri, fără acces la apă curentă, energie electrică, încălzire, îngrijire medicală sau servicii de telefonie mobilă, de când a început asediul pe 2 martie 2022.
Material preluat din Human Rights Watch, publicat sub titlul „Ukraine: Ensure Safe Passage, Aid for Mariupol Civilians / Residents Describe Harsh Conditions During Russian Attack”
Traducere: Daniela Hering
Forțele ruse care asediau Mariupol ar trebui să se asigure imediat că civililor din oraș nu li se interzice accesul la articolele esențiale pentru supraviețuirea lor, cum ar fi apă, alimente și medicamente, și ar trebui să faciliteze trecerea în siguranță în zonele aflate sub controlul forțelor ucrainene pentru civilii care aleg să facă acest lucru. părăsi orașul.
„Locuitorii din Mariupol au descris un iad înghețat plin de cadavre și clădiri distruse”, a declarat Belkis Wille, cercetător senior în criză și conflicte la Human Rights Watch. „Și aceștia sunt norocoșii care au reușit să scape, lăsând în urmă mii de care sunt tăiați de lume în orașul asediat.”
Numărul actual al morților în Mariupol rămâne necunoscut. Un asistent al primarului orașului, Petro Andryushchenko, a declarat pentru Human Rights Watch pe 20 martie că este posibil să fi murit peste 3.000 de civili de la începutul luptei, dar a spus că numărul exact nu este clar. Autoritățile locale au raportat că cel puțin 80% din clădirile rezidențiale ale orașului au fost avariate sau distruse. Human Rights Watch nu a reușit să verifice aceste cifre sau să evalueze câți dintre cei uciși erau civili.
Mariupol este un oraș de coastă între două regiuni aflat în prezent sub controlul efectiv al forțelor ruse.
Din jurul datei de 2 martie, forțele ruse au înconjurat complet orașul și au blocat portul. În ultimele zile au apărut rapoarte despre lupte în centrul orașului, iar mulți dintre locuitorii care au fugit au spus că au văzut soldați ruși și ucraineni și echipamente militare în cartierele lor. Andriușcenko a declarat pentru Human Rights Watch că, din 20 martie, cel puțin 200.000 din populația de peste 400.000 de locuitori a orașului de dinainte de război a rămas în oraș.
Refugiatii care au scapat au spus că spitale, școli, magazine și nenumărate case au fost avariate sau distruse de bombardamente. Mulți au spus că membrii familiei sau vecinii lor au suferit răni grave și, în unele cazuri, letale din cauza fragmentelor metalice de explozibili și că au văzut cadavre împrăștiate pe drumuri când s-au aventurat să caute hrană sau apă sau să găsească un semnal pentru telefoanele lor mobile.
Incapacitatea de a comunica cu rudele, prietenii și lumea exterioară a fost o provocare deosebită pentru oamenii din Mariupol.
Aproape toate turnurile de telefoane mobile au încetat să mai furnizeze un semnal până pe 2 martie, cu doar semnale slabe în anumite locații după aceea. Un designer grafic a spus că în fiecare zi mergea doi kilometri și jumătate în fiecare sens până la un turn de telefoane mobile Kyivstar pentru a prinde semnal, lipindu-se pamant de fiecare dată când un avion zbura deasupra capului.
Toți cei intervievați au remarcat că lipsa de informații cauzată de rupturi în telecomunicații și electricitate a făcut foarte dificil să ne dăm seama cum să evacuăm orașul în siguranță.
Cei intervievați au descris că au stat zile în pivnițe în condiții aglomerate și insalubre, nu au putut să facă duș și cu puține rezerve de mâncare sau de băut. O femeie a spus că a stat două săptămâni într-un subsol cu cel puțin 80 de persoane, care avea aproximativ 300 de metri pătrați; un bărbat a stat cu 50 de persoane într-un subsol de 50 de metri pătrați; iar un alt bărbat a spus că a stat cu 18 persoane într-un subsol care avea 10 metri pătrați.
Persoanele în vârstă și persoanele cu dizabilități au descris provocările suplimentare cu care s-au confruntat: incapabili să se mute la subsol pentru adăpost, stăteau în apartamentele lor, cu ferestrele sparte si pereții vibrând la fiecare atac.
Un bărbat în vârstă de 82 de ani, care a rămas în apartamentul său de la etajul șase de când au început atacurile, a spus că și-a distras atenția curățând cioburi de sticlă care împânzeau podelele: „Tremuram când cadeau bombele. Pereții tremurau și mi-a fost teamă că clădirea se va prăbuși. Dar mi-am petrecut zilele încercând să curăț cioburi de sticlă. Doar făceam curățenie, trebuia să mă ocup cumva. A fost inutil, dar a fost tot ce puteam să fac pentru a fi ocupat.”
Pe 9 martie, forțele ruse au atacat un complex spitalicesc din Mariupol, rănind cel puțin 17 civili, inclusiv personal medical și femei însărcinate. Se pare că o femeie însărcinată a murit din cauza rănilor, după ce a fost transferată la alt spital în urma atacului.
Human Rights Watch a verificat și analizat 7 videoclipuri și 10 fotografii care arată urmările atacului, inclusiv distrugerea întregului perete frontal al spitalului de copii, urme aparente de fragmentare pe fațada maternității învecinate și un crater mare de impact de la detonarea unei muniții aruncate în aer în partea de sud a curții. Rusia a confirmat ulterior că a vizat spitalul, pretinzând că forțele ucrainene l-au ocupat și că au avertizat civilii din interior să plece. Human Rights Watch nu a putut verifica aceste afirmații.
Pe 16 martie, un teatru de teatru din Mariupol care adăpostise cel puțin 500 de oameni a fost atacat. În imaginile prin satelit ale teatrului din 14 martie, cuvântul rusesc pentru „copii” este clar vizibil în scriere chirilică mare pe pământ, în fața și în spatele teatrului. O mamă și un fiu care s-au adăpostit în teatru timp de două săptămâni au spus că sute de oameni erau încă în teatru când au plecat la ora 9 dimineața, pe 16 martie, cu doar câteva ore înainte de atac. Se pare că majoritatea oamenilor care se adăposteau în teatru au reușit să supraviețuiască în timp ce se ascundeau în subsol, potrivit autorităților locale.
Ministerul rus al Apărării a negat să fi efectuat atacul și a dat vina pe forțele susținute de guvernul ucrainean.
Forțele ruse și ucrainene au fost de acord cu termenii unei încetări temporare a focului și crearea unui coridor umanitar pe 4 martie pentru a permite civililor să evacueze în siguranță din Mariupol. Cel puțin șapte eforturi inițiale de a duce la îndeplinire acordul și de a facilita evacuările au eșuat, deoarece conventia de încetare a focului nu a fost respectată.
Potrivit lui Kirill Timoshenko, adjunct al șefului biroului președintelui Ucrainei, cel puțin 9.000 de locuitori din Mariupol au reușit să fugă în Zaporizhzhia folosind un coridor umanitar convenit în zilele precedente.
Autoritățile locale din Mariupol au raportat, de asemenea, pe 19 martie, că forțele ruse au dus „între 4.000 și 4.500 de rezidenți din Mariupol peste graniță” în sud-vestul Rusiei. Ministerul rus al Apărării a anunțat pe 20 martie că aproape 60.000 de locuitori din Mariupol au fost „evacuați în Rusia” în ultimele trei zile și că locuitorii din Mariupol au „o alegere voluntară” în ceea ce privește coridorul să urmeze sau dacă să rămână în oraș.
Human Rights Watch nu a putut verifica aceste conturi. Dacă locuitorii Mariupolului au fost transferați cu forța în Rusia, asta ar putea constitui o crimă de război.
Conform dreptului internațional umanitar, daca transferul unor civili, individual sau în masă, nu este voluntar iar civilul nu este de acord, acesta este interzis. Un transfer poate fi forțat atunci civilul se teme de consecințe precum violența, constrângerea sau detenția dacă rămâne, iar ocupantii rusi profită de un mediu coercitiv pentru a efectua transferul. (…)
Toți cei 32 de locuitori din Mariupol intervievați de Human Rights Watch au descris perioade de atacuri susținute și adesea intensificate cu arme explozive, de la începutul luptei pe 24 februarie până în momentul în care au fugit din oraș. Martorii au descris atacuri care au ucis și rănit vecinii lor în timp ce aceștia se adăposteau în casele lor, pregăteau mâncare și aduceau apă, aruncându-i din clădiri și străpungându-i cu fragmente. Atacurile au distrus și deteriorat, de asemenea, case, afaceri și infrastructură civilă critică, cum ar fi spitale și școli, s-au prăbușit și au incendiat clădiri în numeroase părți ale orașului. Descrierile atacurilor și efectele acestora sunt în concordanță cu utilizarea armelor explozive cu efecte de suprafață largă.
Serhii, un inspector de transport maritim, a spus că se afla pe balconul apartamentului tatălui său, când a avut loc o explozie, aruncând un bărbat pe fereastra clădirii de alături, ucigându-l. Același atac a provocat un incendiu într-una dintre casele scărilor clădirii tatălui său. „Nu știm dacă au fost victime pentru că acea parte a clădirii s-a prăbușit și nimeni nu a putut căuta oameni în dărâmături din cauza bombardamentelor constante”, a spus el.
La câteva zile după acel incident, el a spus: „Tocmai ieșeam din clădire cu niște apă și am văzut cadavrul [un vecin]… Cadavrul lui zăcea acolo, cu intestinele atârnate.”
Mai mulți rezidenți au descris atacuri care au ucis sau rănit oameni în timp ce se îndreptau pentru a obține puțină mâncare disponibilă sau pentru a colecta apă din râurile sau izvoarele din apropiere.
Un bărbat a spus că trei femei erau pe drum să cumpere pâine când a avut loc un atac, ucigând-o pe una dintre femei, rupându-i mâinile și rănind grav pe celelalte două. El a spus că a început să ducă la spital o femeie care avea o rană gravă la stomac, până când a dat peste soldați ucraineni care au spus că o vor duce pentru a primi tratament.
Un bărbat de 37 de ani a descris cum a fost ucis vecinul său. „Pe 8 martie, un atac a avut loc în timp ce un tânăr din clădirea noastră se afla afară și încerca să aprindă un foc pentru a găti”, a explicat el. „A fost străpuns de bucăți de metal, inclusiv până la inimă, și a murit. Din cauza atacurilor continue, familia lui nu a reușit să-l îngroape încă, așa că trupul lui se află încă într-o dubă afară.”
Un medic din Mariupol a spus că spitalul în care lucra ea a fost avariat într-un atac pe 10 martie. Spitalul era închis din 24 februarie. Un director de școală a spus că două muniții au explodat în curtea școlii sale pe 15 martie. „Multe de geamuri au fost sparte”, a spus el, adăugând că și alte zeci de școli din oraș au fost avariate.
Toți cei intervievați au spus că apa curentă s-a oprit în oraș pe 2 martie sau în jurul datei și că de atunci nu au mai putut să facă duș. Pentru a încerca să obțină apă potabilă și nepotabilă, au stat la coadă până la șase ore la izvoarele proaspete și la camioanele cu apă din oraș, au topit zăpada, au colectat găleți de apă de ploaie sau au spălat sistemele de încălzire ale clădirilor.
Un bărbat a spus că pe 8 martie, de Ziua Internațională a Femeii, bărbații care se adăposteau în subsolul lui au adunat cât mai multă zăpadă pentru a se topi și a fierbe la foc, pentru ca femeile și copiii să se poată spăla.
Cei intervievați au spus că au supraviețuit cu alimentele pe care le aveau acasă înainte de a începe luptele și și-au împărtit rezervele în scădere cu cei care se adăposteau cu ei. (..)
Viktoria, un designer grafic, a spus că familia ei și familia vecinului ei în cele din urmă aveau de mâncat doar cutii expirate de paté, adulții mâncând doar o masă pe zi. Mai multe familii au spus că au rămas fără lapte praf de la început. Toți au spus că își găteau mâncarea pe foc deschis în curțile din afara clădirilor lor sau în bucătăriile care se aflau lângă subsolurile lor. (..)
Niciunul dintre cei intervievați nu a spus că a văzut forțele ruse distribuind ajutor în vreun moment.
Potrivit autorităților ucrainene, un convoi de vehicule umanitare care încerca să aducă ajutoare în Mariupol a fost blocat în orașul controlat de ruși Berdyansk, la 65 de kilometri sud-vest de Mariupol, începând cu 15 martie. Convoiul ar fi făcut înapoi până pe 20 martie fără a ajunge la Mariupol. sau livrarea ajutorului.
Acces la informare
Odată ce Mariupol a fost asediat, oamenii din oraș au pierdut accesul la liniile telefonice, la televiziune și la majoritatea posturilor de radio locale (cu excepția unor posturi de unde medii care erau slabe). Nu aveau capacitatea de a accesa informații despre ceea ce se întâmpla în interiorul sau în afara orașului. Toți cei intervievați au spus că această lipsă de informații a fost unul dintre lucrurile care le-a făcut cel mai greu să își dea seama cum să părăsească orașul în siguranță. (…)
Forțele ruse au preluat emisiunile radio locale imediat după ce au înconjurat orașul și au trimis mesaje text celor din interiorul orașului, care au venit atunci când locuitorii au primit un semnal. Un bărbat a spus că a auzit forțele ruse anunțând la radio: „Renunțați la soldați. Ieșiți cu un steag alb pe arma, sprijinindu-l pe umărul stâng și apropiați-vă de noi și vă garantăm mâncare, haine și vă vom lăsa să vă alăturați familiei după încetarea luptei.”(…)
Cei intervievați au spus că nu au primit niciun mesaj adresat civililor prin care să-i avertizeze să ia măsuri de precauție înainte de atacuri sau despre accesul la asistență umanitară sau rute de trecere în siguranță.
Asistență medicală
Unii oameni intervievați au spus că nu știu dacă funcționează vreun spital din oraș, în timp ce alții au spus că au auzit de unul sau două spitale civile și militare care sunt încă deschise, dar cu timpi de așteptare de câteva zile. (…)
Andri, inginer, a spus că casa lui se află la aproximativ 200 de metri de spitalul principal din Mariupol, care trata pacienți cu Covid-19. El a spus că pe 12 martie, personalul spitalului i-a spus că au rămas fără oxigen cu câteva zile mai devreme și ca urmare oameni cu simptome respiratorii grave mureau.
Un bărbat care lucra ca voluntar care livrează ajutor adăposturilor a spus că mai multe persoane au intrat în subsol unde se adăpostește cu răni de la fragmente de metal cauzate de explozii. Nu au reușit să ajungă la spital. „Uneori ambulanța a încercat să ajungă la noi, dar a trebuit să se întoarcă din cauza bombardamentelor și să se întoarcă mai târziu”
Drumul spre afară
Pe 13 și 14 martie, unii dintre ei care aveau mașini au decis să încerce să părăsească orașul singuri, în ciuda bombardamentelor în curs și a nevoii să treacă prin punctele de control rusești. Un convoi de aproximativ 160 de mașini a părăsit Mariupol pe 14 martie, iar alte sute au plecat pe 15 martie. Serhii, inspectorul de transport maritim, a declarat pentru Human Rights Watch că a estimat că, pentru fiecare mașină din Mariupol care încă mai funcționa, a văzut cel puțin alte 50 de mașini distruse în timpul bombardamentului, limitând serios capacitatea de evadare a multor locuitori.
Locuitorii au descris că au trecut prin între 15 și 20 de puncte de control militare rusești între Mariupol și Zaporizhzhia. (..)
Unul dintre ei a spus că soldații ruși i-au tratat corect pe toți cei din mașina lui, dar mai multe persoane au fost reținute din vehiculul care se afla cu două mașini în fața lor la punctul de control. Când acea mașină a ajuns la punctul de control, a spus el, soldații au tras cu armele în aer după ceea ce părea a fi o altercație verbală. Un soldat a târât apoi un bărbat din mașină, l-a aplecat peste o baricadă și a tras cu o armă peste cap. După aceea, toți cei aflați în mașină au fost reținuți. Martorul nu știa ce a dus la rețineri sau ce s-a întâmplat cu cei care au fost reținuți.
Cei rămași în urmă
Pentru că electricitatea și telecomunicațiile nu funcționează, cei care au putut să plece nu au avut informații despre cei care se află încă în oraș. O femeie care a reușit să găsească o plimbare a spus că a fost forțată să-și lase mama, care nu a putut să coboare scările până la adăpost în scaunul cu rotile.
Ina a povestit că a plecat împreună cu alte 16 persoane, iar alte vreo 65 au rămas în subsolul unde se adăposteau. „În timp ce plecam, am observat că au rămas doar aproximativ două zile de stocuri de alimente pentru toată lumea, așa că nu știu ce se va întâmpla cu ei”, a spus ea.
Mykola a spus că, la un moment dat, școala lui unde se adăpostea, a găzduit 200 de persoane. Când a plecat, a spus că cel puțin 50 de persoane au rămas în școală fără niciun mijloc de transport. Câțiva locuitori au citat locații care găzduiau sute de oameni în momentul în care au părăsit orașul arătându-se îngrijorați că aceste zone ar putea fi atacate.
[…]
Human Rights Watch Report – 21 martie 2022
Articolul integral – în original, în limba engleză – poate fi citit aici: „Ukraine: Ensure Safe Passage, Aid for Mariupol Civilians / Residents Describe Harsh Conditions During Russian Attack”
